Alegerile prezidențiale din Ucraina se “joacă” și în acvatoriul Mării Negre

Dr. Dorin Popescu
Pe măsură ce campania electorală din Ucraina se intensifică, Moscova și Kievul își înăspresc tonul, își rafinează retorica și își multiplică acțiunile în acvatoriul Mării Negre.
Ambele părți se acuză în mod sistemic de pregătirea unor posibile provocări în raionul Mării Azov. Ministrul rus de Externe Serghei Lavrov l-a acuzat pe președintele Ucrainei Petro Poroșenko că ar pregăti noi treceri ilegale ale navelor militare ucrainene, fără acordul Rusiei, împreună cu NATO, prin Strâmtoarea Kerci și a declarat că Moscova nu va permite acest lucru: “Poroșenko și echipa lui pregătesc noi treceri în Marea Azov cu încălcarea protocolului de prezență în acest acvatoriu, fără nici un fel de solicitare, fără adoptarea unor măsuri de securitate. Ei doresc ca țările NATO să își trimită reprezentanți la bordul acestor nave pentru ca împreună cu NATO să forțeze Strâmtoarea Kerci.
Fostul reprezentant permanent al Președintelui Ucrainei în Republica Autonomă Crimeea, Boris Babin, apreciază că Federația Rusă ar putea aresta, în zona Strâmtorii Kerci, eventuali observatori internaționali dacă aceștia se vor deplasa în acvatoriul Mării Azov la bordul unor nave ucrainene. Potrivit acestuia, detaliile unei viitoare (posibile) misiuni internaționale de observare în acvatoriul Mării Azov vor juca un rol deosebit de important. În cazul unei misiuni de monitorizare sub egida OSCE sau ONU, aceștia pot fi prezenți în zonă la bordul unei nave militare ucrainene ale Ministerului de Interne sau ale Trupelor de Grăniceri. Misiunea ar putea fi cooordonată de MAE ucrainean în cazul unor observatori civili și de ministerele de externe și apărare în cazul unor observatori militari internaționali.
Potrivit președintelui Administrației Regionale de stat Herson, Andrei Gordeev, s-ar constata în apropierea regiunii o intensificare a prezenței militare ruse, inclusiv a forțelor aeriene militare ruse (trupe și armament greu).
Reacția Kievului: Timp de trei zile s-au desfășurat în regiunea Herson, la poligonul Iagorlâk, teste privind funcționarea variantelor modernizate ale complexurilor de rachete aeriene Kub și Tor din dotarea Forțelor Terestre și Forțelor Aeriene ale armatei ucrainene.
Președintele Ucrainei Petro Poroșenko s-a adresat la 20 februarie a.c. Adunării Generale a ONU cu solicitarea de introducere a unei misiuni internaționale de observare, întrucât “în prezent se observă o militarizare fără precedent a regiunii Mării Negre din partea Rusiei”. Poroșenko a declarat că în februarie 2019 ar fi dislocați în Crimeea: 32.500 militari ruși, 88 de sisteme de artilerie, 52 de sisteme ractive, 372 de mașini blindate, 113 avioane militare, 62 de elicoptere militare, 6 nave militare și 6 submarine, dotate cu rachete de croazieră Kalibr. Potrivit acestuia, “Totalul efectivelor armatei ruse dislocate în apropierea granițelor cu Ucraina ar fi de 87.000 militari. Printre aceste efective se află și grupări ofensive pregătite pentru lovituri militare. Rusia schimbă echilibrul strategic în regiune și dincolo de granițele acesteia. A transformat deja Crimeea în platformă de lansare a rachetelor proprii. Rusia continuă agresiunea împotriva Ucrainei și se pregătește pentru o nouă lovitură militară împotriva acestei țări”.
La rândul său, președintele Comitetului pentru apărare al Dumei de Stat, Andrei Krasov, a declarat că „Peninsula Crimeea este parte a Rusiei, iar Moscova a amplasat acolo unități și mari unități (din cadrul efectivelor permanente ale armatei ruse) care asigură securitatea populației peninsulei”.
Prezența militară NATO în regiune sporește în mod semnificativ. Nave militare ale grupării SNMCMG2 au început deja patrularea planificată în acvatoriul Mării Negre. Acestea vor efectua diferite aplicații militare navale în acvatoriu. Potrivit ministrului ucrainean de externe, navele respective vor vizita în perioada următoare principala bază militară navală ucraineană, care (după ocuparea Peninsulei Crimeea de către Federația Rusă) se află la Odessa.
Boris Rojin, expert rus din cadrul Centrului de jurnalism politico-militar, apreciază că “există posibilitatea ca manevrele militare NATO din acvatoriu să reprezinte o acoperire pentru organizarea unor provocări militare în perioada campaniei electorale din Ucraina: în particular, Kievul poate repeta provocările din Strâmtoarea Kerci, mai ales că de această dată alături de navele ucrainene vor fi navele NATO”.
Presa rusă citează declarațiile secretarului general NATO și pe cele ale președintelui României, Klaus Iohannis (făcute la Conferința de Securitate de la Munchen), conform cărora trebuie consolidată prezența NATO în regiunea Mării Negre (“este imposibil să numești această regiune drept una stabilă; situația se schimbă în mod permanent aici; Alianța a elaborat deja o strategie a prezenței sale în Marea Neagră”, menționează publicația rusă “Nezavisimaia Gazeta”, citându-l pe președintele României).
Moscova și Kievul apreciază în mod repetat, "în oglindă", că acvatoriul Mării Azov / Mării Negre poate reprezenta un teatru de acțiuni provocatoare cu posibil impact devastator asupra situației de securitate a întregii regiuni, iar perioada campaniei electorale din Ucraina poate servi ca pretext pentru declanșarea unor acțiuni de acest gen.