Salome Zurabișvili cere UE să facă presiuni pentru organizarea de noi alegeri în Georgia

Alexandru Crenganiș

 

Președinta Georgiei, Salome Zurabișvili, s-a adresat recent Parlamentului European reunit la Strasbourg. Ea le-a cerut europarlamentarilor să lupte în continuare pentru țara ei, acaparată de forțele pro-ruse și să preseze pentru organizarea de noi alegeri.

Președinta Georgiei, al cărei mandat se termină la finalul acestui an, i-a rugat pe aleșii europeni să lupte în continuare pentru țara ei, care-și dorește să se alăture Occidentului în ciuda faptului că aparatul de stat a fost acaparat de politicienii care încearcă să instaureze un guvern autoritar.

„În unele momente, ne simțim de parcă suntem în 1921, că lucrurile se repetă”, a spus Zurabișvili, comparând momentul actual cu invazia Armatei Roșii de acum un secol.

„Ne vrem înapoi vocea și ne vrem înapoi viitorul european”, a declarat Zurabișvili.

Zurabișvili s-a alăturat în fiecare zi protestatarilor pro-europeni de la Tbilisi, în demonstrații de mare amploare ce durează de mai bine de trei săptămâni.

Ea afirmă că alegerile parlamentare din octombrie a.c. au fost influențate de Rusia prin tehnici de război hibrid și insistă că majoritatea populației georgiene nu susține calea spre Moscova promovată de partidul Visul Georgian și de miliardarul Bidzina Ivanișvili.

Zurabișvili este ultimul obstacol instituțional în calea partidului Visului Georgian, iar în trecut aceasta și-a folosit puterile de veto pentru a opri legi controversate de inspirație rusească.

Este vorba atât de legea împotriva „agenților străini”, cât și de cea împotriva comunității LGBT.

Președinta Zurabișvili spune că georgienii au ieșit în stradă pentru că simt o amenințare existențială, „un pericol major la adresa libertățiilor, la adresa identității lor europene, a independenței lor”.

Europarlamentarii au susținut, la rândul lor, că alegerile georgiene au fost marcate de nereguli semnificative și că acestea nu au fost nici libere, nici corecte.

Parlamentarii europeni au transmis că nu recunosc rezultatul alegerilor din octombrie a.c. și au cerut ca acestea să fie repetate cât mai curând.

Zurabișvili cere europenilor să-și consolideze susținerea pentru georgieni, să se dovedească un partener credibil și cu principii. Ea spune că UE nu poate permite în continuare țării care reprezintă o adevărată „platformă europeană în regiune” să „calce pe regulile democratice și pe norme, după ce a ignorat recomandările Uniunii Europene”.

Lidera Georgiei spune că Europa trebuie să lupte în continuare pentru mica țară din Caucazul de Sud, pentru ca aceasta să nu cadă pradă Moscovei. Ea cere susținere politică pentru opoziția și activiștii pro-europeni, mai multe vizite ale trimișilor europeni care să analizeze critic situația din Georgia și noi metode de combatere a dezinformării.

„După ce Rusia a eșuat în a se impune în Ucraina, credeți că ar trebui să câștige în Georgia? După ce a eșuat în Moldova, să câștige în Georgia? După ce sper că va eșua curând în România, să câștige în Georgia?”, a întrebat ea retoric.

Mai mult, ea vrea ca UE să sancționeze oficialii și oligarhii georgieni, să facă presiuni pentru eliberarea sutelor de protestatari arestați în timp ce demonstrau împotriva regimului de la Tbilisi și să susțină organizarea de noi alegeri parlamentare.