Riscuri privind un război direct cu Rusia

Dorin Melnic

 

          Statele Unite riscă să fie atrase într-un război cu Federația Rusă dacă actualul conflict din Ucraina nu poate fi rezolvat în curând. Acest lucru a fost declarat de fostul analist CIA George Beebe, într-un articol comun cu politologul britanic Anatol Lieven pentru publicația Responsible Statecraft.

          ,,Trebuie să acceptăm că Ucraina va pierde din ce în ce mai mult teritoriu, în timp ce economia și infrastructura ei vor fi distruse în viitorul apropiat. Alternativa ar fi o escaladare către un război direct între SUA și Rusia. Desigur, acest scenariu ar fi cel mai sumbru eveniment din istoria noastră’’, a scris analistul.

          Autorii materialului au subliniat că, în cazul unei ipotetice victorii a fostului președinte american Donald Trump la alegerile prezidențiale, Partidul Democrat va face totul pentru a-l împiedica să rezolve conflictul din Ucraina. În același timp, Beebe și Lieven au adăugat că, dacă Kamala Harris va fi aleasă, republicanii vor acționa într-un mod similar.

          La rândul lor, fiul candidatului republican la Casa Albă, Donald Trump Jr., și fostul candidat independent Robert Kennedy Jr., au declarat că este timpul ca Statele Unite să detensioneze acest conflict, căci războiul nuclear ar însemna sfârșitul civilizației sau poate cel al speciei umane.

          Ei au subliniat totodată că, până la momentul ipoteticei victorii electorale și a inaugurării lui Trump, ,,s-ar putea să fie prea târziu’’. În acest sens, au cerut actualului președinte american Joe Biden să promoveze încetarea rapidă a ostilităților.