Reluarea negocierilor privind limitarea arsenalelor nucleare
Alexandru-Marian Crenganiș
Cu singurul tratat de control al armelor nucleare rămas între cele mai mari două puteri nucleare (care va expira în mai puțin de un an), SUA și Rusia au convenit să înceapă negocierile privind armele nucleare în iunie. China, care nu a făcut parte până în prezent din acordurile de limitare a arsenalelor nucleare, a fost invitată de această dată să se alăture formatului de negociere.
Trimisul special al SUA pentru controlul armelor, Marshall Billingslea, a postat recent pe Twitter următorul mesaj: “Astăzi am stabilit cu adjunctul minstrului rus de Externe, Serghei Ryabkov, data concretă și locul unde se vor desfășura negocierile privind armele nucleare din luna iunie. China a fost, de asemenea, invitată la aceste negocieri. Va arăta bună credință China, va negocia ea în cheie pozitivă?”.
Bilingslea și Ryabkov urmează să se întâlnească la Viena, la 22 iunie a.c., pentru a începe discuțiile privind Noul Tratat START, care limitează numărul de focoase nucleare strategice deținute de ambele țări; acordul urmează să expire în anul 2021, dacă președinții Trump și Putin nu sunt de acord cu prelungirea acestuia.
Rusia s-a oferit să prelungească acordul, dar administrația Trump a insistat până acum că tratatul de arme nucleare ar putea include China, devenind astfel trilateral. Cu toate acestea, un purtător de cuvânt al Ministerului chinez de Externe, Geng Shuang, a declarat în ianuarie că Republica Populară Chineză nu are "intenția de a participa" la astfel de discuții.
Moscova a anunțat că nu va presa China să participe la discuții, în ciuda solicitării Washingtonului: "Nu vedem nicio disponibilitate din partea chineză. Nu putem anticipa că această abordare se va schimba prea curând. Și nu intenționăm să folosim instrumentele pe care le deținem pentru a schimba acest lucru, deoarece este o alegere suverană a oricărei țări", a afirmat Ryabkov.
Potrivit analiștilor, spre deosebire de Războiul Rece, cel mai mare risc al unui conflict geopolitic pare a fi acum unul între SUA și China.
Președintele rus Vladimir Putin a aprobat recent politica Rusiei de descurajare nucleară; aceasta îi permite să folosească arme nucleare ca răspuns la o lovitură convențională care vizează ținte guvernamentale importante și obiective de infrastructură militară.
"Nu există suficient timp pentru a face progrese semnificative cu privire la un prim tratat trilateral de control al armelor înainte de expirarea Noului START", a declarat (pentru EURACTIV) Kingston Reif, director pentru politica de dezarmare și reducere a amenințărilor al Asociației pentru Controlul Armelor. "Cea mai bună cale de acțiune continuă să fie extinderea Tratatului existent și urmărirea obiectivului valoros al unui acord mai larg pe termen lung", a adăugat el.
Întrebat dacă ar exista stimulente care ar putea aduce China la masa negocierilor, acesta a declarat că probabilitatea unei astfel de acțiuni este mai redusă din cauza relațiilor tenstionate dintre China și SUA.
Chestionat de EURACTIV dacă NATO a fost informat cu privire la aceste discuții și dacă va contribui la obținerea unor înțelegeri pe aceaată temă, având în vedere că Europa este unul dintre principalele teatre pentru controlul armelor, un oficial al Alianței a declarat că, deși înalți diplomați americani și ruși se întâlnesc în mod regulat la Viena pentru a discuta chestiuni legate de controlul armelor, SUA informează permanent pe aliați cu privire la aceste discuții.

