Premierul Keir Starmer anunţă creşterea cheltuielilor militare ale Marii Britanii
Alexandru Crenganiș
Cheltuielile britanice pentru apărare vor ajunge la 2,5% din produsul intern brut (PIB) până în 2027, a declarat premierul Keir Starmer, aceasta fiind cea mai mare creştere pe termen lung a bugetului de apărare al ţării de la sfârşitul Războiului Rece. Anunţul intervine înainte de vizita pe care Keir Starmer a efectuat-o la Washington, în condiţiile în care Donald Trump a cerut creşterea cheltuielilor militare în ţările NATO la 5 la sută din PIB.
„Începând de astăzi, acest guvern va proceda la cea mai mare creştere susţinută a cheltuielilor pentru apărare de la sfârşitul Războiului Rece”, a anunţat Keir Starmer în parlament. „Ne vom menţine angajamentul de a cheltui 2,5% din PIB pentru apărare, dar îl vom devansa pentru a atinge acest nivel în 2027”, a adăugat el. Combinate cu cheltuielile pentru serviciile de informaţii, se va ajunge la 2,6% din PIB în 2027, a precizat Starmer, citat de Reuters
De asemenea, Marea Britanie îşi propune să cheltuiască 3% din PIB pentru apărare în următoarea legislatură, care începe în 2029. Marea Britanie a cheltuit ultima dată 3% din PIB pentru apărare în 1993/1994.
Cum cheltuielile publice sunt deja în dificultate în Marea Britanie, Starmer a declarat că majorarea va fi plătită integral printr-o reducere cu 40% a ajutorului internaţional, un anunţ pe care a spus că nu este fericit să îl facă, dar care este necesar pentru a oferi Ucrainei şi Europei sprijin într-o „nouă eră”. Vor trebui făcute alegeri dificile în interesul securităţii ţării, a declarat Keir Starmer, care propune reducerea bugetului de ajutor internaţional pentru dezvoltare de la 0,5% din PIB la 0,3% în 2027, pentru a finanţa creşterea cheltuielilor pentru apărare.
Marea Britanie şi-a redus ultima dată bugetul de ajutor în noiembrie 2020, în timpul crizei economice rezultate în urma pandemiei de COVID, reducând nivelul la 0,5% din PIB de la 0,7% anterior, o mişcare criticată de unele grupuri de dezvoltare pentru că ar diminua influenţa globală a regatului.
Anunţul lui Starmer este un semnal pentru preşedintele american Donald Trump că Marea Britanie poate ajuta la consolidarea securităţii Europei, în timp ce SUA poartă discuţii de pace cu Rusia cu privire la războiul din Ucraina.
De când Trump a abandonat apparent abordarea mai prietenoasă a Statelor Unite faţă de Ucraina în războiul cu Rusia, şocând o mare parte a Europei, Starmer şi alţi lideri europeni şi-au intensificat eforturile diplomatice pentru a arăta un front unit al sprijinului pentru Kiev.
„Trebuie să mergem şi mai departe. Am susţinut de mult timp că toţi aliaţii europeni trebuie să crească şi să facă mai mult pentru propria noastră apărare”, a spus Starmer, adăugând că Marea Britanie va stabili un obiectiv de cheltuieli de 3% din produsul intern brut în următorul parlament, care se va întruni după alegerile naţionale din 2029. Creşterea ar face ca Marea Britanie să cheltuiască 13,4 miliarde de lire sterline (17 miliarde de dolari) în plus pentru apărare în fiecare an începând cu 2027.
Ministerul britanic al apărării a declarat că s-au cheltuit 53,9 miliarde de lire sterline în anul financiar 2023/24.
Declaraţia lui Starmer este o manevră clară de deschidere înainte de întâlnirea cu Trump la Washington de la sfârşitul acestei săptămâni, semnalând că Marea Britanie va încerca să determine şi alte ţări europene în oferirea unui sprijin mai mare alianţei militare conduse de SUA - o cerere pe care Trump a făcut-o în mod repetat, sugerând că membrii ar trebui să cheltuiască 5% din PIB.
Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a solicitat, de asemenea, statelor membre să majoreze cheltuielile pentru apărare dincolo de obiectivul lor comun de 2% din producţia naţională, stabilit în urmă cu un deceniu.
Fredrich Merz, probabil următorul cancelar al Germaniei, s-a angajat să majoreze semnificativ cheltuielile pentru apărare, dar trebuie să facă faţă posibilităţii ca partidele de extremă dreaptă şi de stânga să îi blocheze planurile.