Macron cheamă partidele la consultări, în vederea formării unui Guvern

Alexandru Crenganiș

 

Președintele Emmanuel Macron i-a invitat pe liderii partidelor din cele două camere parlamentare ale Franței la discuții, la 23 august a.c., în vederea numirii unui nou premier.

După alegerile surpriză din 7 iulie a.c., care s-au soldat fără o majoritate clară și care au dat o lovitură puternică actualei coaliții centriste a lui Macron, guvernul premierului Gabriel Attal a avut un rol interimar în organizarea și desfășurarea Jocurilor Olimpice de la Paris.

Cu un armistițiu politic în vigoare pentru Jocuri, Macron și-a propus să numească un prim-ministru până la jumătatea lunii august a.c.. Până acum, el a ignorat candidatul convenit de alianța de stânga, Noul Front Popular, alianță care s-a clasat pe primul loc la vot.

Scopul întâlnirilor de vinerea viitoare cu președinții grupurilor de partid din Adunarea Națională și Senat este de a "construi cea mai largă și mai stabilă majoritate posibilă pentru a servi țara", a transmis Macron într-un comunicat de presă.

"La alegerile legislative, poporul francez și-a exprimat dorința de schimbare și de creare a unui larg consens politic intern. Într-un spirit de responsabilitate, toți liderii politici trebuie să lucreze pentru a pune în aplicare această dorință", se arată în comunicat. Președintele Macron speră că numirea unui nou prim-ministru va urma acestor discuții.

Potrivit președintelui, votul popular a dat recent o Adunare Națională al cărei centru de greutate se află situat în centru sau în centru-dreapta și că un nou premier ar trebui să poată găsi un punct comun cu moderații din spectrul politic francez.