Turcia și Uniunea Europeană în 2025

Autor: Caloianu Anamaria Florina

          Relațiile dintre Uniunea Europeană și Turcia se află într-un moment de reevaluare strategică, pe fondul eforturilor Bruxelles-ului de a-și spori capacitatea de reacție și flexibilitatea instituțională, într-o Europă confruntată cu schimbări geopolitice rapide și cu un vecin turc tot mai ambivalent.

Propunerea Comisiei Europene pentru noul Cadru Financiar Multianual a generat opinii divergente, însă obiectivul de consolidare a capacității de reacție și de creștere a flexibilității instituțiilor europene poate reprezenta cheia pentru depășirea perioadei de stagnare și evitare care a caracterizat relațiile dintre Uniunea Europeană și Turcia în ultimii ani.

În contextul războiului din Ucraina, Turcia a adoptat un comportament ambivalent, urmărind maximizarea propriilor beneficii economice și menținerea vizibilității sale pe plan diplomatic, iar Uniunea Europeană s-a regăsit într-o poziție inconfortabilă, formulând un răspuns slab în fața protestelor din luna martie. În primele luni ale anului, Europa se afla într-o fază de mobilizare, încercând să contureze un proiect de autonomie strategică adaptat schimbărilor din politica externă a SUA sub administrația Trump. Franța, Germania, Regatul Unit și Italia au adoptat o abordare ezitantă, menită să transmită un semnal de stabilitate, însă adevăratul centru de echilibru al Europei în raport cu Washingtonul a fost, de fapt, Polonia. Din acest motiv, puțini lideri europeni au atras atenția asupra arestării primarului Istanbulului și a tensiunilor dintre guvernul turc și populație în timpul protestelor.

Ulterior, Turcia a ieșit treptat din centrul discuțiilor europene, concentrându-se pe eforturile de reconstrucție a Siriei, dar fiind în același timp afectată de recentele tensiuni dintre Israel și Iran. În acest context, este oportună o trecere în revistă a evoluțiilor recente din relațiile dintre Turcia și Uniunea Europeană până în momentul de față, precum și o analiză a perspectivelor conturate de acordurile existente între cele două părți.

Uniunea Europeană va aloca 310 milioane de euro Turciei în perioada 2025-2027 prin mecanismul IPA, vizând creșterea competitivității firmelor turce și susținerea transformării digitale și verzi a economiei acesteia.[1] În contextul unei relații tensionate pe plan politic, aceste fonduri indică persistența unei logici de interdependență economică între UE și Ankara, reflectând o strategie europeană de ancorare a Turciei prin instrumente tehnice, chiar și în absența progreselor semnificative pe calea aderării. Sprijinul financiar se va concentra pe sectoare precum drepturile fundamentale, educația, mediul, energia și infrastructura, consolidând capacitatea firmelor turce de a deveni sustenabile și de a se integra în lanțurile valorice europene. În paralel, declarațiile reprezentanților UE subliniază interesul blocului pentru evitarea perturbărilor comerciale globale, mai ales în fața amenințărilor cu tarife venite dinspre SUA, semnalând continuitatea unei politici europene de stabilizare economică a vecinătății chiar și în climatul geopolitic incert actual.

Parlamentul European constată că, deși Turcia rămâne oficial stat candidat, politica sa externă sub Erdogan a evoluat într-o direcție tot mai confruntațională și nealiniată[2] cu prioritățile Uniunii, Ankara comportându-se adesea ca un rival geopolitic prin refuzul sancțiunilor împotriva Rusiei, intervențiile militare regionale și tensiunile cu state membre, ceea ce subminează credibilitatea procesului de aderare și stabilește un cadru de relații caracterizat mai degrabă de fricțiune decât de cooperare.

Reluând tema aderării, Erdogan a folosit prilejul pentru a pune presiune asupra Uniunii Europene, cerându-i să abandoneze ceea ce a descris drept „viziuni politice învechite și dogmatice”[3]. În esență, liderul turc a prezentat schimbarea de paradigmă a UE ca o condiție pentru un posibil „nou capitol” în relațiile cu Ankara, fără a clarifica însă ce politici ar trebui schimbate. Această ambiguitate îi permite să folosească discursul european ca instrument de negociere internă și externă, păstrând deschis subiectul aderării fără a-și asuma costuri politice imediate.

Turcia folosește noile rezerve de pământuri rare descoperite la Beylikdüzü pentru a atrage investiții atât din partea Chinei, cu care a semnat un acord de cooperare în 2024, cât și din partea Occidentului, prin aderarea în 2025 la Minerals Security Partnership condus de SUA și UE,[4] reflectând o strategie pragmatică de echilibrare între marile puteri pentru a-și proteja interesele economice și tehnologice, fără a se angaja ferm de partea niciuneia, într-un context global marcat de incertitudine și competiție pentru controlul resurselor critice.

Relațiile dintre Franța și Turcia se desfășoară sub semnul unei tensiuni constante între convergență strategică și competiție regională, ambele state fiind animate de ambiția de a-și conserva autonomia decizională într-o ordine internațională instabilă.[5] Atât Parisul, cât și Ankara, împărtășesc o frustrare față de constrângerile impuse de alianțe și instituții multilaterale, dorindu-și o mai mare libertate de acțiune în raport cu Statele Unite și NATO.

Totuși, această orientare paralelă nu garantează cooperarea, ci adesea amplifică rivalitatea în spațiile unde cele două puteri își proiectează influența: în Africa, unde Turcia erodează influența tradițională franceză prin extinderea prezenței diplomatice, economice și militare, în Mediterana de Est, unde Parisul sprijină activ Grecia și Cipru împotriva revendicărilor maritime turcești, și în Orientul Mijlociu, unde cele două state au susținut tabere opuse în conflicte precum cel din Libia. Divergențele istorice, precum recunoașterea genocidului armean de către Franța, statutul Ciprului și opoziția constantă a Parisului față de aderarea Turciei la UE, au adâncit lipsa de încredere, în timp ce diferențele normative legate de statul de drept și reculul democratic al Turciei complică dialogul politic dintre cei doi actori.

Pe de altă parte, relațiile economice profunde, cu un volum de schimburi comerciale care depășește 20 de miliarde de euro anual și investiții franceze substanțiale în economia turcă, reprezintă un factor de stabilitate și oferă un teren fertil pentru cooperare pragmatică. Ambiția Turciei de a deveni un hub energetic regional convergă cu interesele Franței și ale UE de diversificare a surselor energetice, iar proiectele comune în infrastructură, energie regenerabilă și tehnologie verde pot crea legături de interdependență care să tempereze tensiunile geopolitice. În plus, provocările comune legate de securitatea regională, amenințările jihadiste și nevoia de stabilizare a vecinătăților sudice și estice ale Europei pot favoriza dezvoltarea unui dialog strategic structurat, care să permită gestionarea divergențelor și avansarea cooperării în domenii de interes comun, de la apărare cibernetică și securitate maritimă până la gestionarea crizelor regionale.

În contextul războiului din Ucraina și al recalibrării implicării americane în Europa, Franța și Turcia au oportunitatea de a depăși logica rivalității istorice și de a construi un parteneriat realist, fundamentat pe interese comune și pe necesitatea consolidării unei arhitecturi de securitate europene capabile să răspundă transformărilor geopolitice actuale.

Victoria CDU/CSU în alegerile parlamentare germane și instalarea lui Friedrich Merz ca viitor cancelar marchează o recalibrare a relației Germania-Turcia, sub semnul unei abordări mai tranzacționale și realiste, adaptate la dinamica multipolarității și la necesitatea consolidării capacităților europene de apărare. Campania lui Merz a evidențiat nevoia Germaniei de a-și recâștiga influența în politica externă și de securitate europeană, de a stabili priorități strategice clare și de a întări parteneriatele regionale, cu Turcia jucând un rol pivot în acest nou cadru.[6]

Deși relația bilaterală a fost adesea tensionată de diferențele privind statul de drept, drepturile omului și standardele democratice, noul guvern de la Berlin este determinat să privilegieze interesele imediate legate de securitate, migrație și reziliență economică, lăsând în plan secund dimensiunea normativă a relațiilor externe. În contextul incertitudinii transatlantice, accentuate de întâlnirea controversată Zelensky-Trump și de fluctuațiile sprijinului american pentru Ucraina, Merz și coaliția sa au indicat că vor relaxa restricțiile bugetare pentru a permite creșterea investițiilor în apărare, infrastructură și inovare, recunoscând că securitatea pe termen lung a Europei depinde de parteneriatele consolidate cu aliați europeni și non-europeni, printre care Turcia se remarcă prin capacitățile sale militare și poziția geostrategică între Europa, Orientul Mijlociu și Caucaz.

Pe fondul transformărilor geopolitice, Turcia devine un actor esențial în noua arhitectură de securitate europeană, iar Berlinul, ca motor al UE, va trebui să gestioneze cu prudență balansul dintre interesul european față de Ankara și propriile sale priorități naționale. Cooperarea în domeniul apărării și securității cu Turcia, membră NATO și jucător regional influent, va rămâne un pilon stabilizator, în timp ce gestionarea migrației continuă să fie un subiect fierbinte pe agenda politică germană, amplificat de presiunile electorale interne și ascensiunea extremei drepte.

Merz a recunoscut rolul esențial al Turciei în găzduirea refugiaților sirieni și în externalizarea gestionării migrației în beneficiul UE, iar aprofundarea cooperării pe această dimensiune se va realiza în paralel cu extinderea relațiilor economice bilaterale, care au atins un record de 55 miliarde euro în 2023 și vizează integrarea Turciei în lanțurile de aprovizionare ale tranziției verzi europene. În plus, sectoarele energiei regenerabile și ale industriei de apărare devin noi axe de interdependență strategică, completând agenda economică bilaterală. Totuși, această orientare tranzacțională, centrată pe securitate și interese comerciale, riscă să fie insuficientă pe termen lung dacă noua conducere germană nu va reuși să clarifice raportul dintre interesele strategice și valorile normative în relația cu Ankara, într-un context european care solicită coerență între obiectivele de securitate și apărarea principiilor democratice în vecinătatea sa.

Concluzii

Relațiile dintre Turcia și Uniunea Europeană, pe de o parte, între Turcia și marile capitale europene pe de altă parte, traversează în continuare un moment îndelung de reevaluare strategică, pe fondul eforturilor Bruxelles-ului de a-și spori capacitatea de reacție și flexibilitatea instituțională, într-o Europă confruntată cu schimbări geopolitice rapide și cu un vecin turc tot mai ambivalent, în timp ce Turcia continuă să aplice politici de echilibru în sistemul de relații cu marile puteri.

Bibliografie:

1. ***, „Turkiye to Get €310m From EU in 2025-27 to Boost Competitiveness”,  Middle East Monitor, 5 Februarie 2025, www.middleeastmonitor.com/20250205-turkiye-to-get-e310m-from-eu-in-2025-27-to-boost-competitiveness.
2.  ***, „Erdogan Renews Call for Turkey’s EU Accession, Says Europe Needs ‘A Dynamic Member Like Turkey’ „, EU Today, 22 Iulie 2025, eutoday.net/erdogan-renews-call-for-turkeys-eu-accession.
3. Aksoy,Hürcan Aslı.  „How Germany’s Incoming Government Will Work With Turkey - Atlantic Council”, Atlantic Council, 25 Martie 2025, www.atlanticcouncil.org/blogs/turkeysource/how-germanys-incoming-government-will-work-with-turkey.
4. Ergenc, Ceren, Derya Gocer, „How And Why the EU Should Rethink Turkey-China Relations”,  CEPS, 22 Iulie 2025, www.ceps.eu/ceps-publications/how-and-why-the-eu-should-rethink-turkey-china-relations.
5.   Gasco,Riccardo, Fournillon,Ulysse. „How France and Turkey Can Renew Their Ties in a Shifting Strategic Order”,  Atlantic Council, 22 Iulie 2025, www.atlanticcouncil.org/blogs/turkeysource/how-france-and-turkey-can-renew-their-ties-in-a-shifting-strategic-order/https://www.atlanticcouncil.org/blogs/turkeysource/how-france-and-turkey-can-renew-their-ties-in-a-shifting-strategic-order.
6. Kenez,Levent.  „EP Report Slams Turkey’s Foreign Policy as Confrontational and Unaligned With EU Norms - Nordic Monitor”, Nordic Monitor, 6 Mai 2025, nordicmonitor.com/2025/05/eu-report-slams-turkeys-foreign-policy-as-confrontational-and-unaligned-with-union-norms.