Disensiuni în Biserica Ortodoxă Bulgară privind conflictul religios din Ucraina

La reuniunea de la 24 ianuarie a.c. a Sinodului Bisericii Ortodoxe Bulgare, la care au participat, parțial, și premierul Bulgariei, Boiko Borisov și ministrul bulgar de finanțe, Vladislav Goranov, a fost abordată tema discutării schismei religioase privind autocefalia Bisericii Ortodoxe Ucrainene.
O parte din membrii Sinodului, cu rang de mitropoliți, și-au exprimat în mod deschis sprijinul pentru Biserica Ortodoxă Ucraineană subordonată Patriarhiei Ruse. Trei dintre mitropoliții care pledează pentru nerecunoașterea canonicității Bisericii Ortodoxe Ucrainene au desfășurat acțiuni stradale de sprijin în favoarea Patriarhiei Moscovei. Ulterior, șapte dintre membrii Sinodului Bisericii Ortodoxe Bulgare s-au adresat, în timpul ședinței Sfântului Sinod, Patriarhului și Sinodului lărgit, cu solicitarea de a se sprijini Patriarhia Rusă și Biserica Ortodoxă Ucraineană subordonată Patriarhiei Ruse și de a-l declara pe Patriarhul Ecumenic al Constantinopolului drept “eretic”.
Solicitarea acestora a fost supusă la vot în cadrul Comisiei Canonice a Sfântului Sinod. Opt dintre membrii comisiei Sinodului au votat împotriva acestei solicitări, iar 7 au susținut-o.
Patriarhul Neofit al Bisericii Ortodoxe Bulgare s-a pronunțat în favoarea Bisericii Ortodoxe Ucrainene, întrucât “Ucraina este stat independent, ca urmare trebuie să aibă biserică autocefală”.
Poziții divergente au exprimat recent și o serie de formațiuni politice din Bulgaria. Unele dintre acestea solicită recunoașterea autocefaliei și canonicității Bisericii Ortodoxe Ucrainene, în timp ce altele sprijină Patriarhia Rusă și Biserica Ortodoxă Ucraineană subordonată Patriarhiei Ruse.
Biserica Ortodoxă Bulgară nu a adoptat până în prezent o poziție clară și finală privind autocefalia Bisericii Ortodoxe Ucrainene după primirea, de către aceasta, a tomosului de autocefalie din partea Patriarhiei Ecumenice (5 ianuarie 2019).