Cronicile Mării Negre. Ediția a VII-a, Partea a II-a

CRONICILE MĂRII NEGRE / CMN.

Jurnal de bord geopolitic la Pontul Euxin[1]

Ediția a VII-a, sâmbătă, 16 martie 2024

I. Cronici albe[2]

• Republica Moldova își consolidează apărarea. Ambasadorii statelor UE au aprobat recent[3] o cerere a Republicii Moldova de a fi ajutată să-și consolideze apărarea, urmând ca Uniunea Europeană să-i ofere acesteia echipamente în valoare de 41 de milioane de euro în următorii trei ani. Republica Moldova ar urma astfel să achizționeze vehicule militare, echipamente de supraveghere aeriană, echipament pentru război electronic și echipament logistic. Decizia a venit la scurt timp după ce Franța (care a semnat, la 7 martie a.c., un acord bilateral de cooperare în domeniul apărării cu Republica Moldova) a promis sporirea ajutorului de apărare pentru Chișinău, incusiv prin trimiterea unui atașat militar. Ne așteptăm ca, pe termen lung, Republica Moldova (țară candidată la aderare la Uniunea Europeană) să-și consolideze în mod semnificativ capacitatea de apărare, să se apropie de standardele UE în domeniu și să participe la misiuni și operațiuni cu participarea UE. Reamintim că în 2022, după invazia Ucrainei de către Federația Rusă, numeroși oficiali de la Chișinău au recunoscut că, de la independență până în prezent, nicio guvernare nu a investit cu adevărat în securitatea națională, Republica Moldova ajungând astfel cea mai vulnerabilă țară din Europa de Est în fața unei agresiuni rusești. Și reacțiile dure la Moscova față de aceste demersuri ale Republicii Moldova vor crește, de asemenea, în intensitate, anvergură și complexitate.
• Jocul rusesc pentru Republica Moldova. Primarul municipiului Chișinău, Ion Ceban, a declarat în premieră în spațiul public[4] că nu exclude o candidatură a sa (în calitate de candidat al partidului MAN / Mișcarea Alternativă Națională), la alegerile prezidențiale din Republica Moldova, din toamna anului în curs. Declarațiile acestuia vin în contextul eforturilor Moscovei de a identifica un „candidat unic” al forțelor pro-ruse la funcția de președinte al Republicii Moldova, care să aibă șanse reale de a o concura pe Maia Sandu.  Estimăm că aceste eforturi vor eșua; realegerea Maiei Sandu în funcția de președinte al Republicii Moldova este extrem de probabilă. Scrutinul prezidențial din toamna anului în curs din Republica Moldova rămâne unul de o relevanță crucială privind apropierea Republicii Moldova de Europa și crearea unei borne a ireversibilității ieșirii sale de sub tutela geopolitică a Moscovei.
• NATO solicită de la țările membre mai multe muniții pentru Ucraina. Jens Stoltenberg, secretarul general al Alianței Nord-Atlantice, a afirmat[5] că statele membre ale acesteia au economia necesară pentru a oferi în continuare Ucrainei sprijinul tehnico-militar de care Kievul are nevoie și că deciziile de a prioritiza sprijinul acordat regimului de la Kiev reprezintă o chestiune de voință politică. Precizând că una dintre cele mai mari victorii ale Ucrainei a fost împingerea Rusiei în acvatoriul Mării Negre, Stoltenberg a declarat că acest lucru a fost realizat prin colaborarea strânsă a Ucrainei cu România, Bulgaria și Turcia. Pe termen scurt, este posibil să apară și mai multe clivaje și diviziuni între statele membre ale NATO în privința sprijinirii Ucrainei (din motive economice, politice, precum și din calculul pragmatic de a nu antagoniza Federația Rusă, inclusiv din perspectiva riscului ca aceasta să declanșeze un război nuclear). Totodată, semne ale emancipării Europei de aceste temeri sunt multiple și în creștere. Ne așteptăm ca, pe termen mediu și lung, coeziunea rezistenței împotriva proiectului expansionist rusesc să se mențină și chiar să sporească, cel puțin în Europa. Rezistența ucraineană reprezintă un element de bază al obiectivului de contracarare a expansionismului rusesc; președintele francez Emmanuel Macron la Summitul formatului Weimar: „Securitatea și viitorul nostru se joacă în Ucraina”.
• Nu sunt șanse reale de negociere ruso-ucraineană cu mediere turcă. Ministrul turc de externe Hakan Fidan sugerează că, în efortul/oferta de mediere turcă a unor viitoare negocieri ruso-ucrainene, trebuie tratate separat temele privind suveranitatea Ucrainei și încetarea focului. Urgența unor negocieri între părți, mediate de Turcia, ar reprezenta-o convenirea unui armistițiu privind încetarea temporară a focului. Abia ulterior pot avea loc negocieri mai ample privind soluția politico-diplomatică pentru încetarea totală a conflictului. Această viziune a fost transmisă președintelui Ucrainei în cadrul recentei sale vizite la Istanbul și va fi comunicată și președintelui rus, atunci când acesta va vizita Turcia (cel mai devreme în luna aprilie a.c,, după alegerile municipale din Turcia).

II. Coduri roșii[6]

• ,,Formula blândă de pace a Rusiei”: război total împotriva Ucrainei și sfidare a lumii libere[7]. Vicepreședintele Consiliului de Securitate al Rusiei, Dmitri Medvedev, a declarat recent că așa-zisul plan de pace blând al Rusiei ar presupune capitularea Ucrainei, ,,plata tuturor compensațiilor ce i se cuvin Rusiei” și ,,adoptarea unui act privind reunificarea fostelor ,,teritorii ucrainene” cu Federația Rusă” în schimbul încheierii ostilităților de către Moscova. Astfel, Medvedev a declarat că, pentru a ajunge la un ,,compromis” cu comunitatea internațională, Ucraina trebuie să ,,demită toate autoritățile constituționale” și să organizeze imediat alegeri pentru un parlament temporar. Despre planul de pace dur al Federației Ruse, Medvedev însuși a transmis în mod repetat, anterior, suficiente indicii: rachete nucleare către marile capitale europene, Armaghedon nuclear în lumea nerusă, ocupări teritoriale masive, vasalizarea lumii libere în paradigma unei noi ordini mondiale rusești etc. Chiar dacă regimul de la Kiev ar accepta fie și o parte din aceste narațiuni propagandistice ale Kremlinului, Rusia nu ar renunța la politicile sale expansioniste. Dimpotrivă, cedările părții ucrainene ar fi reprezenta o motivație pentru Moscova de a-și multiplica și spori actualul proiect hegemonic. Tot mai mulți lideri occidentali înțeleg amploarea acestui proiect hegemonic și se pronunță pentru o rezistență pe măsură a lumii occidentale, care să răspundă ambițiilor revanșarde ale Moscovei cu măsuri ferme, coezive, credibile, robuste și pe termen lung.
• Trupe și sisteme militare rusești la granița cu Finlanda. Putin a declarat recent că nu înțelege de ce Finlanda a decis să devină membru NATO, după decenii de neutralitate în care relația dintre Moscova și Helsinki a fost ,,perfectă, fără plângeri una împotriva celeilalte”. Cu toate acestea, liderul rus a transmis că Finlanda își va asuma consecințele: odată cu aderarea ei la NATO, vor exista armamente rusești semnificative în apropierea graniței finlandeze. Cu o nouă frontieră de 1.340 de km între Alianța Nord-Atlantică și Rusia, ne așteptăm ca relația dintre Finlanda și Rusia să cunoască un antagonism fără precedent (de anvergura celui celui care a existat doar la scurt timp înainte de izbucnirea Războiului de Iarnă în 1939, când Uniunea Sovietică a invadat Finlanda sub pretextul că guvernul de la Helsinki ar fi ,,organizat” raiduri teroriste în mai multe localități sovietice aflate în apropiere de granița cu Finlanda). ,,Finlandizarea”[8] nordului flancului de est al NATO va rămâne tot mai mult de domeniul trecutului. Sporește riscul unor tensiuni și provocări la granițele dintre țările NATO și Federația Rusă, în nordul flancului estic. Totodată, sudul flancului estic al NATO va da în continuare temperatura geopolitică cea mai ridicată a turbulențelor regionale.
• Armenia evadează din închisoarea post-sovietică. Erevanul s-a adresat oficial conducerii Organizației Tratatului de Securitate Colectivă / OTSC pentru a cere explicații privind aria de responsabilitate a OTSC și măsurile adoptate de această organizație pentru a sprijini securitatea Armeniei. Oficialii de la Erevan pregătesc astfel denunțarea explicită/oficială a apartenenței țării la OTSC. Secretarul general al OTSC, Imangali Tasmagambetov, a declarat recent că Erevanul nu mai participă în ultima perioadă la activitatea Secretariatului OTSC; totodată, potrivit acestuia, la Secretariatul Organizației nu s-a primit nici o solicitare oficială privind încetarea statutului Armeniei de membru al Organizației. Organizația “analizează situația din jurul Armeniei; anumite evenimente și sentimente în rândul unora dintre elitele armene provoacă îngrijorare. Armenia rămâne aliatul nostru, toate obligațiile existente rămânând în vigoare, mai ales că numărul riscurilor și amenințărilor în Eurasia crește în ultima perioadă”.
• Dispute teritoriale în Caucaz. După șapte runde de negocieri bilaterale pe tema delimitării granițelor, Armenia acuză Azerbaidjanul că se folosește de actuala slăbiciune a țării pentru a impune noi frontiere. Potrivit premierului Armeniei, Nikol Pașinian[9], teritoriul total “ocupat” de Azerbaidjan ocupă cca 170 km pătrați, pe raza a 31 de localități. Pe teritoriile respective, disputate de cele două părți și văzute la Baku drept parte a propriului teritoriu, s-au desfășurat acțiuni militare în perioada 2021-2022. Pe de altă parte, Azerbaidjanul solicită restituirea, de către Armenia, a patru sate din provincia armeană Tavuș. Între părți continuă să se dezvolte nenumărate disensiuni privind delimitarea teritoriilor celor două state, inclusiv/prioritar pe tema așa-numitelor “exclave” azere. Negocierile au ca obiectiv încheierea unui acord de delimitare a frontierelor, pe care părțile îl văd ca pe un preambul la un posibil acord-cadru de pace între Baku și Erevan. Convenirea și delimitarea teritoriilor decurg cu foarte mari greutăți și cu ultimatumuri reciproce succesive ale părților.
• „Russia delenda est!”[10] Președintele leton Edgars Rinkēvičs sprijină teza președintelui francez Emmanuel Macron conform căreia „Europa nu ar trebui să aibă restricții în sprijinirea Ucrainei”: „Îl sprijin pe deplin pe Emmanuel Macron: nu trebuie să tragem linii roșii pentru noi înșine. Trebuie să trasăm linii roșii pentru Rusia și nu trebuie să ne fie frică să facem acest lucru”. Acesta a declarat că Rusia trebuie învinsă (distrusă). Declarații similare a mai făcut anterior și ministrul polonez de externe, Radoslaw Sikorski[11] (,,Prezența forțelor NATO în Ucraina nu este de neconceput. Apreciez inițiativa președintelui francez Emmanuel Macron, pentru că este vorba de a-l face pe Putin să se teamă, nu de a ne teme noi de Putin. Trebuie să trasăm linii roșii pentru Rusia, nu pentru noi înșine... Noi trebuie să controlăm procesul de escaladare, nu Putin”[12]). Recent, ministrul finlandez de externe a subscris tezei potrivit căreia, într-o posibilă dinamică a escaladării, ipoteza trimiterii de trupe în Ucraina nu poate fi exclusă; în acest moment, potrivit oficialului finlandez, această opțiune nu există și nu se discută.
• Limbajul oficialilor ruși se degradează accelerat. Nivelul grosolăniei narative a liderilor ruși crește constant și primejdios. Purtătoarea de cuvânt a MAE rus, Maria Zaharova, declara[13] (ca reacție la declarațiile președintelui leton privind necesitatea ca Rusia să fie distrusă) că „Lichidarea analfabetismului lui Rinkēvičs este imposibilă – el este fără speranță. Edgar Rinkevics este un activist al mișcării extremiste LGBT. Ar fi trebuit să știe că și Cato cel Bătrân, pe care îl citează, considera asta un păcat al societății”. Fostul președinte al Federației Ruse, Dmitri Medvedev, îl numea pe Rinkēvičs “o non-entitate care se dă drept președinte al țării inexistente a Letoniei”[14]. Tot acesta declara, ca reacție la Rezoluția Parlamentului European privind tezaurul României, făcând trimitere la o frază celebră cu sens depreciativ și calomnios în cinematografia rusă[15], că “românii nu sunt o națiune, ci un mod de viață... Liderii europeni sunt idioți, slabi, neînțelepți. Diverșii idioți din Parlamentul European și-au făcut din nou poftă de mâncare. Nu este nimic de spus în rusă, poți doar să-i trimiți. Duceți-vă la dracu’!”[16]. Serghei Narâșkin, șeful Serviciului de Informații Externe al Federației Ruse, numește declarațiile lui Macron privind trimiterea de trupe în Ucraina “vise nebunești și paranoice”. Pseudo-alegerile prezidențiale din Rusia par a funcționa ca accelerator al grosolăniei narative a liderilor ruși din buzunarul politic al lui Vladimir Putin.
• Biserica Ortodoxă Rusă, atac cu baioneta. La reuniunea Sinodului Bisericii Ortodoxe Ruse[17] au fost analizate deciziile recente ale Sinodului Bisericii Ortodoxe Române privind sprijinirea înființării Bisericii Ortodoxe Române în Ucraina și a preoților și enoriașilor care aderă la Mitropolia Basarabiei. Deciziile respective sunt interpretate drept necanonice de către Biserica Ortodoxă Rusă[18]: “după ce și-a exprimat dezacordul puternic față de aceste rezoluții, Sinodul Bisericii Ruse a avertizat că, dacă vor fi puse în aplicare în continuare, vor fi inevitabile consecințe grave atât pentru relațiile bilaterale ale Bisericii Ruse și Române, cât și pentru unitatea Bisericii Ortodoxe în ansamblu... Președintele Departamentului pentru Relații Externe Bisericești, Mitropolitul Antonie de Volokolamsk, a fost însărcinat să studieze în continuare problema acțiunilor Patriarhiei Române și să înainteze cu promptitudine propuneri spre examinare de către Sfântul Sinod. Membrii Sinodului și-au exprimat sprijinul pentru Biserica Ortodoxă Ucraineană și pentru Biserica Ortodoxă a Moldovei (așa-numita Mitropolie a Chișinăului și a Întregii Moldove, structură necanonică, subordonată Patriarhiei Ruse, care reprezintă fundamentul instituțional al ideologiei lumii ruse pe teritoriul Republicii Moldova) în legătură cu atacurile necanonice ale Sinodului Patriarhiei Române”. Vor urma și alte reacții dure, pe această temă, la Moscova și în mediile controlate de Kremlin din Ucraina și Republica Moldova. Recent, președinta Maia Sandu a vizitat sediul Episcopiei Basarabiei de Sud a Mitropoliei Moldovei (Cahul), într-o vizită simbolică de sprijin față de Mitropolia Moldovei și deciziile recente ale Bisericii Ortodoxe Române. Atacurile tot mai frecvente ale oficialilor ruși împotriva României și Republicii Moldova, pe direcții și în domenii multiple, indică fără dubiu că, în evaluările Moscovei, România contează tot mai mult în ecuația regională.

III. Alerte gri[19]

• Pe termen scurt, alertele de intensitate medie privesc: exploatări distorsionate, acțiuni hibride și posibile escaladări rusești pe tema Bisericii Ortodoxe Române din Ucraina; tensiuni politice și economice de amplitudine în raioanele transnistrene ale Republicii Moldova și în UTA Găgăuzia; acțiuni hibride ale Federației Ruse privind destabilizarea situației politice din unele țări ale regiunii, prioritar Republica Moldova și Armenia.

IV. Lebede negre[20]

• Tensiuni în Rusia în contextul alegerilor prezidențiale de la 15-17 martie a.c.
• Comutarea războiului din Ucraina pe butonul negocieri.
• Ruperea frontului din sudul și estul Ucrainei; preluarea inițiativei strategice de către una din părți.
• Provocarea, de către Moscova, a unei destabilizări a situației politice din Republica Moldova în cadrul actualului război hibrid împotriva acesteia.