Noua Europă. Viziunea președintelui Franței: „Nu vreau să aparțin unei generații de somnambuli”

Noua Europă. Viziunea președintelui Franței: „Nu vreau să aparțin unei generații de somnambuli”

Astăzi, președintele Franței, Emmanuel Macron, a participat, împreună cu eurodeputații și cu președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, la dezbaterea privind viitorul Europei, organizată în plenul Parlamentului European. Președintele Republicii Franceze a fost cel de-al patrulea lider european care s-a adresat în plen în cadrul dezbaterilor pentru viitorul Europei, după prim-ministrul irlandez Leo Varadkar (17 ianuarie), prim-ministrul croat Andrej Plenković (6 februarie) și prim-ministrul portughez António Costaon (14 martie). Următoarele dezbateri vor avea loc în luna mai cu premierul belgian Charles Michel și cel luxemburghez, Xavier Bettel.

În primul său discurs adresat Parlamentului European, președintele francez a pledat pentru apărarea democrației liberale europene în fața illiberalismului. Emmanuel Macron a comparat divizările politice actuale din Europa cu un război civil și a avertizat împotriva illiberalismului, aflat în creștere pe continent.

Emmanuel Macron: "Parlamentul European este, în ochii mei, sediul legitimității Europei, responsabilitatea ei și, prin urmare, vitalitatea acesteia; aici este o parte a viitorului Europei (...), aici trebuie să ancorăm renașterea unei Europe, care este purtată chiar de spiritul popoarelor sale. Vreau să depășesc diviziunile dintre Nord și Sud, Est și Vest, țări mici și țări mari, eșecurile naționale etc. Responsabilitatea noastră în lunile următoare este cea de a menține adevărata dezbatere europeană, pentru a avea termene europene reale care să permită cu adevărat popoarelor noastre să aleagă; avem nevoie de o suveranitate mai mare decât cea proprie/națională, dar care o completează: o suveranitate europeană", a declarat acesta.

Președintele francez a solicitat apărarea unei democrații liberale europene care să ofere protecție drepturilor minorităților și i-a acuzat pe cei care și-au scos țările din afara UE pentru a căuta "aventuri" de basm.

"Mă pronunț pentru cea mai integrată și cea mai apropiată posibilă relație între UE și Marea Britanie după Brexit, iar soluția este bine-cunoscută - se numește apartenența la UE", a declarat acesta.

Marea majoritate a discursului său a vizat totuși viitorul Uniunii fără Marea Britanie, precum și necesitatea ca celelalte 27 de state membre ale UE să se unească împotriva amenințării emergenței naționalismelor autoritariste din trecut.

Emmanuel Macron: "Se pare că există un anumit război civil european: egoismul național și negativitatea par să aibă prioritate față de ceea ce ne aduce împreună. Există o fascinație a illiberalismului, care crește permanent în ultima perioadă", a declarat acesta.

"În viitor va trebui să ne luptăm pentru a ne apăra idealurile... Aceasta va fi o democrație care respectă drepturile fundamentale ale minorităților individuale, care se numește democrația liberală, iar eu ales să folosesc acest termen. Tendința mortală care ar putea duce continentul nostru către abis – naționalismul, renunțarea la libertate: resping ideea că democrația europeană este condamnată la impotență".

"Nu vreau să aparțin unei generații de somnambuli, nu vreau să aparțin unei generații care și-a uitat propriul trecut", a declarat acesta.

Macron a evidențiat un nou parteneriat puternic între Paris și Berlin care să dea o nouă viață Uniunii Europene, un parteneriat bazat pe noi inițiative importante, de la reformele din zona euro până la schimbările privind alegerea președintelui comisiei și eurodeputaților.

Discursul președintelui Macron a fost primit cu satisfacție de Jean-Claude Juncker, președintele Comisiei Europene.

Majoritatea liderilor grupurilor politice din Parlamentul European au salutat elanul pro-european al președintelui Macron și rolul Franței în recenta intervenție militară comună din Siria, pronunțându-se în același timp pentru o Uniune Europeană mai puternică și pentru formarea unei armate europene unice. Alți deputați europeni au subliniat provocările cu care se confruntă astăzi Uniunea Europeană: combaterea terorismului, gestionarea crizei migrației, tehnologiile digitale și finalizarea uniunii bancare și monetare a UE.