Alegerile prezidențiale din Cipru

Dorin Melnic

La 12 februarie a.c. a avut loc turul al doilea al alegerilor prezidențiale din Cipru. După primul tur de scrutin au mai rămas în cursă doi candidați independenți: Nikos Christodoulides, un fost ministru de externe, și Andreas Mavroyiannis, un veteran diplomat.

Cu toate voturile numărate, Christodoulides a obținut un scor de 51.9%, în timp ce rivalul său Mavroyiannis a obținut 48.1% din voturi.

În Cipru, rolurile de șef de stat și de guvern sunt combinate, țara fiind singura din Uniunea Europeană cu un sistem de guvernare prezidențial complet.

Se așteaptă ca noul președinte să se confrunte cu o opoziție semnificativă din partea ambelor partide majore de la guvernare: Uniunea Democrată (UD) de centru-dreapta și Partidul Progresist al Muncitorilor (PPM), care are o doctrină marxist-leninistă. Mulți susținători ai UD l-au învinovățit pe Christodoulides pentru că a candidat împotriva liderului partidului Averof Neofytou, care nu a reușit să treacă de primul tur.

,,Rezultatele alegerilor implică faptul că extremismul câștigă teren în fața obiectivului de pro-reunificare’’, a declarat Cleopatra Kitti, consilier principal pentru politică al Fundației Elene pentru Politica Europeană și Externă, un think-tank local. Reunificarea pașnică a Ciprului a reprezentat o prioritate de vârf pentru fiecare președinte cipriot de la invazia turcă din 1974.

În timpul campaniei sale, Christodoulides a fost susținut de o coaliție de partide mici, inclusiv de Frontul Popular Național (FPN), promotor al ultranaționalismului elen, care are legături cu partidul Zorii Aurii (ZA) din Grecia. ,,Ceea ce unește aceste partide este o componentă naționalistă în problema Ciprului, dar și xenofobia asupra migrației și a islamului’’, a afirmat Kitti.

La rândul său, Mavroyiannis a fost suținut de PPM. El a servit ca ambasador al Ciprului la ONU și ca negociator-șef al comunității cipriote grecești în discuțiile privind reunificarea insulei divizate etnic.

,,În seara asta s-a încheiat o călătorie, o călătorie minunată pe care am împărtășit-o cu mii de oameni. Regret că nu am putut realiza schimbarea de care avea nevoie Ciprul’’, a declarat Mavroyiannis jurnaliștilor după aflarea rezultatelor la alegerile prezidențiale.

În altă ordine de idei, opinia publică cipriotă preconizează că Christodoulides intenționează să păstreze un echilibru atent între susținerea unei poziții mai blânde față de Rusia după invazia sa pe scară largă asupra Ucrainei, dar nu în măsura în care ar deranja Statele Unite și Uniunea Europeană.

Noul guvern va aborda provocări precum inflația ridicată și criza costului vieții, modernizarea rețelei energetice și o creștere a migrației ilegale, care a făcut din Cipru unul dintre cei mai importanți membri UE pe cap de locuitor pentru cererile de azil.

În plus, Christodoulides va dori să se asigure că embargoul SUA asupra vânzării de armament impus Ciprului rămâne suspendat, ca urmare a deciziei administrației Biden din septembrie 2022 de a elimina restricțiile comerciale pentru această țară în domeniul apărării.

Ankara afirmase că măsura luată de Washington ,,va întări și mai mult intransigența părții cipriote grecești și va afecta negativ eforturile de a rezolva problema Ciprului, urmând o cursă a înarmării pe insulă care va afecta pacea și stabilitatea în estul Mediteranei’’.

Ciprul este divizat din 1974, când Turcia a atacat țara pentru a-i sprijini pe ciprioții turci ca răspuns la o lovitură de stat militară pe insulă, susținută de guvernul de la Atena. De atunci, Republica Cipru, recunoscută internațional, controlează două treimi în sud, iar Republica Turcă a Ciprului de Nord, recunoscută doar de Ankara, o treime în nord. Guvernul Republicii Cipru a continuat să activeze ca singura autoritate recunoscută la nivel internațional de pe insulă, deși în practică puterea sa se extinde doar în zona controlată de guvern.

Ultima rundă de discuții de pace s-a încheiat fără niciun rezultat la jumătatea anului 2017. Christodoulides se pronunță pentru reluarea negocierilor, dar spune că un cadru al Națiunilor Unite care gestionează tratativele, emis acum șase ani, ar trebui renegociat.

În concluzie, alegerile prezidențiale din Cipru ar putea însemna ascensiunea curentului eurosceptic în UE, cetățenii ciprioți considerând că politicienii ar trebui să acorde mai multă atenție problemelor de ordin național decât celor care pun în pericol unitatea europeană. Nu excludem deloc opțiunea ca guvernul Christodoulides să lucreze în concordanță cu interesele și valorile Bruxelles-ului, dar sunt șanse mai mari ca naționalismul să se transforme în extremism într-un stat divizatteritorial și etnic de mai bine de o jumătate de secol, cum este Cipru.

O îndepărtare totală a guvernului de la relansarea discuțiilor de pace în impas pentru formarea unei federații bicomunale ar putea spori acest sentiment ultranaționalist elen, deși experții sunt de părere că aderarea Republicii Cipru la UE în 2004 ar fi trebuit deja să ofere șansa reconcilierii, așa cum s-a întâmplat și în alte cazuri problematice de pe ,,bătrânul continent’’, de la Irlanda de Nord la relațiile româno-ungare.