Trump: “Abu Bakr al-Baghdadi a murit ca un câine”

Președintele Statelor Unite ale Americii Donald Trump a confirmat astăzi, în cadrul unei conferințe de presă, că liderul grupării teroriste Stat Islamic, Abu Bakr al-Baghdadi, a murit în cadrul unei operațiuni antiteroriste punctuale efectuate de forțele speciale americane în nord-vestul Siriei.

Donald Trump: “Abu Bakr al-Baghdadi este mort, iar SUA au reușit să îl aducă pe teroristul numărul unu în fața justiției. Liderul din umbră al grupării Stat Islamic, a cărui grupare a condus jihadul global și care probabil era cel mai urmărit om din lume, a murit în urma unui raid al militarilor americani în Siria. A fost un om bolnav și depravat, iar acum s-a dus”. Identitatea lui al-Baghdadi a fost confirmată de teste DNA efectuate la fața locului.

Președintele american a făcut anunțul privind moartea liderului terorist imediat ce forțele militare americane implicate în acest raid au aterizat în siguranță într-o țară terță.

Operațiunea a fost efectuată exclusiv de către trupele speciale americane dar, potrivit liderului american, aceasta a fost pregătită pe baza unei cooperări excelente cu Rusia, Siria, Turcia, Irak și forțele kurde.

Luptătorii americani au colectat anterior numeroase informații și materiale extrem de sensibile înainte de a ataca fieff-ul liderului terorist (una dintre casele de siguranță ale acestuia), iar operațiunea a fost planificată și desfășurată minuțios.

Președintele SUA a mulțumit guvernelor Rusiei, Irakului, Siriei și Turciei, precum și forțelor siriene kurde, pentru sprijinul și asistența oferite în timpul pregătirii operațiunii.

Potrivit acestuia, al-Baghdadi “a murit ca un laș, ca un câine, plângând, țipând și luând cu el viețile a trei copii nevinovați; a murit alergând într-un tunel al morții, țipând și plângând tot drumul prin tunel; a fost speriat, fricos, nu a vrut să moară. Tâlharul acesta, care a încercat atât de mult să-i intimideze pe ceilalți, și-a petrecut ultimele lui momente în teamă, panică totală și frică, îngrozit de forțele americane care-l prindeau"; a fost un animal” – și-a încheiat conferința de presă președintele Americii.

Alte declarații ale președintelui american: operațiunea forțelor speciale americane a fost impecabilă și a probat geniul acestora: “forțele speciale ale SUA nu au egal în lume; ele au executat o misiune foarte periculoasă, un raid nocturn în nord-vestul Siriei US și și-au îndeplinit misiunea în mare clasă”.

În cursul operațiunii nu a murit nici un militar american, nu s-au înregistrat nici măcar răniți.

Președintele a urmărit operațiunea de la Casa Albă. Acesta va ordona ca filmul video cu moartea liderului terorist să fie prezentat public “pentru ca lumea să știe că al-Baghdadi nu a murit ca un erou și că și-a petrecut ultimele sale momente țipând, strigând, plângând”.

Moartea lui al-Baghdadi marchează un succes semnificativ de politică externă pentru Donald Trump. Operațiunea care a condus la moartea acestuia a fost (și va fi) utilizată intens de către Donald Trump ca replică la atacurile democraților și republicanilor care l-au acuzat în mod repetat de retragerea militarilor americani din Siria.