Europa, astăzi – privire din Rzeszów

Dr. Dorin Popescu

Foarte multe idei valoroase au fost discutate la cea de-a 13-e ediție a Forumului Europa-Ucraina, Rzeszów, Polonia (“The Europe-Ukraine Forum”, eveniment tradițional și important pentru regiunea Europei Centrale și de Est, organizat de Fundația Institutul de Studii Estice din Varșovia și desfășurat în Polonia subcarpatică, Voievodatul Subcarpatia, lângă frontiera cu Ucraina, în perioada 4-5 februarie 2020).

Notă: Am avut deosebita plăcere de a participa ca speaker la una din secțiunile Forumului, în calitate de președinte al Asociației “Casa Mării Negre / Black Sea House” Constanța.

Câteva din sugestiile analitice pe care le apreciez drept esențiale pentru viitorul geopolitic al regiunii (voi detalia ulterior câteva dintre acestea):

Mediul de securitate al regiunii noastre (în general cel european) rămâne extrem de volatil, iar vulnerabilitățile continentului se adâncesc aproape ireversibil. “Societatea deschisă” europeană pare a fi din ce în ce mai amenințată de viruși deopotrivă interni și externi, pare a fi sub un asediu permanent al acestora. În timp ce “tulpinile de viruși geopolitici” se diversifică, se ramifică, sistemul nostru imunitar nu mai reușește să construiască anticorpi funcționali.

Este foarte probabil că amenințările la adresa arhitecturii de securitate, la nivel global și regional, să se diversifice și să sporească exponențial în lunile și anii următori, pe termen scurt și mediu. Nu mai pot fi articulate răspunsuri colective coerente la amenințările și riscurile pe termen lung; principalele răspunsuri ale comunității euro-atlantice pot fi articulate și implementate cel mult (sectorial și) pe termen mediu.

Se așteaptă din partea Federației Ruse continuarea deliberată a “tulburărilor” la adresa arhitecturii actuale de securitate și a ordinii actuale de drept internațional. Principalele direcții de “atac hibrid” din partea Moscovei le-ar putea reprezenta continuarea expansiunii teritoriale (prioritar pe direcțiile Odesa și/sau Herson), reactivarea unor conflicte “înghețate”, inclusiv în Republica Moldova (Transnistria) și Ucraina, crearea de noi teatre hibride, continuarea imixtiunii politice și geopolitice în spațiile europene și euroatlantice ale căror vulnerabilități permit aprofundarea politicilor rusești de imixtiune, sabotarea proiectelor de extindere a UE și/sau NATO în spațiul “colonial post-sovietic” etc.

Pe de altă parte, coexistă de facto în Europa mai multe viziuni privind soluțiile la “amenințările rusești”. Una dintre acestea, promovată intens de Franța și Germania, vizează posibile concilieri strategice cu Moscova, adesea pornind de la interesele/beneficiile economice substanțiale ale unor abordări “conciliante”. O alta, cea promovată de țările baltice și de țări din proximitatea vecinătății estice, precum Polonia și România, cauționează prioritar politicile de răspuns adecvat la amenințările hibride ale Moscovei.

          Criza ontologică actuală a UE, divergențele tot mai mari în relația transatlantică, încălcările nesancționate ale ordinii de drept internațional actuale, clivajele dintre opțiunile geopolitice ale marilor puteri (europene și nu numai), reducerea constantă a coeziunii în relația transatlantică și chiar în interiorul Uniunii, concurența sectorială dintre UE și NATO, precum și ambițiile unor mari capitale occidentale de a ocupa rapid un “spațiu vital” geopolitic, la nivel global (care pare a se fi vacantat prin reconfigurări recente) etc. reprezintă principalii factori conjucturali care pot facilita apariția unor noi “mini-cataclisme” geopolitice la nivel global și/sau regional.

Printre soluțiile obligatorii de răspuns ale Uniunii Europene la riscurile și amenințările asimetrice din această lume aflată în dezordine geopolitică cronică s-ar putea număra refacerea cu orice preț politic a coeziunii interne, restartarea dialogului intern pe baze egale și prin politici pro-active, construirea unui viitor consensual al Uniunii, precum și relansarea proiectului extinderii în Balcani și în Vecinătatea estică, fără de care Uniunea riscă să își piardă vocația și mirajul construcției.

Marile capitale europene trebuie să fie mai prezente în spațiul vecinătății estice, trebuie să propună soluții pentru vecinătatea estică a Uniunii prin care să se prevină apariția unor noi cortine de fier în această regiune.

Este nevoie de reconfigurarea unor instrumente care au devenit între timp perimate, precum Parteneriatul Estic, Sinergia Mării Negre etc. Este nevoie de un proiect vizionar privind viitorul Europei, asumat de lideri politici responsabili și credibili.

Potențialul politic și geopolitic al Poloniei este în creștere considerabilă, iar Polonia este privită cu multă speranță în regiune, mai ales de țările care așteaptă ca Varșovia, prioritar, să își intensifice lobby-ul și sprijinul pentru regiune în dialogul bilateral al Poloniei cu marile capitale europene și în cadrul instituțional al Uniunii Europene.

Din numeroase motive, țările din vecinătatea estică a Uniunii Europene nu mai menționează România ca viitor pilon al politicilor europene în regiune, nu mai au încredere în potențialul geopolitic pe care îl exprimă România.

Polonia este în creștere absolută, iar România – într-un regres diplomatic și geopolitic constant și îngrijorător, într-un recul sesizat de marea majoritate a experților și de agenții diplomatici ai principalelor capitale europene.

Ucraina rămâne dedicată orientării pro-europene și pro-atlantice, reprezentând o centură estică de protecție a Uniunii, însă, în aceleași timp, manifestă inerții structurale în a derula reformele așteptate de Bruxelles.

Inerții considerabile în acest sens au fost sesizate de o serie de state precum Ungaria, România și chiar Polonia – în domeniul politicilor lingvistice; reformele din domeniul educației, corelate cu cele privind drepturile minorităților etnice, sunt departe de a se derula în conformitate cu practicile și standardele europene în domeniu.

Rusia rămâne principalul generator de insecuritate în regiune, un perturbator permanent al proceselor de pace și stabilitate în estul Europei. Moscova și-ar fi probat, în ultimele decenii mai ales, o autentică vocație a destabilizării și ostilității, derivată din disjuncția cronică dintre interesele și practicile de politică externă ale Kremlinului și cele ale UE/NATO/SUA, precum și din obișnuința sistemului rusesc de putere de a utiliza în relațiile externe practici de forță.

Șansele de pace în estul Ucrainei (Donbas) depind de un complex de factori extrem de ramificat și complicat, iar situația Crimeei rămâne incertă pe termen scurt și mediu, în condițiile unei lumi geopolitice turbulente care nu mai găsește soluții pentru teme geografice “periferice” și ale insuficienței funcționării sistemului de sancțiuni împotriva actorilor care încalcă principiile de pază ale actualului sistem de drept internațional.

Kievul solicită în continuare comunității internaționale un sprijin efectiv pentru revenirea de jure și de facto a Peninsulei Crimeea în componența Ucrainei, mai ales că Peninsula a devenit un cap de pod militarizat al Federației Ruse, o platformă politică, geopolitică, militară și economică prin care Kremlinul controlează regiunea și își asigură un culoar facil spre Marea Mediterană și Orientul Mijlociu. Este posibil ca Ucraina să organizeze în perioada următoare o Conferință Internațională dedicată Peninsulei Crimeea.

Sporesc întrebările privind viitorul regiunii și configurația “noii ordini globale”, întrucât tot mai des actuala “ordine globală” dă semne de faliment.