Maidan? Revoluție? Intervenție? Teze privind situația politică din Ucraina

Maidan? Revoluție? Intervenție? Teze privind situația politică din Ucraina

Autor: Evhen Magda

  

Prezentăm mai  jos, integral, o analiză publicată pe portalul www.deschide.md de către expertul ucrainean Evhen MAGDA, directorul Institutului pentru politică mondială de la Kiev.

Linkul postării inițiale: https://deschide.md/ro/stiri/editorial/55438/Evhen-MAGDA--Maidan-Revoluție-Intervenție-Teze-privind-situația-politică-din-Ucraina.htm

 

Manifestările „Nu capitulării!” devin din ce în ce mai puternice, iar imitarea unui dialog al puterii cu participanții la aceste acțiuni nu contribuie la formarea încrederii reciproce. De ce am ajuns la această situație? Care este probabilitatea unui nou Maidan în aceste realități? Care vor fi consecințele acestuia pentru Ucraina?

Menționez că „idealurile Maidanului” au căzut deja din discursul public ucrainean. Majoritatea reprezentanților politicului ucrainean nu mai fac referiri la aceste idealuri, deși mulți dintre cetățenii care au participat la acele proteste în masă își amintesc de ele. Noua realitate politică apărută după alegerile prezidențiale și parlamentare din anul 2019 permite autorităților să nu observe discursurile miilor de voci și să declare că participanții la protestele actuale au fost plătiți pentru prezența lor stradală. A propos, numeroși „eroi ai zilelor de ieri” (nota noastră: pro-ruși) contribuie la acest lucru: aceștia s-au întors în Ucraina după schimbarea puterii și își permit să facă aluzii privind posibilitatea unei revanșe.

Vreau să menționez că cele trei revoluții (1990, 2004, 2013-2014) din ultimii 25 de ani nu sunt pe departe realizările statului ucrainean, chiar și în condițiile unei democrații în tranziție. Această dinamică demonstrează că instituțiile democratice din Ucraina nu funcționează la nivelul cuvenit, iar gradul ridicat de securitate al buletinelor de vot și urnele transparente de la secțiile de votare nu garantează lipsa de abuzuri, la diverse niveluri, în cadrul procesului electoral. Acum se observă o complicare vizibilă a situației din cauza succeselor amețitoare ale reprezentanților cu rating înalt ai noii puteri. Ei încearcă, adesea cu prea mult zel, să plieze situația din țară pe propriile lor viziuni social-politice. Se pare că au uitat să ne spună că, indiferent de rezultatul alegerilor, în țările civilizate este protejată cultura discuțiilor în parlament, nu se schimbă componența Comisiei Electorale Centrale (care a fost aleasă de curând) și nu se include regimul „turbo” în procesul legislativ.

Criticii lui Poroșenko (care cu greu poate fi numit un “președinte ideal”) ignoră conștient ceea ce este evident: începând cu luna mai 2014, Ucraina a trecut printr-un ciclu electoral complet, în cadrul căruia au fost aleși președintele, Parlamentul, consiliile locale, s-au desfășurat alegeri în câteva sute de comunități teritoriale unite etc. Rezultatele exprimării voinței poporului au fost recunoscute de către comunitatea internațională. Alegerile din anii 2014-2015 au pus bazele campaniilor parlamentare și prezidențiale din anul 2019 – care, la fel, au fost recunoscute necondiționat de către comunitatea internațională drept “democratice”. Se pare că noi înșine nu conștientizăm că, pe parcursul anilor 2014-2019, datorită proceselor electorale, noi ne-am îndepărtat semnificativ de „lumea rusă” și am mers în direcția statelor civilizate.

Cu toate acestea, creatorii „noilor fețe”, care nu au putut fi criticate pentru lipsa de experiență politică, au astăzi alte obiective și scopuri. Scopul lor este refacerea treptată a contactelor economice cu Rusia, care va opta în mod hibrid pentru normalizarea relațiilor cu Ucraina. Oligarhii noștri joacă cu greu după regulile Occidentului, atunci când nu e vorba de fotbal. Procesul de reanimare a contactelor cu Rusia are loc constant, foarte discret, pentru a nu cauza reacția în lanț a Maidanului (din partea ucraineană). Din perspectiva rusească situația arată altfel: dimpotrivă, acolo rușii sunt gata să folosească orice ocazie pentru a destabiliza Ucraina din interior și a încerca să demonstreze lumii că Ucraina este un stat eșuat (failed state). Conjunctura politică în acest sens lucrează acum în favoarea Rusiei.

Societatea ucraineană din anul 2019, după cum remarcă sociologii, se confruntă cu o explozie puternică de optimism social. Dacă, pe timpul lui Poroșenko, au fost mulți ucraineni care considerau că statul se îndreaptă spre o direcție greșită, atunci loialitatea actuală a unei jumătăți bune de cetățeni față de echipa lui Zelenski este bazată pe avansuri și speranțe. Atrageți atenția asupra schimbării politicii informaționale ale principalelor canale TV față de încetinirea activității anticorupție a acelor oameni care mai dăunăzi criticau puterea. Deocamdată rămâne neobservat factorul „radiatorului de încălzire”; deși nu ne putem aștepta la o diminuare semnificativă a prețurilor la utilități, economia ucraineană pur și simplu nu are resurse pentru asta. De fapt, multe dintre inițiativele partidului „Slujitorul poporului” nu au fost îndreptate împotriva oligarhilor, ci împotriva întreprinderilor mici și mijlocii, care ar fi în stare să pună bazele creșterii economice a țării.

Urmare a unei combinații de motive (principalele fiind o imitare îndelungată a unei activități politice fructuoase, substituirea pozițiilor clare politice cu numărul de partide, valurile de curățire birocratică după alegerile prezidențiale), Ucraina rămâne în urmă față de Occident cu 50-70 de ani în dezvoltarea politică. Am fi putut să ne împăcăm cu acest gând dacă nu ar fi existat și un decalaj de 15-20 de ani față de vecinii din Europa Centrală și o raliere de lungă durată la Rusia, care este „tot ce avem”. Drept urmare, Ucraina a devenit ceva ce seamănă cu un poligon al transformărilor democratice și o problemă pentru europenii obraznici. Nu trebuie să ne mirăm de încercările puterilor externe – acestea se datorează ineficienței acțiunilor elitei naționale în încercarea de a salva statul de o amenințare externă. Ucraina deține o capacitate de amploare de a răspunde la numeroasele provocări, de aceea a devenit un câmp aproape ideal pentru experimente.

Să lăsăm iluziile, nu putem vorbi de “caritate geopolitică”. Doar că UE și SUA, cel puțin la nivel de experți, și-au dat seama de consecințele geopolitice grave care vin atât din pierderea independenței pentru Ucraina, cât și din amenințarea reprezentată de Rusia; aceasta ar echivala cu o catastrofă socială în statul nostru, dacă acesta va fi atacat direct de trupele ruse. Aceste lucruri sunt conștientizate și în Rusia. Prin urmare, dansurile rituale din jurul „formulei Steinmeier” și perspectivele de soluționare a conflictului din Donbass au ca scop provocarea, în Ucraina, a unei explozii din interior și, în condiții favorabile pentru Kremlin, dezintegrarea acesteia în mai multe părți, independente unele de altele, a priori incapabilă să concureze cu Federația Rusă. Logica lui Putin în această chestiune este clară: fie el va controla Ucraina, fie nimeni altcineva.

Să fim sinceri, republica parlamentar-prezidențială în Ucraina există doar formal/nominal; vorbim mai curând de o “republică amatoricească-prezidențială”, în care persistă un nivel înalt de încredere în președinte, iar partidele ce îi aparțin sunt percepute ca o indulgență. Acest lucru este facilitat de nivelul scăzut al culturii politice în rândul populației, de pierderea a milioane de cetățeni în lupta pentru supraviețuirea economică, de eșecul puterii în războiul informațional. Posibila prăbușire a echipei lui Zelenski nu este un panaceu, deoarece un nou Maidan poate deveni un preludiu al perturbărilor semnificative pentru Ucraina: Rusia nu s-a resemnat în fața pierderii considerabile a influenței asupra țării noastre și va încerca să restabilească această influență.  

Trebuie să înțelegem că incapacitatea puterii de a duce un dialog în stat, în condițiile în care Ucraina intră deja în al șaselea an de război hibrid cu un inamic periculos, reduce semnificativ numărul de posibile scenarii. Din păcate, sunt respinse cele mai favorabile și nu invers. Protestele în masă care continuă în luna octombrie a.c. nu reprezintă o situație revoluționară, dar constituie un mediu favorabil acesteia, în care o singură mișcare poate fi suficientă pentru aprofundarea crizei politice. Istoria, care adesea este învinuită că nu ne învață nimic, ne aduce aminte că evenimentele revoluționare din Europa în secolele XVIII – XX au provocat adesea intervenții din care Rusia nu lipsea. Ucraina independentă ar trebui să țină cont de acest lucru.