Volodimir Zelenski, vizita în SUA

Volodimir Zelenski, vizita în SUA

Alexandru Crenganiș

 

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a efectuat, la 21 decembrie 2022, o vizită în Statele Unite, aceasta fiind prima sa deplasare internaţională de la invadarea ţării sale de către Rusia, pe 24 februarie.

Zelenski a fost primit la Casa Albă de omologul său american Joe Biden și de soția acestuia, Jill Biden.

În timpul întâlnirii, de faţă cu presa, Zelenski şi Biden au discutat despre continuarea cooperării bilaterale menite a contracara agresiunea Rusiei. Liderul american a subliniat că preşedintele rus, Vladimir Putin, încearcă să folosească iarna ca armă, însă a subliniat că poporul ucrainean continuă să inspire întreaga lume. "Vom întări capacitatea Ucrainei de a se apăra, în special vom întări apărarea aeriană cu o baterie de rachete Patriot și vom antrena forțele ucrainene în ceea ce priveşte utilizarea acestora", a remarcat Biden.

La rândul său, președintele Volodimir Zelenski i-a înmânat omologului său american o medalie trimisă de pe front de către un comandant ucrainean de baterie HIMARS. „Vreau să vă dau ceva. Un erou, un căpitan, m-a rugat să vă dau, domnule președinte, decorația lui. Este un om foarte curajos și mi-a spus să v-o dau Dvs., un președinte foarte curajos. Este vorba despre crucea pentru merit militar”, a spus Zelenski, înainte să-i prezinte cadoul.

Zelenski și Biden au avut o întrevedere în format retrâns, iar apoi au susținut o conferință de presă comună. Președintele Ucrainei a mulțumit SUA pentru tot ajutorul acordat și a precizat că sistemele de rachete Patriot vor întări în mod semnificativ apărarea țării.

La rândul său, Joe Biden a promis că ucrainenii nu vor fi niciodată singuri. ”Vladimir Putin își intensifică atacurile brutale asupra Ucrainei. Este groaznic ceea ce face. SUA și Ucraina trebuie să continue să rămână împreună în 2023”, a spus Biden.

Biden a subliniat că "nu este deloc îngrijorat" de o eventuală slăbire a solidității alianței occidentale: "Nu am văzut niciodată NATO sau UE atât de unite" pe un subiect ... Putin a crezut că va slăbi NATO, în schimb a întărit NATO".

La rândul său, președintele Volodimir Zelenski a salutat anunțul făcut de Washington referitor la trimiterea unui sistem de apărare antiaeriană Patriot, cel mai sofisticat sistem de acest gen deținut de armata americană. Acesta va întări "în mod semnificativ" apărarea Ucrainei împotriva atacurilor ruse: "Este un pas foarte important în crearea unui spațiu aerian sigur pentru Ucraina".

Președintele Zelenski a sugerat că va cere mai multe rachete Patriot. "Ce se va întâmpla odată instalat sistemul Patriot? După aceea, îi vom trimite un nou mesaj președintelui Biden spunându-i că ne-ar plăcea să avem mai multe", a spus el, stârnind râsete în încăpere.

După întrevederea de la Casa Albă, președintele ucrainean Volodimir Zelenski a făcut o pledoarie pasionată și emoționantă în fața Congresului SUA pentru continuarea sprijinului american împotriva asaltului necruțător al Rusiei, utilizând un discurs despre care putem să spune că este unul istoric, fiind pentru prima dată când un lider de război se adresează unei sesiuni comune a Congresului (după premierul britanic Winston Churchill, în decembrie 1941, la câteva săptămâni după atacul japonez de la Pearl Harbor, care a declanșat intrarea Statelor Unite în cel de-al Doilea Război Mondial).

Zelenski şi-a presărat discursul rostit în Congres cu referiri la istoria americană, de la bătălia crucială de la Saratoga din timpul Războiului de Independenţă până la bătălia de la Bulge din al Doilea Război Mondial.

Zelenski le-a vorbit congresmanilor despre legăturile puternice dintre Statele Unite și Ucraina, dar a încercat să facă din pledoaria pentru țara sa și pentru sprijinul financiar de care aceasta are nevoie ceva mai mult.

„Lupta nu este doar pentru viaţa, libertatea şi securitatea ucrainenilor sau a oricărei alte naţiuni pe care Rusia încearcă să o cucerească. Lupta va defini în ce lume vor trăi copiii şi nepoţii noştri”, aarătat el.

„Banii voştri nu sunt acte de caritate. Ei sunt o investiţie în securitatea globală şi în democraţia pe care o gestionăm în cel mai responsabil mod”, a adăugat Zelenski, conștient că mulți americani, inclusiv unii republicani din Congres, se întreabă de ce sunt necesare miliardele de dolari americani pentru un conflict aflat la mii de kilometri distanţă de America.

I-a îndemnat pe membrii Congresului să întărească sancțiunile împotriva Rusiei și „să lase teroriștii să fie considerați responsabili pentru agresiune”.

Rușii „folosesc totul” împotriva orașelor ucrainene precum Bahmut, dar Ucraina „își menține liniile și nu se va preda niciodată”, a spus Zelenski în aplauze puternice.

Zelenski și-a încheiat discursul spunând că Ucraina va obține „victoria absolută”.

În cadrul vizitei președintelui Zelenski la Casa Albă, Departamentul american al Apărării a anunțat o sumă de 1,85 miliarde de dolari în asistență suplimentară pentru securitatea Ucrainei, în cadrul unui pachet de sprijin care include și un sistem de rachete de apărare antiaeriană Patriot.

Această vizită a lui Zelenski în SUA este una istorică, dar și extrem de importantă în plan simbolic, deoarece s-a produs în cea de-a 300-a zi de război. De asemenea, Zelenski a efectuat vizita în SUA într-o fază critică a războiului, când în Congresul american nu există o unanimitate pentru continuarrea sprijinului acordat Ucrainei. Acesta a trebuit să se adreseze congresmenilor dar și poporului american pentru a fi sigur că sprijinul militar și financiar al SUA pentru Ucraina va continua.