Șeful NATO confirmă prezența trupelor nord-coreene în Rusia

Alexandru Crenganiș

 

Alianța militară NATO a confirmat că trupe nord-coreene semnificative au ajuns în regiunea Kursk din Rusia, care se învecinează cu Ucraina.

Șeful NATO, Mark Rutte, a numit mișcarea drept "o escaladare semnificativă" a invaziei pe scară largă a Rusiei în Ucraina; oficialul NATO a declarat că această escaladare arată "disperarea" președintelui rus Vladimir Putin după ce "peste 600.000 de soldați ruși au fost uciși sau răniți" în război.

Comentariile lui Rutte vin după mai multe săptămâni de rapoarte care sugerează că Phenianul trimite trupe în Rusia, într-un semn suplimentar al legăturilor din ce în ce mai strânse ruso-nord-correene, legături care includ livrarea de muniție și arme nord-coreene pentru a fi folosite împotriva Ucrainei.

Cele mai recente rapoarte, care provin de la Serviciul Național de Informații al Coreei de Sud, au sugerat că peste 3.000 de soldați nord-coreeni au fost deja trimiși în Rusia, dar sunt asteptați să fie trimiși până în decembrie 12.000 de soldați.

Piloții de vânătoare se numără, de asemenea, printre personalul militar nord-coreean trimis în Rusia, potrivit serviciilor de informații sud-coreene.

Există îngrijorări tot mai mari că trupele terestre și piloții nord-coreeni ar putea întări forțele ruse în Ucraina, în timp ce unii analiști au sugerat că aceste trupe ar putea fi destinate să apere teritoriul rusesc sau să construiască apărarea consolidată pe teritoriul controlat de Rusia în Ucraina.

Săptămâna trecută, politicienii sud-coreeni care au fost informați de agenția de spionaj a țării au declarat că soldații nord-coreeni trimiși în Rusia nu au fost desfășurați în zonele de luptă din Ucraina, ci au primit "pregătire specializată" în diferite locații pentru utilizarea echipamentelor militare, inclusiv drone.

Secretarul american al Apărării, Lloyd Austin, și secretarul de stat Antony Blinken, se vor întâlni cu omologii lor sud-coreeni la sfârșitul acestei săptămâni, la Washington.

Purtătoarea de cuvânt a Pentagonului, Sabrina Singh, a declarat recent că Austin și ministrul Apărării, Kim Yong-hyun, vor discuta despre desfășurarea soldaților nord-coreeni, adăugând că nu vor exista limitări privind utilizarea armelor furnizate de SUA asupra lor.

"Dacă vedem trupele [nord-coreene] deplasându-se spre liniile frontului, ele sunt co-beligerante în război", a spus Singh. "Acesta este un calcul pe care Coreea de Nord trebuie să-l facă.

În remarcile sale, șeful NATO a declarat că trupele nord-coreene au fost desfășurate în apropierea graniței de vest a Rusiei cu Ucraina.