Evoluții probabile în cadrul triunghiului strategic sino-ruso-american: Reverse Nixon (Nixon 2.0), o fantezie geopolitică sau o strategie coerentă?

Autor: Cristian Chirca

Pe măsură ce competiția dintre actorii triunghiului strategic sino-ruso-american se intensifică, în SUA se conturează un curent de opinie potrivit căruia pentru echilibrarea Chinei ar trebui inițiată o politică Reverse Nixon, care să conducă la apropierea Rusiei de SUA. Această apropiere va echilibra China „printr-o inversare a ceea ce a făcut Kissinger în anii 1970”.[1]

Doctrina Nixon urmărea echilibrarea relației cu URSS prin crearea unor noi  poli de putere în Europa de Vest, Japonia și China. Totodată, în cadrul strategiei de echilibrare, diplomația triunghiulară promovată de Richard Nixon și Henry Kissinger pornea de la premisa că relațiile SUA cu Republica Populară Chineză (RPC) și URSS  trebuie să fie mai bune decât relația dintre RPC și URSS. Pentru a îndeplini acest obiectiv, RPC a fost extrasă de sub tutela URSS astfel încât pericolul unei apropieri sino-sovietice, care ar fi dezechilibrat în favoarea URSS ordinea bipolară postbelică, a fost înlăturat.^[2]

Apropierea sino-americană a conferit triunghiului strategic RPC-URSS-SUA profilul unui triunghi romantic (romantic triangle), cu SUA în rol de pivot și RPC și URSS în rol de state aripă, aflate în relații tensionate.[3] În prezent, elitele politice americane apreciază că izolarea completă a Rusiei are ca rezultat apropierea Moscovei de Beijing, ceea ce ar putea duce la alinierea a două puteri nucleare împotriva Statelor Unite.[4]

Totuși, în 2026, contextul internațional, dar și semnalele transmise de Moscova și Beijing, nu susțin ideea  unei reluări a „diplomației triunghiulare”.[5] Beijingul nu are o reacție oficială în acest sens, dar în mediul academic chinez există un curent de opinie tot mai articulat potrivit căruia, indiferent de politicile americane, China ar trebui să continue politica de deschidere către lumea exterioară prin dezvoltarea Inițiativei „Centura și Drumul”.[6]

Rusia, aparent, ar putea agrea ideea de a folosi cooperarea cu Statele Unite pentru a echilibra China, dar șansele sunt reduse. China este percepută de Rusia drept un partener ideologic, militar și economic stabil și nu va abandona relația cu China pentru promisiunea vagă a unor relații mai bune cu Statele Unite.[7] Relația sino-rusă este pragmatică, tranzacțională, înrădăcinată în interese comune și suficient de puternică pentru a suporta presiuni externe, iar „relația Xi-Putin rămâne unul dintre cele mai importante parteneriate strategice din lume”.[8]

În același timp, Beijingul pare dispus să valorifice alinierea cu Moscova pentru a pune presiune pe liderii americani. În timpul vizitei lui Trump la Beijing din luna mai a.c., Xi i-a prezentat acestuia Zhongnanhai, complexul central al conducerii. Când Trump l-a întrebat dacă alți lideri au fost acolo, Xi a răspuns că astfel de vizite sunt „extrem de rare”, dar a adăugat: „Putin a fost aici”.[9]

În acest context, se poate aprecia că Moscova „nu are niciun motiv să renunțe la sprijinul extins, concret și fiabil al Beijingului în schimbul unor legături cu Washingtonul, care s-ar putea să dureze doar până sfârșitul mandatului președintelui Donald Trump, în 2028”.[10] Totuși, un răspuns final la întrebarea din titlul acestui articol nu poate fi încă formulat.