Putin inițiază transferul de putere și reforma constituțională în Rusia
La 15 ianuarie 2020, cu ocazia prezentării, în fața celor două camere ale Parlamentului Federației Ruse (Duma de Stat și Consiliul Federației), Adunarea Federală, a Mesajului său anual (pe baza unei tradiții instituite de președintele Boris Elțîn încă din 1994), președintele rus Vladimir Putin a inițiat un amplu proces de reformă constituțională și de reconfigurare a sistemului politic din Federația Rusă, demarând, practic, un amplu proces de transfer al puterii de la instituția prezidențială la cea parlamentară și pregătind astfel terenul pentru anul 2024, când actualul președinte nu va mai putea ocupa, constituțional, funcția de șef al statului.
Practic, în premieră în ultimii 25 de ani, în locul unui discurs gen “Starea națiunii”, tipic pentru mesajele prezidențiale anuale de acest gen, președintele rus a anunțat un autentic “proiect de țară” pentru Rusia, bazat pe consolidarea autorității Parlamentului prin reformă constituțională.
În urma prezentării Mesajului său anual, președintele rus a avut o scurtă discuție de ordin tehnic cu premierul Dmitri Medvedev, pe care l-a convins că actualul guvern nu face parte din perspectiva președintelui rus de derulare a reformei constituționale enunțate în Mesajul său anual. În urma acestei discuții, premierul rus și-a anunțat demisia, declarând că, în contextul inițiativelor de reformă constituțională promovate de președintele Rusiei, “Guvernul trebuie să ofere Președintelui țării posibilitatea de a îndeplini măsurile preconizate de acesta. În acest sens, anunț demisia întregului guvern”. Experții ruși apreciază că, de facto, guvernul condus de către Dmitri Medvedev a fost demis de către președintele rus, de jure, Medvedev a anunțat demisia întregului său cabinet.
Ulterior, președintele rus a avut o discuție similară cu membrii guvernului și a acceptat demisia premierului Medvedev. În cadrul întâlnirii, președintele rus a subliniat faptul că nu toate obiectivele Guvernului au fost îndeplinite. Totodată, Vladimir Putin l-a numit pe premierul ad interim Dimitri Medvedev în funcția de vice-președinte al Consiliului de Securitate.
În cursul aceleași zile, președintele rus a convocat și desfășurat o reuniune de urgență a Dumei de Stat și l-a propus drept candidat pentru alegerea în funcția de premier pe șeful Serviciului Federal Fiscal, Mihail Mișustin, desemnându-l pe acesta drept candidat la funcția de premier; până la alegerea acestuia și a noului său guvern în funcție, actualul premier și întregul său cabinet vor asigura interimatul funcției executive.
Premierul desemnat a avut deja prime întâlniri de lucru cu reprezentanții conducerii Dumei de Stat. Cel mai probabil, el va fi ales chiar astăzi, prin vot în Duma de Stat, ca premier al Federației Ruse. Experții estimează că nu vor exista probleme la alegerea și învestirea în funcție a candidatului Kremlinului pentru funcția de premier.
Totodată, președintele rus a anunțat constituirea unei grupe de lucru pentru pregătirea propunerilor privind modificarea Constituției țării. Din Grupa de lucru înființată de Vladimir Putin, condusă de 3 co-președinți, fac parte parlamentari, universitari, jurști, constituționaliști, experți în domeniu - în total 67 de membri. Propunerile care vor fi elaborate de către grupa de lucru vor fi supuse unui referendum pentru modificarea Constituției.
Potrivit experților ruși, inițiativa președintelui Putin are ca obiectiv prioritar consolidarea puterii parlamentare și, implicit, securizarea ocupării, după 2024, de către acesta, a unei poziții puternice în structura de putere a țării, cel mai probabil în schema puterii parlamentare.
În momentul de față, președintele Putin dispune de întreaga influență pentru a-și promova până la capăt inițiativa de reformă constituțională și de securizare a propriei sale cariere politice după anul 2024.
Autor: Dorin Popescu

