Influența rusească în Asia Centrală – într-o scădere fără precedent

Dorin Melnic

După destrămarea Uniunii Sovietice, în 1991, Federația Rusă a continuat să fie factorul-cheie care stabilizează toate procesele din statale ex-sovietice ale Asiei Centrale (în ceea ce privește relațiile interstatale și afacerile interne), construindu-și poziția bazată pe structuri de integrare care sunt de natură politică (Comunitatea Statelor Independente), militară (Organizația Tratatului de Securitate Colectivă) și economică (Uniunea Economică Eurasiatică).

Până la izbucnirea războiului din Ucraina, influența Rusiei în Asia Centrală era atât de consolidată încât nici măcar prezența în creștere a Chinei în regiune nu reprezenta o amenințare.

Toate cele cinci state – Kazakhstan, Kirghizstan, Uzbekistan, Turkmenistan și Tadjikistan – nu au susținut însă invazia Ucrainei de către Rusia și au aderat la sancțiunile occidentale împotriva Kremlinului. Băncile lor nu acceptă carduri de plată rusești MIR, de exemplu, și numai Kazakhstanul permite utilizarea acestora de către persoane fizice – și doar după obținerea aprobării Statelor Unite. În plus, niciuna dintre națiunile Asiei Centrală nu a recunoscut autoproclamatele republici populare Donețk și Lugansk sau alte teritorii ucraineane pe care Rusia pretinde că le-ar fi anexat ca parți ale acesteia.

Liderii regiunii sunt de părere că războiul împotriva Ucrainei a subminat credibilitatea Rusiei ca stat interesat să consolideze securitatea în spațiul ex-sovietic și capabil să o mențină. Totodată, sancțiunile impuse de Occident au scăzut semnificativ atractivitatea Moscovei ca partener economic. Consecințele directe ale războiului pentru regiune sunt: creșterea tensiunii în cadrul elitelor politice, încercările de a găsi parteneri alternativi din afara Asiei Centrale (inclusiv Uniunea Europeană și China) care să poată înlocui Rusia și teama sporită de ambițiile imperialiste ale președintelui rus Vladimir Putin.

Kazakhstanul este cel mai îngrijorat cu privire la o posibilă agresiune rusească, căci populația sa de 19 milioane de locuitori include aproape trei milioane de etnici ruși concentrați în mare parte în regiunile nordice învecinate cu Rusia.

Când a anunțat dezmembrarea Ucrainei, la 30 septembrie 2022, Putin a vorbit în mod amenințător despre presupusa hotărâre a etnicilor ruși care trăiesc dincolo de granițele Rusiei ,,de a se întoarce la adevărata lor patrie istorică’’. Cu nouă ani în urmă, liderul de la Kremlin a pus la îndoială legitimitatea statului kazah și a sugerat că este în interesul kazahilor ,,să rămână în marea lume rusă’’.

În același timp, Moscova nu poate cere loialitate neclintită de la statele Asiei Centrale, deoarece cu greu își poate permite să-și piardă puținii aliați rămași. Anul trecut, Putin a avut peste 50 de întâlniri cu liderii din regiune (atât fizic, cât și online).

Dar politica externă a acestor țări dă semne pâlpâitoare de independență. Kazakhstanul încearcă să dezvolte rute independente de export prin Marea Caspică și Caucaz și să își întărească legăturile cu Turcia. Doi lideri ai Uniunii Europene au efectuat și ei o vizită de lucru la Astana în toamna lui 2022.

În semn de solidaritate, ambasada Kazakhstanului la Kiev a construit o ,,iurtă a invincibilității’’ în orașul ucrainean Bucea, locul unora dintre cele mai grave crime de război comise de armata rusă în luna martie a anului precedent, oferind mâncare caldă și acces la internet localnicilor.

La rândul său, Uzbekistanul a respins recent propunerea lui Putin de a face parte dintr-o așa zisă ,,uniune a gazelor naturale’’ împreună cu Rusia și Kazakhstan.

Deși un astfel de acord ar stabili un mecanism de transport de gaze naturale între cele trei state și ar ajuta Asia Centrală să își asigure aprovizionarea în timp de criză, acesta a întâmpinat rezistență în timpul populațiilor care sunt conștiente de intențiile Moscovei, mai ales într-un moment în care Rusia poartă un război cu o fostă republică sovietică.

,,Nu ne vom compromite niciodată interesele naționale. Chiar dacă am fi de acord să primim gaze naturale din Rusia, vom proceda doar prin contracte de vânzare comercială. Nu vom permite să fie impuse condiții politice în schimb’’, a spus Jorabek Mirzamahmudov, ministrul uzbec de energie.

La etapa actuală, Uzbekistanul reușește să dezvolte relații bilaterale de succes cu China. În 2022, China a reprezentat 17-20% din comerțul total uzbec, situându-se pe locul doi după Rusia. Încă din primele etape când Beijingul a anunțat începerea proiectului ,,Noul Drum al Mătăsii’’, Uzbekistanul a fost un participant activ la realizarea proiectelor chineze, reușind să găsească un partener dispus să facă investiții de miliarde de dolari în infrastructura sa. Cele două state și-au avansat cooperarea în cadrul proiectului planificat de cale ferată China-Kirghiztan-Uzbekistan, proiect prin care, dacă va fi realizat cu succes, puterea industrială a Chinei va obține legături noi cu potențialul economic neexploatat al Asiei Centrale și de Sud.

În cadrul summitului Rusia-Asia Centrală de pe 14 octombrie 2022, președintele tadjik Emomali Rahmon s-a remarcat printr-o declarație care a surprins în mod neașteptat comunitatea internațională, criticându-l pe Putin că nu tratează statele Asiei Centrale ca pe parteneri egali și că refuză să trimită trupe în Tadjkistan, în contextul creșterii insecurității din Afganistanul vecin.

,,Cu ce v-am jignit? Nu v-am salutat așa cum ar fi trebuit? Am respectat întotdeauna interesele principalului nostru partener strategic (Rusia). Noi ce suntem? Străini?’’, a comentat dur Rahmon.

Declarația liderului tadjik reprezintă o dovadă că Moscova dorește ca fostele republici sovietice ale Asiei Centrale să susțină dominația istorică moștenită de Kremlin, promovarea unor legături echitabile cu această regiune nefiind o prioritate reală a lui Putin.

Pilonul influenței ruse în Asia Centrală va rămâne relația de încredere dintre elitele politice din regiune și Moscova. Toate regimurile din Asia Centrală sunt conduse de oameni în vârstă, care au crescut în perioada sovietică, iar fiecare lider nou trebuie să efectueze o vizită obligatorie la Kremlin pentru a fi examinat și aprobat. Totuși, aceste regimuri se schimbă treptat împreună cu societatea, iar generațiile tinere nu au trăit în Uniunea Sovietică, nu sunt cunoscători de limbă rusă la fel de buni ca părinții și bunicii lor și nici nu consideră Rusia un exemplu la care să aspire în viitor.