Vești bune la Dunăre: Operaționalizarea Secretariatului SUERD

România a obținut, în cadrul recentei reuniuni comune a Comitetului de Monitorizare al Programului Transnațional Dunărea și a coordonatorilor naționali din statele membre ale Strategiei Europene pentru Regiunea Dunării (SUERD / reuniune desfășurată la Split, în Croația), preluarea și asigurarea, în parteneriat cu Austria, a Secretariatului SUERD / Danube Strategy Point. Decizia privind aprobarea proiectului comun româno-austriac pentru reînființarea Secretariatului SUERD a fost adoptată prin consens, iar inițiativa depunerii acestei candidaturi de către țara noastră a aparținut Grupului de Lucru Interministerial coordonat de Ministerul Afacerilor Externe, prin ministrul delegat pentru Afaceri Europene și Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, organism care are rolul de a contribui la elaborarea pozițiilor naționale și a documentelor de planificare strategică referitoare la Strategia Uniunii Europene pentru Regiunea Dunării.
În calitate de state co-inițiatoare ale SUERD, România și Austria își doresc o consolidare a cooperării sub egida acestei macro-strategii, motiv care a stat la baza convenirii acestui parteneriat în vederea găzduirii în comun a secretariatului SUERD pentru o perioadă de trei ani. Structura va avea două birouri, la București și la Viena, găzduite de către Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice și de Primăria din Viena. Preluarea secretariatului este și prin prisma preluării de către România a Președinției SUERD, începând cu 1 noiembrie 2018, pentru o perioadă de un an, reprezentând îndeplinirea unui obiectiv propus în perspectiva exercitării acestui mandat.
Operaționalizarea Secretariatului SUERD, cu sprijinul Programului Transnațional Dunărea și al Comisiei Europene, va permite consolidarea parteneriatelor între toți actorii implicați în implementarea strategiei.
Bugetul propus al proiectului este de aproximativ 3,9 milioane euro, iar România beneficiază de 1,4 milioane euro. Secretariatul SUERD va acorda sprijinul său viitoarelor Președinții în procesul de revizuire și, ulterior, de implementare a Planului de Acțiune al Strategiei. Secretariatul SUERD va contribui și la promovarea de către Președinția română a Strategiei Uniunii Europene pentru Regiunea Dunării a unor obiective precum transpunerea în practică a proiectelor strategice comune între statele membre și urmărirea atingerii țintelor propuse pentru valorificarea potențialului Dunării, asigurarea dezvoltării economice şi a coeziunii teritoriale în această macroregiune.
România va exercita, în perioada noiembrie 2018 – octombrie 2019, Președinția Strategiei Uniunii Europene pentru Regiunea Dunării (SUERD), urmare a deciziei consensuale a statelor membre ale strategiei macro-regionale.
Începând cu 1 ianuarie 2018, România a devenit parte a Trio-ului de Președinții SUERD, alături de Bulgaria, care deține în prezent Președinția, și Ungaria, care a exercitat acest mandat până la 1 noiembrie 2017. Strategia Europeană pentru Regiunea Dunării este a doua strategie macro-regională a Uniunii Europene (din cele patru existente în prezent), preluând modelul de cooperare dezvoltat prin Strategia Uniunii Europene pentru Marea Baltică (adoptată 2009) cu adaptare la specificul regiunii dunărene. SUERD este cea mai extinsă macro-strategie, ca și număr de state-participante, reprezentând un mecanism de cooperare a statelor din bazinul Dunării, destinat dezvoltării economice, sociale și teritoriale a macro-regiunii dunărene.
La Strategia Uniunii Europene pentru Regiunea Dunării participă paisprezece state: nouă state membre ale Uniunii Europene (Austria, România, Bulgaria, Cehia, Croația, Germania – ca stat federal și prin landurile Baden-Württemberg și Bavaria, Slovacia, Slovenia, Ungaria) și cinci state terțe (Bosnia-Herțegovina, Muntenegru, Serbia, Republica Moldova și Ucraina).