Capcana lui Tucidide – o idee geopolitică și un avertisment major privind riscul unui conflict sistemic

Autor: Cristian Chirca

 

„Capcana lui Tucidide”, un element fundamental în analizele contemporane dedicate relațiilor sino-americane, reprezintă atât o idee geopolitică de referință, cât și un avertisment major privind riscul unui conflict sistemic.

În esență, „Capcana lui Tucidide” face referire la faptul că o putere în ascensiune tinde să amenințe poziția unei puteri dominante. Lansată, dezvoltată și adaptată la relația sino-americană de politologul american Graham Allison, această idee a fost formulată cu mai bine de două milenii și jumătate în urmă de istoricul grec Tucidide: „Ascensiunea Atenei şi teama pe care aceasta a insuflat-o în Sparta a făcut războiul inevitabil”. Tucidide a făcut această remarcă în contextul războiului peloponesiac (denumirea conflictului dintre Atena și Sparta pentru supremație în lumea greacă, 431-404 î. Hr.).[1]

În baza acestei idei, într-un interval de cinci sute de ani,[2] Allison a identificat 16 cazuri în care o putere în creștere a intrat într-un raport de rivalitate cu o putere consacrată, iar în 12 cazuri rivalitatea a evoluat până la conflict.[3]

 

Perioada

Puterea dominantă

Puterea în ascensiune

Domeniul

Rezultatul

  1.  

Sfârșitul secolului al XV-lea

Portugalia

Spania

Imperiul global și comerțul global

 

Fără război

          2. 

Prima jumătate a secolului al XVI-lea

Franța

Habsburgii

Puterea terestră în Europa de Vest

Război

         3.

Secolele al XVI-lea și al XVII-lea

Habsburgii

Imperiul Otoman

Puterea terestră în Europa Centrală și de Est, putere maritimă

Război

          4.

Prima jumătate a secolului al XVII-lea

Suedia

Suedia

Puterea terestră și maritimă în nordul Europei

Război

          5.

Ultima jumătate a secolului al XVII-lea

Republica Olandeză

Anglia

 

Imperiu global, puterea maritimă și comerțul

Război

          6.

Sfârșitul secolului al XVII-lea, mijlocul secolului al XVIII-lea

Franța

Marea

Britanie

Imperiul global, puterea terestră în Europa

Război

          7.

Sfârșitul secolului al XVIII-lea, începutul secolului al XIX-lea

Regatul Unit

Franța

Puterea terestră și maritimă în Europa

Război

          8.

Mijlocul secolului al XIX-lea

Regatul Unit

Rusia

Imperiu global, influență în Asia Centrală și Mediterana de Vest

Război

          9.

Mijlocul secolului al XIX-lea

Franța

Germania

Puterea terestră în Europa

Război

          10.

Sfârșitul secolului al XIX-lea începutul secolului XX

China și Rusia

Japonia

Putere terestră

Război

          11.

Începutul secolului XX

Regatul Unit

Statele Unite

Dominație economică globală,

supremație în emisfera vestică

Fără război

          12.

Începutul secolului XX

Regatul Unit cu sprijinul Franței și Rusiei

Germania

Puterea terestră în Europa și puterea maritimă globală

Război

          13.

Mijlocul secolului XX

Uniunea Sovietică, Franța, Regatul Unit

Germania

Puterea terestră și maritimă în Europa

Război

          14.

Mijlocul secolului XX

Statele Unite

Japonia

Puterea maritimă și influența în regiunea Asia-Pacific

Război

          15.

anii 1940-1980

 

Statele Unite

Uniunea Sovietică

Puterea globală

Fără război

          16.

1990 și prezent

Regatul Unit și Franța

Germania

Influența politică în Europa

Fără război

 

Analiza evoluțiilor din tabel evidențiază că schimbarea puterii dominante s-a realizat în urma unui proces specific de tranziție a puterii într-un ciclu relativ lung, în care norma este tranziția realizată prin război, în timp ce tranziția pașnică este excepția.[4] Din perspectiva teoriei realiste, un stat care acumulează putere devine inevitabil un actor anti-status-quo, deoarece își redefinește și extinde interesele. În această logică, ascensiunea continuă a Chinei a rupt echilibrul de putere și a declanșat realinieri strategice ale marilor actori, în special SUA.

În prezent, o confruntare sino-americană prezintă un risc major de a degenera într-un conflict violent, inclusiv din cauza absenței afinității culturale și ideologice dintre cele două state[5]. Totuși, Allison nu a susținut niciodată că această „capcană” este inevitabilă și nici că depășirea ei presupune un conflict violent. În opinia sa, războiul este probabil, dar nu inevitabil. De fapt, analiza realizată de el poate fi apreciată și ca un imbold pentru depășirea acestui tipar și nu pentru acceptarea lui cu resemnare. De aceea „Capcana lui Tucidide” este atât o idee geopolitică de referință, cât și un „avertisment pentru liderii care, captivați de propriile narațiuni, își împing națiunile în pragul prăpastiei”.[6]

Relația sino-americană actuală este în curs de reconfigurare, iar „Capcana lui Tucidide” poate fi un indicator potențial al direcției pe care se va înscrie. Această ipoteză este confirmată și de faptul că, pe timpul dialogului sino-american din mai 2026, președintele Xi Jinping l-a întrebat pe președintele Donald Trump dacă cele două state „pot depăși «Capcana lui Tucidide» și dacă  pot stabili o nouă paradigmă pentru relațiile dintre marile puteri”.[7]

Președintele Xi formulase răspunsul la această întrebare cu trei ani mai devreme, în octombrie 2023, pe timpul unei întâlniri la Beijing cu o delegație a Congresului SUA: „Capcana lui Tucidide nu este inevitabilă, iar Planeta Pământ este suficient de mare pentru a permite dezvoltarea și prosperitatea comună a Chinei și Statelor Unite”[8].

 

 

[1] Graham Allison, Destined for War: Can America and China Escape Thucydides’s Trap, Houghton Mifflin Harcourt, 2017, 10-11.

[2] Între sfârșitul secolului al XV-lea și al doilea deceniu al secolului al XXI-lea.

[3] Allison, 54-56, 246-248. Mai multe detalii  în „Thucydides's Trap”, Harvard Kennedy School, Belfer Center, https://www.belfercenter.org/programs/thucydidess-trap.

[4] Simona Soare, Tranziția de putere, în Daniel Biró (coord.); Relațiile internaționale contemporane: teme centrale în politica mondială, (Polirom, 2013), 28.

[5] Suisheng Zhao, The dragon roars back : transformational leaders and dynamics of Chinese foreign policy, (Stanford University Press, 2023), 2.

[6] Andrew Latham, „The Thucydides Trap: Vital lessons from ancient Greece for China and the US … or a load of old claptrap?”, The Conversation, 15.04.2025,  https://theconversation.com/the-thucydides-trap-vital-lessons-from-ancient-greece-for-china-and-the-us-or-a-load-of-old-claptrap-252954.

[7] Kate Selker, „President Xi Jinping invokes HKS Professor Graham Allison’s “Thucydides Trap” in summit with President Trump”, Harvard Kennedy School, Belfer Center, 15.05.2026, https://www.hks.harvard.edu/faculty-research/policy-topics/international-relations-security/president-xi-jinping-invokes-hks.

[8] „Xi meets U.S. congressional delegation”, Xinhua, 09.10.2023, https://english.news.cn/20231009/99fac91117724886948c3d856f583acb/c.html.