Reticențe germane în sprijinirea Ucrainei

Dorin Melnic

 

          Cancelarul german Olaf Scholz ar demonstra, prin politicile sale, că vrea să forțeze Ucraina să treacă la negocieri de pace cu Rusia, informație raportată de Politico.

          În ciuda faptului că Germania este a doua țară care se implică cel mai mult în sprijinirea regimului de la Kiev (după Statele Unite), țara se află pe locul 11 al sprijinului internațional pentru Ucraina după criteriul procentului din PIB utilizat ca sprijin pentru Kiev. Așadar, Berlinul ar putea face mai mult pentru Ucraina, deoarece are capacități financiare majore, însă cancelarul Scholz nu acționează în mod deliberat în acest sens, subliniază publicația.

          ,,Reticența lui Scholz de a ajuta necondiționat Ucraina sugerează faptul că scopul său final este ca Kievul să accepte negocierile de pace cât mai curând posibil’’, se afirmă în articolul menționat.

          De asemenea, cancelarul ar considera că utilizarea potențială de către Ucraina a rachetelor Taurus cu rază lungă de acțiune va duce la o escaladare a conflictului. Temerile acestuia au fost dezvăluite recent de agenția de presă germană Frankfurter Allgemeine Zeitung.

          Scholz consideră că este deosebit de important să se mențină controlul asupra țintelor pe care Forțele Armate ale Ucrainei vor să le lovească cu rachete.

          După cum notează publicația, germanii trebuie să țină cont de faptul că Rusia a amplasat rachete Iskander în Kaliningrad, echipate cu focoase nucleare, care pot ajunge la Berlin mai repede decât pot ajunge rachetele Taurus la Moscova.

          Anterior, Marea Britanie a cerut Germaniei să transfere astfel de rachete Ucrainei, după ce ea însăși a preluat această inițiativă.