Relația sino-rusă în cadrul Triunghiului strategic China-Rusia-SUA. O percepție chineză

Autor: Cristian Chirca

          Triunghiul strategic China-Rusia-SUA s-a configurat în anii ’70, după ce președintele Nixon a deschis dialogul americano-chinez care a plasat China într-o poziție privilegiată în relația cu SUA și una tot mai importantă pe arena internațională.^[1]

Poziția pro-americană a Chinei în triunghi a fost menținută până în 1989, când Mihail Gorbaciov și Deng Xiaoping au inversat sensul orientării anterioare.^[2] După semnarea unui tratat de colaborare în anul 2001, Rusia și China s-au repoziționat, astfel încât, în prezent, diferența geopolitică fundamentală dintre poziția URSS și poziția Rusiei în cadrul acestui triunghi este realizată de caracterul relației Rusia – China.^[3]

În prezent, consolidarea alinierii sino-ruse are ca determinant, printre altele, o percepție comună asupra amenințărilor externe, atât Beijingul, cât și Moscova apreciind că Statele Unite și aliații lor reprezintă amenințări la adresa intereselor lor geopolitice, a identităților civilizaționale și a regimurilor lor politice.[4]

Percepția chineză recentă  a relației sino-ruse a fost clar conturată încă din anul 2016, într-o analiză cu un titlu mai mult decât sugestiv: How China Sees Russia: Beijing and Moscow are Close, but Not Allies.[5]  Această percepție este cu atât mai relevantă cu cât ea integrează atât poziția mediului politic chinez, cât și a celui  academic.

Autoarea analizei, Fu Ying, expert în cadrul Institutului Național de Strategie Internațională al Academiei Chineze de Științe Sociale și președinta Centrului pentru Strategie și Securitate Internațională din cadrul Universității Tsinghua, este și una dintre cele mai influente figuri ale diplomației chineze, cunoscută pentru cariera sa remarcabilă în cadrul Ministerului Afacerilor Externe (care a debutat în 1978 în cadrul ambasadei Chinei din București și a culminat cu deținerea funcției de viceministru al Afacerilor Externe al Chinei între 2009 și 2013).[6]

În acest studiu, Fu Ying apreciază că relațiile dintre China, Rusia și Statele Unite pot fi reprezentate de un triunghi scalen în care cea mai mare distanță dintre cele trei puncte se află între Moscova și Washington. Această relație triunghiulară nu trebuie considerată un joc în care doi jucători se aliniază împotriva celui de-al treilea. Dezvoltarea durabilă a relațiilor sino-ruse nu are scopul de a dăuna Statelor Unite și nici Washingtonul nu ar trebui să încerce să o influențeze.

Fu Ying susține că, în perioada post-Război Rece, pot fi identificate două percepții occidentale ale relației China-Rusia. În prima, legătura dintre Beijing și Moscova este apreciată drept o „căsătorie de conveniență”, vulnerabilă, contingentă și marcată de incertitudini, astfel încât este puțin probabil ca cele două țări să se apropie; dimpotrivă, acestea se vor se distanța.^[7] În cea de-a doua, relația China-Rusia este apreciată ca fiind determinată de factori strategici și ideologici care au stat la baza constituirii percepției comune potrivit căreia SUA sunt o amenințare atât pentru China, cât și pentru Rusia. Conform acestei percepții,  relația sino-rusă va evolua și se va transforma într-o alianță antiamericană și antioccidentală.

În evaluarea lui Fu Ying, ambele percepții sunt eronate. Argumentul oferit în acest sens evidențiază că, pentru China, relația cu Rusia este un parteneriat strategic stabil și în niciun caz o căsătorie de conveniență; dimpotrivă, ea este complexă, solidă și adânc înrădăcinată. Schimbările în relațiile internaționale de la sfârșitul Războiului Rece nu au făcut decât să apropie cele două țări, dar  China nu vizează o alianță oficială cu Rusia și nici formarea unui bloc anti-SUA sau anti-occidental.^[8]

În esență, această percepție, evident apropiată de poziția oficială a Chinei, a fost reconfirmată de Fu Yang în mai multe împrejurări. Recent, la 9 septembrie 2025, în cadrul Summit Financial Review Asia, Fu Yang a remarcat că, în contextul în care centrele de putere se schimbă la nivel global, ordinea internațională actuală necesită reforme pentru a putea răspunde noilor provocări globale. Totodată, el a accentuat faptul că, în viziunea chineză, ordinea internațională se referă la sistemul ONU, care, deși nu este perfect, rămâne singurul sistem asupra căruia fiecare țară este de acord.[9]