79 de ani de la primul val de deportări staliniste din Basarabia și Bucovina

Notă: Materialul folosește date din articole publicate inițial în mass-media de limbă română din Republica Moldova și Ucraina, în principal Agenția Media “BucPress” din Cernăuți și “Ziarul Național” din Republica Moldova, cărora li se adaugă fragmente din articolul “Românii din Kazahstan – de la primele strămutări până astăzi. Valurile de deportări staliniste din Basarabia şi Bucovina”, în „Şcoala Memoriei 2010”, autor Vasile Soare, ambasadorul României la Moscova.

România comemorează în noaptea de 12/13 iunie 79 de ani de la primul val de deportări staliniste din Basarabia şi nordul Bucovinei (12-13 iunie 1941).

Suprimarea identității naționale a românilor din Basarabia și nordul Bucovinei a avut loc în mod sistemic, prin mecanisme atroce și barbare, în întreaga istorie a acestor provincii (în perioadele lor de înstrăinare), iar episoadele de la 12-13 iunie 1941 sunt reprezentative și emblematice pentru cinismul, cruzimea și tragismul întregului proces de epurare a românilor din aceste regiuni și de distrugere a ființei lor naționale. Un accent special poate fi pus pe dramatismul situației de la Fântâna Albă și împrejurimi, unde NKVD-ul sovietic a desăvârșit opera de maltratare a românilor din regiune, de mutilare a identității lor naționale începută prin masacrul de la 1 aprilie 1941.

Fragmente din volumul “Românii din Kazahstan – de la primele strămutări până astăzi. Valurile de deportări staliniste din Basarabia şi Bucovina”, în „Şcoala Memoriei 2010”, autor Vasile Soare, editor Traian Călin Uba, Fundaţia Academia Civică, 2011:  "Primul val de deportări care a adus români basarabeni şi bucovineni în Kazahstan, a avut loc la 12-13 iunie 1941. Din nordul Bucovinei au fost deportate 13.000 de persoane. Acestea nu prea apar în statisticile cunoscute deoarece sunt incluse de multe ori în categoria celor deportate din vestul Ucrainei. Potrivit datelor de arhivă, în noaptea de 12-13 iunie 1941, din Basarabia şi din nordul Bucovinei au fost ridicate de la casele lor 29.839 de persoane, dintre care 5.479 au fost arestate şi 24.360 au fost deportate. Persoanele deportate au fost transportate cu vagoanele în Siberia şi Kazahstan, operaţiune pentru care au fost repartizate 1.315 vagoane de vite în Basarabia şi 340 în Cernăuţi. Operaţiunea de ridicare a lor de acasă a durat câteva ore, de la 2 noaptea până dimineaţă. Din totalul de 29.839 de persoane, doar din R.S.S.Moldovenească au fost ridicate 18.392 de persoane, din care 4.507 capi de familie arestaţi (4.342 din considerente politice şi 165 cu dosare penale) şi 13.885 persoane deportate. Am găsit un raport din 1941 în care se menţionează că din R.S.S.Moldovenească, se aflau în spaţiul de deportare sovietic, în octombrie 1941, 22.648 de persoane, din care circa 9.954 în coloniile din R.S.S.Kazahă. Deportaţii au fost duşi până în Komi, până spre Cercul Polar, în regiunile Omsk, Novosibirsk, Kransnoiarsk. În Kazahstan, deportaţii români au fost repartizaţi în regiunea Aktiubinsk (6.195 de suflete), în Kzâl-Orda, mai spre sud (circa 1.100 de persoane) şi în Kazahstanul de sud, la graniţa cu Uzbekistan (2.735 de persoane). În cei şase ani petrecuţi în Kazahstan am întâlnit mulţi basarabeni deportaţi, cu poveşti zguduitoare. Mulţi au ajuns aici în trei săptămâni, alţii în 12 zile, în vagoane ticsite de conaţionali de-ai noştri, stigmatizaţi că ar fi „duşmani ai poporului”, „chiaburi”. Este vorba, în special, de intelectualitatea românească, de toată funcţionărimea din vremea administraţiei româneşti din Basarabia de până în 1940 – tot ce a însemnat primar, preot, învăţător, intelectual în general”.

Potrivit lui Petru Grior, pentru Agenția Media “BucPress: din Cernăuți, “apogeul terorii comuniste împotriva populaţiei Basarabiei şi Bucovinei a fost noaptea de 12 spre 13 iunie 1941. Pentru locuitorii din actuala regiune Cernăuţi, 13 iunie a rămas în memorie ca cea mai tragică zi din primul an de dominaţie stalinistă... În primăvara anului 1941, a apărut Directiva Comisariatului Poporului pentru Securitatea de Stat al Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste, care prevedea aplicarea măsurilor necesare în direcţia „curăţirii Republicii Ucrainene de elementul antisovietic”. Conform indicaţiilor de la Moscova, lucrătorii organelor represive din regiunea Cernăuţi au urgentat procesul de acumulare a informaţiilor referitoare la băştinaşii meleagurilor voievodale. În luna mai, aceşti copoi ai regimului totalitar, cu suflete pline de ură şi duşmănie, aduşi din toate colţurile fostului imperiu sovietic pentru promovarea unei politici de deznaţionalizare şi rusificare a populaţiei româneşti, au ajuns la concluzia că principalul „element antisovietic” îl constituia rudele „trădătorilor patriei”. În categoria „trădătorilor patriei” au fost incluşi locuitorii ţinutului, care, începând cu ziua de 28 iunie 1940, pătrunşi de năzuinţele spre libertate, au încercat să ajungă ilegal în România. Unii au avut norocul să treacă hotarul, instalat de sovietici, alţii au nimerit în mâinile grănicerilor, fiind condamnaţi de către Consfătuirea Specială de pe lângă Comisarul Poporului pentru Afaceri Interne al URSS la diferite termene de închisoare. Rudele lor din actualele raioane Herţa, Hliboca, Noua Suliţă, Storojineţ şi din oraşul Cernăuţi au apucat drumul calvarului spre Republica Autonomă Sovietică Socialistă Comi, ţinutul Krasnoiarsk şi regiunea Kirov din Federaţia Rusă”: https://bucpress.eu/social/12-13-iunie-1941-primul-9629?fbclid=IwAR1u4aTpNdSCpYhrqlt0VtkHu0IlZw2KdFRsl_xX3Chd-hOGllXxV5HrGc4 .

Potrivit lui Petru Grior, pentru BucPress, “referindu-se la dezmăţul stalinist, ziarul  de afirmare românească, „Bucovina”, care a apărut la Cernăuţi din 14 iulie 1941 până la 1 martie 1944, va scrie la finele lui iulie 1941 următoarele: „În a doua jumătate a lunii mai au năvălit asupra satelor noastre nenumărate camioane, însoţite de miliţieni, care au ridicat mii de familii româneşti şi anume dintre acelea, care aveau câte pe cineva trecut în România. Bărbaţi tineri şi bătrâni, femei de toate vârstele şi copii au fost închişi, aproape ermetic, în vagoane... fără apă, cei mai mulţi fără mâncare şi duşi, Dumnezeu ştie unde. Unii, care au avut norocul să scape pe drum, au mărturisit că după zece zile nu mai rămăsese nici jumătate din acele fiinţe nenorocite. S-au înnăduşit, sau au murit de boli, de foame şi de sete pe drum”.

Din datele lui Petru Grior, Cernăuți, rezultă că “pentru locuitorii din actuala regiune Cernăuţi, 13 iunie 1941 a rămas în memorie ca cea mai tragică zi din primul an de dominaţie stalinistă. În acea noapte infernală, din ţinutul nostru au fost deportaţi 22.147 de oameni de diferite naţionalităţi, vârste şi profesii. În numărul lor au  intrat 6.532 de femei şi 5.240 de copii, scoşi cu forţa din casele lor, încărcaţi şi zăvorâţi în vagoane pentru vite, duşi în taigalele siberiene şi stepele pustii ale Kazahstanului. Copiii mureau în vagoanele tixite cu lume şi mamele nu mai aveau lacrimi să plângă. Bătrânii treceau în lumea celor drepţi şi nu înţelegeau care-i vina lor faţă de puterea sovietică. Conform datelor intrate în posesia Centrului de Cercetări Istorice şi Culturale din Cernăuţi, în primul an de stăpânire bolşevică, din raionul Vijniţa au fost deportate 2.999 de persoane, din raionul Herţa – 1.373 de osândiţi. Din localităţile raionului Hliboca au pornit spre neagra străinătate 2.290 de oameni. Din raionul Zastavna au apucat drumul calvarului 1.885 de bucovineni. 740  de oameni vor fi deportaţi din raionul Kelmenţi, 2.162 – din raionul Kiţmani. Dintre cele 1.961 de persoane ale raionului Noua Suliţă, scoase în noaptea de groază şi durere, peste 700 vor fi din localitatea Mahala. 1.921  de oameni au fost duşi în Siberia din raionul Putila, 331 – din raionul Secureni. Din raionul Storojineţ vor fi deportate 2.270 de persoane, din raionul Hotin – 1.412. În fosta capitală a Bucovinei, oraşul lui Alexandru cel Bun, vor fi treziţi în „zori cu rouă” 2.803 de vinovaţi fără vină. În numărul total al deportaţilor din regiunea Cernăuţi, în anul 1941, românii au constituit 6.036 de persecutaţi”: https://bucpress.eu/social/12-13-iunie-1941-primul-9629?fbclid=IwAR1u4aTpNdSCpYhrqlt0VtkHu0IlZw2KdFRsl_xX3Chd-hOGllXxV5HrGc4.

Potrivit “Ziarului Național” din R. Moldova, Ana Guțu, șefa Departamentului pentru Relația cu R. Moldova din cadrul Guvernului României, amintește că, în noaptea de 12 spre 13 iunie 1941, NKVD-ul sovietic a organizat operațiunea de deportare a circa 30 000 de români din Basarabia şi Bucovina de Nord. Oamenii au fost ridicați din casele lor în toiul nopții și deportaţi în Siberia, Kazahstan şi alte părţi ale imperiului sovietic. Potrivit acesteia, echipele NKVD mergeau prin sate, băteau în ușile şi geamurile oamenilor și le spuneau că au 15 minute să se pregătească. Fiecare deportat avea voie să își ia cu el maximum 10 kilograme de efecte personale. Oamenii erau apoi încărcați în camioane și în căruțe, apoi erau duși în gări. Acolo, capii de familie și tinerii de peste 18 ani erau separați de femei, copii și bătrâni: „În fiecare vagon au fost înghesuiți între 70 și 100 de oameni. Fiecare deportat primea zilnic doar 200 de grame de apă, pentru băut și pentru igiena personală, iar oamenii erau hrăniţi cu peşte sărat. Ei au călătorit în astfel de condiţii, pe o căldură infernală, timp de două-trei săptămâni. La fiecare oprire, din vagoane erau scoase trupurile celor care muriseră din cauza condițiilor inumane. Bărbații în putere erau deportați în lagăre de muncă forțată, faimosul Gulag, unde erau supuși unui regim de exterminare, a cărui duritate poate fi comparată cu cea din lagărele naziste. Mulți basarabeni au ajuns să muncească în minele din munții Ural, unde mai mult de 80 la sută dintre ei au pierit”.

Românii din localitatea Mahala, regiunea Cernăuț,i i-au comemorat pe cei peste o mie de locuitori ai comunei deportați în gulagurile siberiene. }ntr-un reportaj semnat de Vitalie Zâgrea pentru Agenția Media BucPress se precizează că: “Anița Nandriș-Cudla din comuna Mahala, regiunea Cernăuți după ce a scris memoriile sale ”20 de ani în Siberia” a devenit un adevărat simbol al suferințelor românilor deportați de regimul stalinist în gulagurile Siberiei. Comuna Mahala a avut cel mai mult de suferit în acea perioadă. Numai în noapte de 12 spre 13 iunie 1941 din această localitate au fost ridicați și deportați 602 persoane. Dar, în total în Siberii de gheață au fost duși cu forța peste o mie de români din comuna Mahala, regiunea Cernăuți. Mulți au fost ridicați și deportați, puțini dintre ei au avut marele noroc să revină din nou acasă pe aceste meleaguri mioritice din frumoasa Bucovină. Au trecut 79 de ani de atunci. S-a rărit și numărul martorilor care au supraviețuit acel calvar. Însă, prin memoriile sale ”20 de ani în Siberia”, Anița Nandriș-Cudla a reușit să le povestească măhălenilor, dar și întregii omeniri, prin ce au fost nevoiți să treacă românii din nordul Bucovinei, Ținutul Herța și Nordul Basarabiei, dar și românii din Basarbia, care au fost deportați cu miile și duși la munci silnice în Siberia, Kazahstan și de unde, ca prin minune, au revenit la baștină foarte puțini români. Locuitorii comunei Mahala, regiunea Cernăuți, în fiecare an își amintesc de tragicul eveniment din noaptea de 12 spre 13 iunie 1941, dar și de celelalte perioade când au fost ridicați cu forța și duși în Siberia sute de conaționali din acea localitate, organizând la monumentul Aniței Nandruș-Cudla – simbol al deportărilor, acțiuni de comemorare, dar și un parastas în memoria măhălenilor care au decedat în gulagurile staliniste. Preoții Nicolae și Gheorghe Moroz au oficiat un serviciu divin, rugându-se pentru odihna veșnică a celor care și-au găsit sfârșitul în drum spre Siberia sau prin pădurile Kazahstanului, a celor care au fost împușcați la Lunca sau în alte locuri. Memoria lor trebuie să rămână veșnic vie în inimile noastre, a menționat părintele Gheorghe Moroz. Printre cei prezenți la acțiunea de comemorare a jertfelor regimului stalinist din satul Mahala, raionul Noua Suliță, s-a numărat și Vasile Rauț, președintele Societății ”Golgota” a românilor din Ucraina, care a spus că despre acest ”genocid” al românilor din Mahala și din întreaga Bucovină trebuie să cunoască și generația tânără, pentru ca asemenea cazuri să nu se mai repete niciodată. Despre deportările în masă a măhălenilor, despre suferințele prin care au fost supuși să treacă mii de români din regiunea Cernăuți în acea perioadă, cunosc astăzi și tinerii, copiii, întrucât aproape fiecare familie din comuna Mahala a avut de suferit, a pierdut pe cineva drag în neagra străinătate. Doamna Ana Gostiuc, profesoară de istorie la școala de cultură generală din localitate dispune de foarte multe informații despre suferințele oamenilor din Mahala, care au fost deportați în Siberia, le povestește elevilor săi despre ”infernul neamului românesc din Mahala și din întreaga Bucovină. Elena Nandriș, primarul comunei Mahala, regiunea Cernăuți,  de fiecare dată când organizează asemenea manifestări de comemorare a martirilor neamului, a măhălenilor care au fost supuși torturilor fiind duși cu sutele la Onega, în Kazahstan și prin alte locuri îndepărtate ale Rusiei, nu-și poate stăpâni lacrimile. Suferințele lor sunt și durerile noastre. Ei au fost ridicați în miez de noapte și încărcați în vagoane de vite, duși mai apoi în Siberia, doar pentru că erau români, și doreau să vorbească în limba română, să se roage în biserică în limba română, să-și păstreze obiceiurile și tradița strămoșească, a mai spus doamna primar Elena Nandriș. Măhălenii țin foarte mult la limba română și la tradițiile strămoșești. Ei știu să transforme lacrima în bucurie, iar suferința - în leagăn de dor și amintiri. Prin cântece ei își spun durerea, își plâng eroii și martirii, își alină suferințele, dar și dragostea de neam și de glia străbună tot prin cântec o redau. Pentru că așa au fost și sunt dintotdeauna românii din comuna Mahala, regiunea Cernăuți”, https://bucpress.eu/social/romanii-din-mahala-regiunea-cernauti-12215https://bucpress.eu/social/romanii-din-mahala-regiunea-cernauti-12215.