Cronicile Mării Negre. Ediția a IV-a, Partea a II-a

CRONICILE MĂRII NEGRE / CMN.

Jurnal de bord geopolitic la Pontul Euxin[1]

Ediția a IV-a, sâmbătă, 24 februarie 2024

Partea a II-a

1. Cronici albe

• Putin caută o nouă surpriză strategică. Nu este exclus ca președintele Putin să organizeze, în perioada următoare, o nouă „lovitură strategică”. Transformarea frontului în “război pozițional” pe termen scurt și mediu nu răspunde ambițiilor acestuia. O rupere strategică a frontului nu este posibilă în termeni militari. În acest context, Putin este în căutarea unei noi “lovituri strategice” (hibride/politice/non-militare) de anvergură. Unii analiști apreciază că “scenariul Transnistria” (acceptarea unei noi prezumtive solicitări a autorităților separatiste din Tiraspol de alipire la Federația Rusă a raioanelor transnistrene necontrolate de autoritățile constituționale de la Chișinău sau, respectiv, reiterarea solicitărilor mai vechi) ar răspunde acestei nevoi. Potrivit evaluărilor noastre, “scenariul Transnistria” nu se va aplica în perioada următoare, însă interesul Kremlinului de a căuta și produce noi “lovituri strategice” în actualul proiect hegemonic este cert și nu se limitează la nevoia strict electorală actuală, conexă “alegerilor” prezidențiale din martie a.c.
• Se multiplică arhitectura și angajamentele de sprijin pentru Ucraina în domeniul securității. Canada și Italia s-au adăugat țărilor care au încheiat acorduri bilaterale în domeniul securității cu Ucraina. Acordul bilateral între Ucraina și Canada în domeniul securității[2] a fost semnat la 24 februarie a.c., la Kiev, de către președintele ucrainean Volodimir Zelenski și premierul canadian Justin Trudeau. Potrivit acestuia, Canada va acorda Ucrainei în 2024 un sprijin macrofinanciar și în domeniul apărării în valoare de cca 2,2 miliarde de dolari SUA. Din această sumă, cca 320 milioane dolari SUA vor fi acordate pentru cheltuieli militare, iar 75 milioane dolari SUA – pentru deminare și intelligence. Acordul bilateral între Ucraina și Italia a fost semnat în aceeași zi, la Kiev, de către președintele ucrainean Volodimir Zelenski și premierul italian Giorgia Meloni. Acordul respectiv[3] implică extinderea cooperării în domeniul militar și al apărării, sprijin pentru capabilitățile militare viitoare ale Ucrainei, colaborarea în domeniul industriei militare, sprijin în antrenamentul și instruirea militarilor ucraineni în Italia, sprijinul pentru reforma sectorului de apărare și securitate, cooperarea în domeniul securității cibernetice și informaționale, parteneriat economic, cooperarea în domeniul energetic, sprijin pentru reconstrucția post-conflict a Ucrainei etc. Până în prezent, acorduri bilaterale privind colaborarea în domeniul securității au fost semnate de Ucraina cu Marea Britanie, Germania, Danemarca, Franța, Canada și Italia, iar numeroase alte acorduri similare sunt în curs de negociere cu mai multe state, inclusiv România.
• Uniunea Europeană își consolidează apărarea. Ursula von der Leyen, președintele Comisiei Europene, urmează să prezinte curând[4] o strategie comună pentru industria de apărare a Uniunii Europene, strategie care va include și propunerea de înființare a unui post de comisar european pentru Apărare. Unele state membre au o atitudine mai sceptică privind strategia menționată, altele doresc să introducă în document anumite condiții preferențiale. Franța se pronunță pentru achiziționarea de armamente produse de companiile europene. Cel mai probabil, dacă Ursula von der Leyen va mai obține un mandat de președinte al Comisiei, aceasta va reuși înființarea poziției de comisar european pentru apărare (noul comisar va primi un portofoliu de Apărare, domeniu ale cărui competențe sunt împărțite în prezent între Înaltul Reprezentant pentru Afaceri Externe și Comisarul pentru Piața Internă).
• Centrul rusesc de cercetare a opiniei publice recidivează propagandistic. Potrivit rezultatelor unei noi “cercetări sociologice”[5] a Centrului rusesc de cercetare a opiniei publice / VȚIOM, 65% dintre cetățenii ruși apreciază că așa-numita „operațiune militară specială” rusă în Ucraina ar fi una de succes, în timp ce numai 15% ar contesta presupusul succes al acesteia (în martie 2022, 70% dintre cetățenii ruși ar fi apreciat că “operațiunea militară specială” s-ar desfășura cu succes, iar în februarie 2023 – 59%). Desfășurarea “operațiunii” ar fi sprijinită (“mai degrabă sprijinită”) de 68% dintre cetățenii ruși (la momentul declanșării invaziei – de 65%, iar în ianuarie 2023 – de 68%). Cetățenii ruși apreciază că sarcinile prioritare ale războiului ar fi apărarea Rusiei, dezarmarea Ucrainei și prevenirea creării unor baze militare NATO pe teritoriul Ucrainei (43%), apărarea/protejarea populației din cele patru regiuni ucrainene anexate ilegal de Federația Rusă (Donețk, Lugansk, Zaporojie, Herson) – 20%, modificarea cursului politicii externe a Ucrainei și „curățirea ei de naziști” – 15% (la începutul războiului, 19%), precum și “ocuparea Ucrainei și alipirea ei la Rusia” – 6% (la începutul războiului, 19%). Cca 72% apreciază că fiecare cetățean trebuie să contribuie la succesul operațiunii (19% mai degrabă nu sprijină această idee), iar 64% cred că cetățenii ruși trebuie să acționeze după principiul “Totul pentru front, totul pentru victorie” (nu sunt de acord: 28%). Concluzia propagandistică a Centrului: “operațiunea militară specială din Ucraina a jucat un rol semnificativ în consolidarea societății rusești”. În completarea imaginii idilice promovate de centrele sociologice de casă ale Kremlinului, chiar și Centrul rus Levada estima recent[6] că 82% din cetățenii ruși apreciază activitatea lui Vladimir Putin în funcția de președinte al Federației Ruse[7].
• 10 planuri de pace pentru Ucraina. Potrivit ministrului elvețian al afacerilor externe (șeful Departamentului Federal pentru Afaceri Externe) Ignazio Cassis, Elveția desfășoară ample eforturi diplomatice pentru a găzdui o primă Conferință internațională privind pacea în Ucraina. La această conferință este puțin probabilă, conform oficialului, participarea Rusiei, însă, ulterior, este necesar ca Rusia să fie inclusă în proiectul de soluționare pașnică a conflictului. Ignazio Cassis a declarat că în momentul de față ar exista cca 10 planuri de pace privind Ucraina, dintre care cel mai proeminent este planul de pace în 10 puncte al președintelui ucrainean Volodimir Zelenski. În afara acestuia ar mai exista alte planuri de pace care se discută în plan internațional, dintre care 6-7 au fost enunțate public, iar altele ar fi secrete. Oficialul elvețian a confirmat interesul SUA pentru această conferință, iar participarea țărilor BRICS la eveniment ar reprezenta o valoare adăugată. Conferința va avea loc doar în condițiile unei largi participări internaționale[8]. Recent, ministrul rus de externe Serghei Lavrov a declarat că Elveția nu mai poate fi un mediator de încredere pentru Rusia, din cauza politicii ei partizane (pro-Occident).
• Se amplifică deficitul actual de muniție al armatei ucrainene pe front. Actualul deficit de muniție riscă să se adâncească. Principala mențiune publică a autorităților ucrainene în contextul marcării primilor doi ani de la invazie a fost nevoia imperativă a rezolvării actualului deficit. Există riscul ca un deficit cronic să se producă în domeniul apărării antirachetă. Conform oficialilor ucraineni, rata de succes a lovirii dronelor rusești de către forțele ucrainene de apărare antiaeriană ar fi scăzut la 33% în ultimele zece săptămâni, urmare a actualului deficit cu muniție al mijloacelor ucrainene de apărare antiaeriană.
• Relațiile Serbiei cu Rusia ar putea fi afectate de decesul lui Alexei Navalnîi. Președintele sârb Aleksandar Vučić a declarat că a fost ,,șocat de știrea privind decesul lui Navalnîi”. A fost prima dată când liderul sârb[9] a abordat acest subiect. Ne așteptăm ca, pe termen scurt și mediu, Serbia să promoveze o atitudine mai sceptică și mai prudentă față de acțiunile ostile ale Rusiei în plan extern (acțiuni care izolează de facto Rusia de comunitatea internațională – cel puțin de dimensiunea occidentală/liberală a acesteia), dar rămân reduse șansele ca Belgradul să se alăture sancțiunilor occidentale împotriva regimului de la Kremlin. Diplomația sârbă “luptă” pentru a nu distruge relațiile tradiționale cu Moscova. La rândul ei, Rusia depune eforturi considerabile pentru a ține Serbia în zona relațiilor „prietenoase”. Oficialii de la Kremlin îl sprijină pe Vučić, care își demonizează permanent adversarii politici după strategii patentate la Moscova. Cu doar câteva zile înainte de alegerile parlamentare din Serbia[10], ziarul belgrădean Informer, considerat afiliat lui Vučić, titra că ,,ambasadele străine occidentale se află în spatele opoziției mincinoase”; „dezvăluirile” despre adversarii politici ai liderului sârb proveneau de la ediția sârbă a Russia Today. În ciuda acestei „fraternități” istorice, Serbia va continua consolidarea conexiunilor cu Occidentul – la momentul actual, două treimi din schimburile ei comerciale se realizează cu UE, iar majoritatea investițiilor străine provin din țările Uniunii.
• Moscova nu crede în parcursul european al Ucrainei. Presa rusă aservită Kremlinului apreciază/”vede” în amânarea stabilirii ,,cadrului de negociere” pentru aderarea Ucrainei la Uniunea Europeană o presupusă dovadă a incapacității Ucrainei de a atinge țintele de etapă stabilite de Bruxelles. Comisia Europeană urmează să prezinte la ,,începutul verii”, după alegerile europene din 6-9 iunie a.c., ,,cadrul de negociere” pentru aderarea Ucrainei la Uniunea Europeană[11]. Deși Kievul are șansa de a demonstra că „ține pasul” cu agenda primită de la UE, nu ne putem aștepta, în viitorul apropiat, la stabilirea unei calendar concret de aderare, respectiv a datei/țintă la care Ucraina va deveni membru cu drepturi depline al Uniunii. Procesul de aderare al Ucrainei se confruntă în continuare cu un scepticism considerabil din partea unor state membre ale Uniunii (potrivit narațiunilor apropiaților din Europa ai Rusiei, care susțin și alimentează acest scepticism, orientarea europeană a Ucrainei ar fi conjuncturală și interesată: diplomația ucraineană și-ar orienta eforturile, conform narativelor rusești circulate de “prietenii din Europa” ai Kremlinului, spre a negocia cu Occidentul pentru a primi în continuare sprijin financiar și militar în actualul război).

II. Coduri roșii[12]

• Tema fierbinte a săpămânii a reprezentat-o Transnistria. Se menționează tot mai frecvent “scenariul Transnistria”, respectiv: posibilă adresare a Adunării extraordinare a Deputaților (“Congresului deputaților de toate nivelele”, Congres convocat de liderul transnistrean pentru ziua de 28 februarie a.c., la Tiraspol) către autoritățile Federației Ruse (către președintele rus Vladimir Putin în primul rând) privind alipirea la Federația Rusă a teritoriului controlat de autoritățile din Tiraspol, urmată de o posibilă acceptare a solicitării de către Adunarea Federală a Federației Ruse, la 29 februarie a.c., odată cu adresarea anuală a președintelui rus către Adunare. Acest scenariu a fost frecvent dezbătut și analizat în mass-media din Republica Moldova, România, Ucraina și chiar și Federația Rusă în perioada 22-24 februarie a.c. Evaluare și predicții: Se confirmă evaluările noastre multiple privind războiul hibrid permanent desfășurat de Rusia împotriva Republicii Moldova. Obiectivul imediat este cel de producere a unei destabilizări de impact și de durată a situației din Republica Moldova. Autoritățile de la Tiraspol, care manifestă abordări prudente și stratificate, adesea contradictorii, în relația cu Moscova încă de la începutul războiului pe scară largă, nu au o poziție consensuală privind oportunitatea valorificării acestui război în favoarea acțiunii separatiste. Facțiunile actuale din regiune manifestă în continuare abordări opuse în privința măsurilor necesare a fi adoptate în contextul războiului (alipire la Rusia, autonomie prudentă, echilibru pragmatic, evitarea riscurilor etc.). Nu sunt semnale recente din care să rezulte că aceste clivaje interne au fost depășite. Nu sunt semnale recente din care să rezulte o largă susținere locală a reluării acțiunii politice de alipire la Rusia. Măsurile recente curajoase și necesare ale autorităților de la Chișinău privind eliminarea privilegiilor economice și introducerea unei taxe vamale pentru entitățile comerciale și antreprenorii individuali din regiunea transnistreană[13] au creat un context tensionat în care autoritățile de la Tiraspol caută răspunsul adecvat (economic sau politic) la această măsură. Desfășurarea Congresului de la 28 februarie a.c. va decide/oferi acest răspuns. În evaluarea noastră, Congresul va reitera autonomia regiunii transnistrene, va reitera relațiile ei speciale cu Federația Rusă, va evoca posibilitatea unei alianțe cu Rusia, va condamna în termeni duri „războiul economic al Chișinăului” cu regiunea transnistreană și, cel mai probabil, va adopta unele măsuri și decizii privind retragerea din unele acorduri bilaterale cu Chișinăul, chiar retragerea temporară formală din formatul de negocieri 5 plus 2 (suspendarea participării la format). Obiectivul Congresului este acela de a transmite un avertisment politic sever Chișinăului. Autoritățile transnistrene nu sunt însă pregătite pentru reluarea cererii de alipire la Rusia. Contextul regional nu favorizează un astfel de demers riscant chiar pentru arhitecții săi. Liderii transnistreni au fost preveniți în dese rânduri atât de către oficialii de la Chișinău[14], cât și de către oficialii ucraineni[15], cu privire la riscurile reluării agendei alipirii la Rusia. Moscova nu este pregătită politic și militar să susțină o revendicare de acest gen și să adopte o decizie de alipire a Transnistriei la Federația Rusă, neputând asigura sprijinul militar pentru a impune măsura respectivă. Estimăm că “scenariul Transnistria” nu se va produce, în termenii săi maximi (decizie a Rusiei de acceptare a alipirii regiunii transnistrene), în perioada următoare. Este cert însă că tensiunile și conflictele din regiune se vor menține și spori, în condițiile nevoii Chișinăului de reintegrare etapizată a regiunii transnistrene în câmpul constituțional al Republicii Moldova, ale scenariului rusesc care vede în Transnistria platforma ideală de destabilizare a Republicii Moldova și ale tensiunilor economice și politice în creștere din regiune. 
• Crește nevoia asigurării securității Republicii Moldova. Noile evoluții politice din regiunea transnistreană, coroborate cu o recrudescență a agendei politice separatiste a autorităților din UTA Găgăuzia (susținute de agenții ruși de influență de la Centru/Chișinău), precum și acțiunile destabilizatoare constante pregătite de aceștia la Chișinău, confirmă existența Republicii Moldova „în menu-ul” actualului proiect hegemonic al Moscovei. Actuala fază a războiului hibrid al Rusiei împotriva Republicii Moldova o reprezintă tentativa de organizare a unei/unor destabilizări de durată, care să recreeze condițiile vasalizării Republicii Moldova. Numai în cazul eșuării acestor tentative, Moscova poate avea în vedere ocupări teritoriale integrale sau parțiale (raioanele transnistrene) ale Republicii Moldova, invocând, în acest sens, în plan internațional, presupuse încălcări ale cetățenilor ruși din raioanele respective, pe baza unui sistem stratificat de narațiuni similare celor care au condus la invaziile din Georgia (2008) și Ucraina (2014, 2022). În acest sens, nu mai este admisibilă o (nouă) “consternare strategică” a Vestului în momentul declanșării unei agresiuni militare directe a Rusiei împotriva Republicii Moldova. Foarte mulți indici actuali clarifică fără echivoc că și Republica Moldova este o țintă directă a actualului proiect hegemonic al Rusiei, iar mijlocul principal de acțiune al Moscovei îl reprezintă menținerea și consolidarea prezenței militare ilegale a Federației Ruse în raioanele transnistrene. Incert este doar formatul intervenției ruse pe termen mediu și lung asupra Republicii Moldova: varianta continuării războiului în format prioritar hibrid este, pe termen scurt și mediu, mai probabilă decât cea a unui scenariu prioritar militar (desant aerian, înaintări terestre etc.); eventuale înaintări terestre (care nu sunt anticipate a fi obținute în 1-2 ani[16]) pe frontul din sud al Ucrainei măresc șansele formatului prioritar militar. Însă, până la momentul respectiv, anticipăm că acțiunea Moscovei va rămâne prioritar hibridă. În aceste condiții, crește nevoia identificării celor mai potrivite, stabile și rapide soluții de creare a unui mecanism colectiv de asigurare a securității Republicii Moldova. Potrivit experților de la Chișinău, un rol prioritar în crearea acestui mecanism l-ar (putea) avea actori statali precum România, Ucraina și Statele Unite ale Americii, încă orice amplificare a prezenței militare și securitare aliate în regiune (semnalele indică un interes în creștere al Franței pentru asigurarea securității și stabilității regiunii) este binevenită.

III. Alerte gri[17]

• Pe termen scurt, alertele de intensitate medie privesc: tensiuni politice și economice de amplitudine în raioanele transnistrene ale Republicii Moldova; acțiuni hibride ale Federației Ruse privind destabilizarea situației politice din unele țări ale regiunii, prioritar Republica Moldova și Armenia; acțiuni hibride ale Federației Ruse privind destabilizarea situației politice din unele țări europene, în contextul electoral pan-european și al creșterii rapide a apetitului contestatar în unele țări membre UE.

IV. Lebede negre[18]

• Convenirea unui acord bipartizan în SUA pe tema noului pachet de sprijin pentru Ucraina.
• Blocarea accesului lui Donald Trump la alegerile prezidențiale din SUA.
• Ruperea frontului din sudul și estul Ucrainei; preluarea inițiativei strategice de către una din părți.
• Comutarea războiului din Ucraina pe butonul negocieri.
• Alipirea raioanelor transnistrene la Federația Rusă.