2020, plantații de lebede negre
Autor: Dorin Popescu
O retrospectivă sintetică a anului 2019, din perspectiva unei bune poziționări geopolitice a României în 2020, nu poate ignora și nici exclude ingredientele amare care au marcat evoluțiile globale și regionale anul trecut: accentuarea clivajului euroatlantic, impredictibilitatea acțiunilor actorilor globali, controversele ontologice din interiorul Uniunii, absența unei viziuni consensuale sau chiar majoritare privind viitorul Uniunii Europene, amplificarea fără precedent a provocărilor hibride, căderea cortinei geopolitice gri la Prut etc. Analiza geopolitică a anului 2019, ca amplitudine a tendințelor manifestate în ultimul “cincinal”, a fost propusă cititorilor Ziare.Com de către subsemnatul încă din noiembrie 2019. Tușele analitice care s-au adăugat ulterior confirmă justețea evaluărilor noastre din analiza-cadru menționată.
Sintetic, anul geopolitic 2019 pentru România se arată astfel: va fi crescut gradul de impredictibilitate a provocărilor geopolitice, pe întreaga scală de manifestare, de la global la regional, de la vest la est etc.; aliații și partenerii strategici ai României au rămas / rămân pasivi în regiunea extinsă a Mării Negre (cu notabila excepție a NATO/SUA) și imuni la evoluțiile tectonice din centrul și estul Europei (iliberale și populiste) și din vecinătatea estică actuală a Uniunii Europene (aici geopolitice); Uniunea Europeană a rămas inertă și opacă în raport cu obligațiile autoasumate privind continuarea extinderii și pare că nu își poate reveni din upercutul Brexit și din pumnii geopolitici letali îmbrăcați în mănuși de box cu miros hibrid de Neva; capacitatea de predicție și de acțiune politică a României a rămas la fel de modestă (invocăm aici, prioritar, ratarea oportunității de a construi viziune prin exercitarea președinției semestriale a Consiliului Uniunii Europene, revenirea Republicii Moldova în sfera directă de influență rusească etc.) și nu poate ridica ziduri de protecție împotriva amenințărilor hibride de pe toate orizonturile.
Marile provocări ale anului 2020 vor veni, pentru România, ca de obicei, tot din regiune și din relațiile bilaterale atât de complicate cu țările din vecinătatea noastră (și/sau a Uniunii). Nu știm să existe un proiect vizionar al Bucureștiului privind Republica Moldova. Prin extensie, nu știm să existe un proiect vizionar al Bucureștiului privind Republica Moldova, Ucraina, Georgia și Balcanii, spații văzute ca fiind strategice din perspectiva vecinătății estice a UE și a extinderii ei.
În raport cu vecinii din vest, istoria va domina ca un taifun geopolitica în 2020; vom fi martori la o răzbunare a istoriei, iar numele răzbunării va fi Trianon; vor curge râuri de sânge ideologic pentru “comemorarea” Centenarului Tratatului de la Trianon (iunie 1920, Tratat prin care Marile Puteri recunoașteau Unirea Transilvaniei cu România). Ungaria va celebra în acest an, printr-o decizie a Adunării sale Naţionale, Anul Coeziunii Naţionale, cu trimitere directă la Tratatul de la Trianon, în timp ce România condamnă retoric “încercarea de rescriere a istoriei şi de aducere în discuţie a unor poziţii revizioniste, care este inacceptabilă şi nu se potriveşte realităţii Europei secolului XXI sau ambiţiilor de cooperare bilaterală”. Vârful acțiunilor comemorative ale Budapestei va fi atins în iunie 2020 și este prefigurat de acțiuni care au început deja în Parlamentul de la București (reluarea eforturilor de promovare a proiectului legislativ privind autonomia Ținutului Secuiesc). Este lesne de înțeles că Trianonul va genera multe turbulențe în relația româno-maghiară, iar temperarea acestora va depinde în mare măsură nu doar de performanțele diplomatice ale celor două țări, ci și de agenda politico-electorală încărcată din următoarele luni, precum și de interesele politice ale actorilor din București și Budapesta – care pot dinamiza sau îmblânzi, după caz, istoria într-un an cu provocări multiple și cinice.
Din perspectiva de mai sus, nu sunt de neglijat unele mutări modeste de pioni periferici care conturează o prietenie din ce în ce mai solidă pe axa Budapesta-Moscova, precum inițierea proiectelor comune ruso-maghiare de cercetare a spațiului, trimiterea unui astronaut maghiar în spațiu în 2024 (2024-2025), în cadrul Stației Spațiale Internaționale, cu suport logistic și tehnologic rusesc, deschiderea unei reprezentanțe la Moscova a Agenției ungare de dezvoltare a exporturilor, dezvoltarea cooperării în domeniul energetic (în special includerea Ungariei în proiectul TurkStream – prioritate declarată a Budapestei, proces care ar permite, teoretic, începerea livrărilor de gaz rusesc în Ungaria prin intermediul acestui gazoduct încă în 2021) etc. Înrăutățirea constantă a drepturilor identitare, culturale și lingvistice ale comunității maghiare din Ucraina, precum și istoria răutăcioasă care rânjește periodic în relația româno-maghiară, par a fermenta și mai puternic istorica prietenie dintre Moscova și Budapesta.
Un al doilea ingredient regional extrem de toxic pentru România în 2020 îl va reprezenta, foarte probabil, competiția politică și geopolitică pentru supraviețuirea lui Igor Dodon în jilțul prezidențial de la Chișinău la alegerile prezidențiale de la finele anului. Rusia pare a nu mai avea, aici, mai multe ouă în coș. Igor Dodon și-a probat suficient fidelitatea față de Kremlin pentru a mai risca surprize din jobenul altfel generos al Lubiankăi. Opoziția nu pare capabilă să promoveze o figură cu șanse, iar cea actuală (Maia Sandu) pedalează în gol, fără suport explicit din partea mediilor care pot da substanță acesteia. În 2020, competiția geopolitică dintre Est și Vest se va juca aici simplu, cu miza permanentizării la vârf a actorilor pro-ruși. Uniunea Europeană nu țese paradigmatic la Chișinău, epuizată de luptele fratricide și clandestine din interior. Noua Comisie Europeană construiește greu planuri, viziuni, chiar reacții (a se vedea situația explozivă din Orientul Mijlociu), iar vecinătatea estică nu va reprezenta sub nici o formă o prioritate reală de acțiune, mai ales că Balcanii așteaptă în continuare primăvara promisă în relația cu Uniunea Europeană, după dușul rece primit din Paris în această iarnă de Albania și Macedonia de Nord.
Pot fi anticipate o serie de mișcări stradale cu impact seismic moderat pe o întreagă geografie a geopoliticii gri, de la Chișinău la Kiev, de la Tbilisi la Minsk, de la Erevan la Baku etc. Această regiune nu consimte încă scenariului de abandon la care pare a fi fost condamnată de către marii actori politici încă de anul trecut, de aici seismele moderate – care, cel mai probabil, se vor produce inerțial în anii următori. Cred totodată că războiul din Donbas va rămâne o temă perenă fără evoluții spectaculoase în 2020, în pofida arsenalului diplomatic și retoric care construiește periodic soluții de hârtie.
O a patra previziune este că actorii globali vor muta geopolitic independent în 2020. Nu doar evoluțiile recente de la Bagdad, dar și reacțiile concrete ale Washingtonului, Londrei, Parisului și Berlinului (la aceste evoluții și în general) probează un apetit în creștere al acestora pentru acțiuni externe solitare. Washingtonul joacă solo la Damasc, Teheran, Bagdad, Phenian etc.; Parisul amână unilateral Albania și Macedonia de Nord și construiește armate europene, negocieri pentru est, Europe la Vladivostok etc.; Berlinul continuă glorios cursa spre Europa a gazoductului Nord Stream 2, pe care patronii săi îl enunță a fi funcțional la mijlocul acestui an; Marea Britanie testează Brexitul ca platformă de joc global propriu și anunță trimiterea unilaterală în Orientul Mijlociu a două nave cu personal SAS / Special Air Service etc. Marile capitale nu mai cred în firul roșu direct...
Butoaiele cu pulbere se aprind pe rând, iar anul 2020 debutează cu Orientul Mijlociu. Lista pare lungă și impredictibilă, iar coeziunile care pot împiedica aprinderea fitilului lipsesc cu desăvârșire.
2020 nu va aduce pace în lume și nici mai multe coeziuni în vederea evitării crizelor majore. Comunitatea internațională nu și-a mai probat de mult capacitatea de a evita crize prin negocieri solide între actanți. În această chimie a disperării, apariția unei noi crize majore la nivel global este iminentă, indiferent de numele sau geografia ei.
Aș îndrăzni să anticipez, având în vedere turbulența din ce în ce mai neastâmpărată a regiunii, în toate formele ei suprapuse, conotative sau complementare (Europa Centrală și de Est, vecinătatea estică a UE, regiunea extinsă a Mării Negre etc.), că o criză majoră la nivel global va face obligatorie una de tip regional. În contextul în care Orientul Mijlociu își atribuie, orgolios, o criză de impact global, iar Balcanii tac resemnat, regiunea noastră conduce detașat topul candidaților la crize...
Cine pune degetul predicției pe hartă va greși repede. Premise ale crizei cresc peste tot în jurul nostru și în interior. Peste tot în jurul nostru și în interior se cultivă cu hărnicie plantații de lebede negre...
Text publicat inițial de către autor pe platforma media Ziare.Com, http://www.ziare.com/international/stiri-internationale/2020-plantatii-de-lebede-negre-1592145
