Rolul României în Coridorul de Mijloc: O analiză prin prisma teoriei jocurilor

Autor: Caloianu Anamaria - Florina

Coridorul de Mijloc, cunoscut și sub numele de Middle Corridor sau Trans-Caspian International Transport Route (TITR), leagă Asia Centrală de Europa, trecând prin Caucaz și Marea Caspică și este văzut drept o componentă esențială a noului drum al mătăsii inițiat de către China. Acesta a apărut ca alternativă pentru coridorul nordic, care viza preponderent transportul pe teritoriul Rusiei.

Odată cu agresiunea Rusiei în Ucraina, aceasta rută, considerată pentru o bună perioadă ca fiind mai puțin eficientă și dezirabilă decât coridorul nordic, a fost re-evaluată. În continuare, se fac estimări timide privind impactul acestui coridor în absența unor investiții semnificative în infrastructură,^[1] invocându-se următoarele  impedimente: schimbarea constantă a modalităților de transport; diferențele semnificative dintre țările de tranzit în ceea ce privește legislația și reglementările; absența unei autorități care să faciliteze soluționarea evenimentelor neprevăzute și uniformizarea aspectelor legale, cât și a practicilor în domeniu.^[2]

Principalii actori în cadrul acestuia sunt China, Turcia, Kazahstan, Azerbaidjan, Georgia, însă importanța acestuia reverberează la nivel regional pentru statele din Caucaz și Marea Neagră, cât și la nivel supranațional, pentru Uniunea Europeană. Ruta coridorului începe în China, traversează Kazahstanul, Marea Caspică, Azerbaidjanul, Georgia, Turcia și se îndreaptă spre Europa de Est. În prezent, acest coridor prezintă o importanță geostrategică deosebită, luându-se în considerare necesitatea transportului de mărfuri între Asia și Europa și volatilitatea cauzată de războiul din Ucraina.

Deși România nu este unul dintre actorii direcți în cadrul acestui proiect, în mediile românești s-a afișat un anumit entuziasm față de acest coridor, evidențiat prin discuțiile avute cu reprezentanții Kazahstanului, concretizate prin semnarea unui memorandum de înțelegere la nivel ministerial la începutul acestui an.^[3] Fiind o țară riverană cu o poziție strategică deosebită, datorită proximității față de principalele rute comerciale, România ar putea beneficia semnificativ de pe urma acestui nou traseu de transport al mărfurilor, și s-ar putea poziționa drept un actor relevant în cadrul rețelelor logistice conturate sub noua realitate geopolitică.

Este cert că nu se pot contoriza beneficiile pe care le-ar putea dobândi porturile României, precum Constanța, din acest proiect, deoarece ele reprezintă puncte esențiale de tranzit pentru mărfurile care circulă între Marea Caspică și Europa, inclusiv cele transportate prin coridorul de mijloc, însă reprezintă una dintre ultimele etape ale transportului mărfurilor; până în acest pas; mărfurile respective trebuie să traverseze căi ferate șubrede, preponderent în proprietatea statelor de tranzit,^[4] precum și transportul destul de scump și lent cu feribotul pe Marea Caspică si Marea Neagră din Georgia către România sau Bulgaria.^[5]

România și Bulgaria joacă roluri esențiale ca porți de acces pentru comerțul cu Asia Centrală, însă porturile lor s-au confruntat cu provocări semnificative generate de conflictul din Ucraina; în acest context, au apărut oportunități importante de investiții pentru modernizarea infrastructurii portuare.^[6][7]

Pe măsură ce conflictul continuă în Ucraina, reducerea dependenței față de Rusia rămâne un obiectiv principal al statelor ce folosesc coridorul de mijloc – este cert că puterea de influență a Rusiei nu a fost suficient disputată anterior debutului agresiunii, ceea ce a contribuit la actuala criza de transporturi, ilustrând fragmentarea rutelor eurasiatice. România este membră UE și NATO, ceea ce îi oferă legături politice și de securitate solide, și are posibilitatea de a se implica activ în menținerea stabilității și siguranței rutei de transport, însă ar fi necesară o recondiționare urmată de investiții în transportul feroviar.

            În contextul coridorului de mijloc, rolul României poate fi evaluat din prisma teoriei jocurilor, evidențiind relevanța acesteia în procesul de evaluare a deciziilor și comportamentului strategic. Teoria jocurilor are aplicabilitate vastă, de la economie, la securitate și managementul conflictelor; oferind un cadru larg pentru a înțelege deciziile actorilor implicați. Prin această perspectivă, pot fi identificate atât situațiile favorabile în care interesele unui actor diferă de cele ale altora, cât și strategiile prin care aceștia își pot atinge obiectivele într-un context de competiție sau cooperare. Pentru această speță, avem un joc ce implică un număr destul de mare de jucători: China, țările din Asia Centrală (precum Kazahstan și Azerbaidjan), Turcia, România,  Uniunea Europeană și Rusia (ca rival al coridorului de mijloc); se poate face deducția că acest joc poate ajunge să fie esențial pentru trei actori: China, Rusia și UE.

            În ceea ce privește România, se poate extrapola faptul că aceasta este un actor implicat într-o manieră mai redusă în cadrul acestui proiect, în comparație cu restul actorilor, servind drept hub de tranzit pentru mărfurile ce vin din Asia Centrală. Deși beneficiază de pe urma intensificării comerțului, România trebuie să își gestioneze echilibrat relațiile cu UE, NATO și puterile regionale. Datorită apartenenței în cele două blocuri – UE și NATO, România este implicată și în contextul mai larg de menținere a stabilității regionale, nu doar în ceea ce privește creșterea influenței economice. 

Am menționat anterior necesitatea investițiilor în infrastructură, nu doar portuară cât și feroviară, pentru a putea deveni un hub de tranzit eficient. Având în vedere că aceste planuri implică eforturi bilaterale și multilaterale, România ar trebui să caute activ dezvoltarea de parteneriate cu statele implicate în acest proiect, în special cu Turcia; adoptând o strategie cooperativă, în care alianța cu UE este prioritizată, România ar putea oferi disponibilitatea cooperării cu statele din Asia Centrală și atragerea lor spre Europa, precum și o apropiere față de Turcia, care se află în continuare într-o situație economică complicată.

Pentru a înțelege echilibrul lui Nash, un concept cheie în teoria jocurilor,^[8]  este necesar să identificăm obiectivele strategie, constrângerile și beneficiile tuturor actorilor implicați în cadrul coridorului de mijloc: pentru China, este parte din Belt and Road Initiative, însă în continuare primează beneficiile aduse de coridorul de nord iar ca obiective strategice se pot identifica menținerea flexibilității rutelor comerciale și minimizarea costurilor; pentru Kazahstan, Azerbaidjan și Turcia, drept țări de tranzit, acest coridor reprezintă o oportunitate de dezvoltare și investiții, precum și creșterea veniturilor din taxe; iar pentru țările din Europa, acest coridor oferă o alternativă stabilă, independența de Rusia – care vine cu minusurile menționate anterior.

Un echilibru Nash posibil maximizează beneficiile pentru toți actorii implicați, ținând cont de strategiile fiecărei părți. Investițiile Chinei și Turciei în infrastructură trebuie susținute prin armonizarea politicilor de tranzit în statele din Asia Centrală. China urmărește să își diversifice rutele comerciale, utilizând coridoarele în mod strategic pentru a-și menține stabilitatea, în timp ce Turcia dorește să devină principalul hub de transport între Europa și Asia. Europa își prioritizează acordurile comerciale pentru a sprijini această rută. Rusia, însă, are un interes evident în a perturba dezvoltarea coridorului, în contextul războiului din Ucraina și al sancțiunilor impuse ca răspuns la agresiunea sa.

În acest scenariu, actorii trebuie să-și mențină strategiile fără a suferi pierderi majore în conectivitatea comercială sau influența geopolitică, asigurând competitivitatea coridorului de mijloc față de alternativele sale – coridorul de nord (prin Rusia) și coridorul de sud (prin Iran).

În acest scenariu, este esențial un obiectiv comun de reducere a dependenței de Rusia. Totuși, tocmai aici apar cele mai mari rezerve legate de atractivitatea acestui coridor, deoarece majoritatea statelor implicate adoptă o atitudine ambivalentă față de Rusia, determinată de dependența lor semnificativă de gazul rusesc.

Alegerile prezidențiale în curs de desfășurare din România pot deschide calea pentru o nouă direcție în politica externă a României, care, deși va menține anumite constante, ar putea redefini unele priorități în funcție de contextul geopolitic actual. În condițiile tensiunilor persistente cu Rusia, se poate pune un accent sporit pe identificarea unor soluții pentru menținerea rutelor comerciale și pe consolidarea cooperării cu statele din regiune.

Viitorul președinte ar putea pune, de asemenea, un accent deosebit pe rolul strategic al porturilor românești, în special al Portului Constanța, în gestionarea fluxului de mărfuri din Asia Centrală și facilitarea transportului acestora către alte state membre ale UE. În acest context, ar putea susține inițierea și implementarea unor proiecte strategice menite să valorifice acest potențial, promovând mai intens interesele României pe scena europeană.

Până în prezent, implicarea României în formate de cooperare cu statele din regiunea Mării Negre a fost modestă, țara noastră limitându-se la susținerea proiectelor deja inițiate de statele vecine sau Uniunea Europeană, ori la proiecte de mică amploare. Comunicarea cu state precum Turcia, Georgia, Bulgaria și statele din Asia Centrala poate beneficia de un șir de vizite oficiale în care se pot consolida relațiile bilaterale pentru a solidifica o serie de proiecte de infrastructură sau cooperare economică.

Pentru a maximiza potențialul României în cadrul coridorului de mijloc, viitorul președinte trebuie să se concentreze pe modernizarea infrastructurii, consolidarea alianțelor strategice și poziționarea României ca un actor cheie în comerțul eurasiatic. Prin promovarea rolului României drept pod între Asia Centrală și Europa, valorificarea inovației și asigurarea stabilității regionale, România poate profita de această oportunitate semnificativă pentru a-și consolida poziția economică și geopolitică.

Bibliografie:

1. Binmore, K. (2013). Game theory: A very short introduction (1st ed.). Oxford University Press. https://doi.org/10.1093/actrade/9780199218462.001.0001
2. Comisia Europeană. (2023, Octombrie 13). “Commission approves €24 million Romanian State aid scheme to support investments in sea and inland ports in the context of Russia’s war against Ukraine.” Comisia Europeană.
3. Danelia, S. (2024, Septembrie). “The Middle Corridor in current geopolitical turbulence.” Canadian Journal of Research, Society and Development, 1(2), 2–9. https://doi.org/10.62910/setsrb57.
4. Еconomic.Bg. (2024, Iulie 22). “Grain port terminal and new IT specialists: How Bulgaria invested €782 million from the EIF.” Еconomic.bg. www.economic.bg/en/a/view/grain-port-terminal-and-new-it-specialists-how-bulgaria-invested-782-million-from-the-eif.
5. Kenderdine, T., & Bucsky, P. (2021, Noiembrie 23). “Unlocking transport connectivity in the Trans-Caspian Corridor.” Asian Development Bank, 79. www.adb.org/publications/unlocking-transport-connectivity-trans-caspian-corridor.
6. Ministerul Transporturilor și Infrastructurii. (2024, Ianuarie 31). “Întâlnire bilaterală România-Republica Kazahstan.” www.mt.ro/web14/spatiul-media/comunicate-de-presa/5080-comunicat31012024.
7. OECD. (2023). “Realising the potential of the Middle Corridor.” OECD. https://doi.org/10.1787/635ad854-en.