Evoluţia situației politico-militare din Idlib
Alexandru-Marian Crenganiș
În ultimele săptămâni, lupta pentru provincia Idlib din nord-vestul Siriei a intrat într-o nouă fază. Forțele regimului sirian, sprijinite de Rusia și Iran, au insistat să obţină controlul autostrăzilor strategice M4 și M5, care leagă orașul Latakia și, respectiv, capitala Damasc de Alep.
Avansul forțelor siriene, însoțit de o campanie intensă de bombardament aerian asupra ultimului bastion rămas al opoziției siriene, a ucis zeci de civili și luptători ai opoziției, precum și 13 soldați turci. De asemenea, a forţat sute de mii de civili să fugă către graniţa cu Turcia. Acest lucru a determinat Ankara să ia măsuri corespunzătoare în plan politic și militar.
Armata turcă a trimis mai multe convoaie pe teritoriul sirian, consolidând posturile de observare din nord-vestul țării (care au fost depășite de forțele regimului sirian) și instituind noi convoaie în zone controlate de opoziție.
Turcia se teme că Rusia ar avea ca scop final asedierea opoziţiei armate şi reducerea principalelor rute de aprovizionare de pe teritoriul turc, un scenariu pe care încearcă să il evite cu orice preţ.
Cu spatele la zid, Ankara ia acum în considerare opțiunile sale pentru a preveni o înfrângere totală a aliaților săi sirieni, care ar echivala cu sfârșitul “aventurii” sale în Siria.
- Ultima zonă de dez-escaladare
Idlib este ultima dintre cele patru așa-numite zone de dez-escaladare (convenite de Rusia, Iran și Turcia în 2017) care nu a fost încă preluată de regim. Celelalte trei provincii - estul Ghouta, din apropiere de Damasc, Deraa și Qunitra din sud, precum și enclava Rastan și Talbieh din provincia Homs - au fost atacate și capturate de forțele regimului una după alta în decurs de un an.
În 2018, Turcia a reușit să salveze Idlib, încheind un acord cu Rusia la Soci (Federația Rusă) pentru a stabili o zonă demilitarizată în Idlib. În schimb, Turcia s-a angajat să elimine Hay'et Tahrir al-Sham (HTS) - un grup armat care a avut legături cu al-Qaeda - din zona de-militarizată. Cele două părți au convenit, de asemenea, redeschiderea autostrăzilor M4 și M5 pentru comerț și circulație.
Acordul convenit la Soci nu a fost niciodată pus în aplicare în întregime. Turcia nu a putut forța HTC să îl onoreze, în timp ce Moscova nu a oprit forțele regimului sirian să atace zona sigură, având întotdeauna în vedere că zona demilitarizată este o soluție temporară și, în final, a vizat ca toate teritoriile siriene să revină sub controlul regimului.
În acest sens, escaladarea de la Idlib a fost inevitabilă. Dar, spre deosebire de preluarea celorlalte zone de dez-escaladare, căderea Idlib ar fi dezastruoasă pentru Turcia. Aceasta ar însemna o înfrângere totală a opoziției siriene și excluderea acesteia din negocierea unei soluții finale pentru Siria pentru a se pune capăt războiului. Prin extensie, Turcia, principalul finanțator al opoziției, ar fi de asemenea marginalizată și nu ar avea nici un cuvânt de spus în viitoarele negocieri, ceea ce ar fi o pierdere diplomatică majoră pentru Ankara.
De asemenea, o preluare a provinciei Idlib de către trupele guvernamentale siriene ar duce la expulzarea a aproximativ trei milioane de civili către granițele Turciei sau către zonele mici de frontieră din nordul ţării. Având în vedere ostilitatea tot mai mare pe plan intern față de refugiații sirieni, Turcia nu își poate permite să mai acorde azil unui nou val de refugiaţi.
Guvernul turc se află, de asemenea, sub o presiune internă uriașă (numeroase voci din societate solicită acestuia să răzbune uciderea soldaților turci de către forțele regimului sirian). Turcia va fi criticată acasă dacă forțele sale vor fi forțate să se retragă din posturile de observare aflate în prezent sub asediu de către regimul sirian.
- Relaţiile dintre Rusia şi Turcia
Deși Turcia respinge o soluție militară în nord-vestul Siriei, Ankara nu poate risca nici o confruntare directă cu Rusia. Turcia a plătit un preț greu ultima dată când a intrat în conflict cu Rusia în anul 2015, când armata turcă a doborât un avion de luptă rus în apropierea graniței dintre Siria și Turcia. Ca răspuns, Kremlinul a interzis importul de bunuri turcești și a sugerat cetăţenilor săi să nu mai plece în vacanță în Turcia, ceea ce a afectat puternic economia turcă.
Nici Statele Unite și nici Uniunea Europeană nu au susţinut Turcia în conflictul cu Rusia. De asemenea, SUA şi UE au încetat să mai condamne lovitura de stat din Turcia din anul 2016. În cele din urmă, neavând sprijinul extern dorit, Ankara a fost nevoită să depună mari eforturi, inclusiv scuze publice din partea lui Erdogan, pentru a repara relaţiile cu Moscova.
Astăzi, relaţiile Turciei cu Rusia au devenit mai puternice și acum sunt mai importante pentru guvernul turc decât în 2015. Rusia este un partener comercial major (comerțul bilateral depășește 25 de miliarde de dolari anual).
Turcia devine, de asemenea, un centru de tranzit pentru exportul de gaze rusești către Europa. Luna trecută, Erdogan și președintele rus Vladimir Putin au inaugurat proiectul Turk Stream (o conductă de gaze care traversează Marea Neagră din Rusia către Turcia și este menită să livreze gaze către Europa de sud-est). Turcia speră de asemenea să obțină sprijinul Rusiei în tensiunile din ce în ce mai mari legate de forajul de gaze din estul Mediteranei, în special după ce SUA și-au exprimat sprijinul față de Grecia.
Cooperarea diplomatică dintre Turcia și Rusia s-a intensificat, de asemenea, în Libia, unde cele două țări sprijină opoziția. Ankara și Moscova s-au angajat în mod activ în a încerca o negociere de încetare a focului între guvernul de Uniune Națională recunoscut de ONU și generalul renegat Khalifa Haftar.
Cooperarea turco-rusă s-a intensificat, de asemenea, în domeniul apărării. Turcia a achiziționat recent un sistem de apărare antirachetă S-400 din Rusia, în ciuda opoziției aliaților săi din NATO și discută de asemenea posibilitatea achiziționării de avioane de luptă rusești SU-35 și SU-57.
- Trei posibile scenarii
Turcia are foarte puțin spațiu de manevră politică și diplomatică: doreşte să împiedice preluarea Idlib de către forţele guvernamentale siriene, dar în acelaşi timp este interesată de menţinerea relaţiilor cu Rusia.
În acest moment, par să existe trei scenarii posibile.
Primul și cel mai favorabil scenariu pentru Turcia este acela că Rusia ar putea fi de acord să susțină acordul privind zona de dez-escaladare de la Idlib și să ordone forțelor regimului să revină la pozițiile pe care acestea le-au avut înainte de ultima lor ofensivă. Acest lucru ar putea fi combinat cu reluarea procesului politic și cu reluarea ședințelor Comisiei Constituționale însărcinate cu elaborarea amendamentelor la Constituția siriană (amendamente convenite de regim, opoziție și comunitatea internațională).
Deși Turcia a încercat să ceară o asemenea soluție prin amenințarea cu acțiuni militare în cazul în care regimul sirian nu se va retrage din provincie, probabilitatea ca această soluție să se întâmple este foarte redusă.
Cel de-al doilea scenariu este acceptarea de către Turcia a noilor realități de la fața locului și permiterea controlului de către regimul sirian al autostrăzilor M4 și M5, dar şi folosirea forței pentru a se evita orice avans suplimentar și necontrolat al acestora. În acest caz, Ankara ar putea încerca să stabilească o „zonă sigură” la Idlib prin stabilirea unor poziții de apărare consolidate de-a lungul liniei de front și prin furnizarea de arme grele opoziției siriene, în special rachete antiaeriene. Se pare că Ankara a adoptat deja această politică, având în vedere că două elicoptere ce aparţineau regimului sirian au fost doborâte în Idlib.
Cel de-al treilea scenariu - pe care Turcia dorește să îl evite - este o escaladare cu Rusia. Prezența armelor antiaeriene la sol sporește riscul ca o aeronavă rusească să fie doborâtă în mod accidental. Armata turcă ia probabil măsuri de precauție pentru a evita o astfel de evoluție periculoasă, dar, având în vedere desfăşurarea de forţe de pe teren, o escaladare a conflictului este destul de posibilă.
În timp ce Turcia va continua să urmărească cu atenție problema Idlib, ceea ce se întâmplă în continuare depinde foarte mult de ceea ce SUA vor decide să facă. Până acum, administrația de la Washington a transmis semnale mixte autorităților de la Ankara. Secretarul de stat Mike Pompeo și-a exprimat sprijinul față de Turcia, la fel ca și reprezentantul special pentru Siria, James Jeffrey. Pentagonul a precizat însă că "nu s-a ajuns la nici un... acord" privind soluțiile de deblocare a situației din Siria.
