Președintele Serbiei vede un viitor sumbru pentru Europa
Dorin Melnic
Președintele sârb Aleksandar Vučić a avertizat recent cu privire la posibila deteriorare a situației de securitate în Europa. El a declarat acest lucru în timpul ceremoniei de premiere pentru cei mai buni angajați ai Ministerului Afacerilor Interne al republicii.
În cadrul ceremoniei, Vučić s-a adresat ministrului de afaceri interne Ivica Dačić, îndemnându-l să se pregătească pentru o perioadă dificilă.
,,Fii pregătit pentru vremuri grele, nu pentru că Serbia se află într-o situație neplăcută, dimpotrivă. “ci pentru tot ce se va întâmpla pe plan internațional, care ne va afecta și pe noi”, a transmis liderul republicii.
Vučić a mai remarcat că pacea mondială nu își mai regăsește locul în actualul sistem de relații internaționale, iar evenimentele care vor avea loc până la sfârșitul anului sunt foarte imprevizibile.
,,La cât de schimbătoare este lumea, este necesar să cooperăm atât cu Occidentul, cât și cu Orientul. Trebuie să ne ocupăm de economia națională, acesta reprezintă piatra de temelie a securității noastre’’, a spus președintele sârb.
În același timp, Vučić a amintit de bombardarea Serbiei de către forțele NATO, pe care a numit-o drept criminală și ilegală, iar “datorită pierderilor umane și materiale pe care le-a suferit țara, Belgradul înțelege cât de importante sunt libertatea și luarea independentă a deciziilor”.
Anterior, Vučić a chemat comunitatea internațională să negocieze pacea pentru a pune capăt războiului din Ucraina, căci acesta are deja o amploare care poate duce la o tragedie mai mare decât cea cauzată de al Doilea Război Mondial.

