Pandemia de coronavirus şi populismul

Alexandru-Marian Crenganiș

Crizele sociale şi economice au deschis întotdeauna drumul către mişcări extremiste – fie de stânga, fie de dreapta – conduse de lideri abili cu o inteligență machiavelică și care au speculat simpatiile, vulnerabilităţile şi mai ales slăbiciunile maselor. 

În prezent, Europa se confruntă cu cea mai complicată situaţie de după cel de al doilea război mondial încoace. Acestă criză provocată de pandemia actuală poate încuraja şi mai mult populismul. Uniunea Europeană dar şi lumea întreagă se confruntă cu acest curent de mai bine de un deceniu.

Încet dar sigur, grupările extremiste s-au dezvoltat în întreaga Uniune Europeană, atrăgându-şi adepţi prin discursuri propagandistice xenofobe, neo-fasciste, uneori iredentiste, mascate de un aşa-zis patriotism asezonat cu elemente creştine – folosite mai ales în discursurile antisemite. La nivel european, au fost identificate 27 de grupări active radicale de stânga şi 88 de extremă dreapta.

În opinia expertului Cas Mudde, “populismul poate fi definit ca o ideologie, mai exact ca o ideologie-gazdă: populismul de dreapta este format din populism și o formă de naționalism, iar cel de stânga – din populism și o formă de socialism”[1]. Ambele forme au exploatat la maximum fragilitatea Europei, erodată de nenumărate crize.

Analistul Cass Mudde apreciază totodată că există trei cauze care au dus la ascensiunea populismului în Europa: "marea recesiune care a stimulat crearea unor partide de stânga în țările sudice, așa numita criză a refugiaților, care i-a favorizat pe populiștii de dreapta și transformarea unor partide neo-populiste în partide populiste – Fidez în Ungaria și Lege și Justiție în Polonia. “[2].

Însă populismul nu se manifestă doar în Polonia şi Ungaria. Extensia acestuia în Europa și în general în lume este manifestă și reprezintă platforma de promovare a multor lideri în plan național. În Franţa poate fi menționată prioritar Marine Le Pen, care a reuşit să intre în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale; în Statele Unite – chiar Donald Trump; în Italia, până nu demult – Mateo Salvini, liderul partidului populist Liga Nordului. De asemenea, în Marea Britanie – Boris Johnson, iar în Brazilia – Jair Bolosnaro.

După cum putem observa, curentul populist este prezent peste tot în lume. Această pandemie a venit într-un moment mai puţin bun pentru Construcţia Europeană, care se confrunta de dinainte de criza noului coronavirus cu problema Brexitului, problema migranţilor şi cu multe altele crize periodice.

În prezent, pentru a combate acestă epidemie, guvernele din toată lumea au adoptat măsuri fără precedent. Cele mai multe state au instituit starea de urgenţă prin care temporar au fost suspendate drepturi fundamentale pentru a putea opri răspândirea comunitară  a virusului.

Această stare de urgenţă diferă de la un stat la altul şi prevede măsuri excepţionale, prin care instituţile de forţă au puteri sporite pentru a gestiona controlul asupra populațiilor. La nivel teoretic, starea de urgenţă trebuie adoptată numai în cazuri extreme, atunci când statul a epuizat toate variantele preliminare avute la dispoziţie.

În situaţia actuală, statele au luat măsuri şi au acţionat în mod diferit. Unii lideri au ignorat totodată avertismentele privind pericolul noului virus, iar alţii au luat măsuri extreme care nu au legătură cu combaterea noului virus şi care au dus la abuzuri din partea statului.

Unii lideri ai lumii au neglijat, la început, impactul acestei pandemii. În Statele Unite, Donald Trump a declarat inițial că acest nou virus este doar o simplă răceală, a bagatelizat efectele acestuia și, mai mult, i-a acuzat pe democrați că induc panica pentru câştig electoral. În cele din urmă, Statele Unite au declarat starea de urgenţă iar administraţia a venit în ajutorarea economiei cu un pachet economic în valoare de 2 trilioane de dolari. De asemenea, poate fi invocat și cazul Marii Britanii, unde Boris Johnson a ignorat pericolul, ajungând chiar el în spital din cauza noului virus.

Alți lideri se folosesc de această criză pentru a lua decizii ce nu au legătură cu combaterea noului virus. Un astfel de caz este Ungaria, unde prim-ministrul Viktor Orban are deja puteri sporite şi poate conduce ţara pe perioada stării de urgenţă prin decrete. Tot prin adoptarea stării de urgenţă se prevede ca cei care nu respectă măsurile de distanțare socială să facă închisoare. Societatea civilă din statele membre şi liderii Uniunii Europene se tem că aceste măsuri pot face loc producerii masive de abuzuri și de încălcări ale drepturilor și libertăților fundamentale.

Şefa Comisiei Europene a declarat recent că este dispusă să acţioneze dacă măsurile depăşesc limitele. Aceasta a ameninţat Ungaria cu procedura de infringement dacă măsurile vor fi excesive  pe o perioadă nedeterminată. De asemenea, au reacţionat la aceste riscuri şi 13 state din UE, prin vocea miniştrilor de externe, care au semnat o declaraţie diplomatică prin care se exprimă îngrijorarea privind încălcarea sau suspendarea pe termen lung a unor drepturi fundamentale.

După aceste critici a apărut şi replica lui Viktor Orban. Acesta a declarat la o emisiune tv că „Nu ne înfruntăm cu Europa. Vrem o Uniune Europeană de succes şi puternică, dar pentru aceasta trebuie ca toţi să putem spune ceea ce ne deranjează”.

Pe de altă parte, purtătorul de cuvânt al guvernului ungar, Zoltan Kovacs, a declarat într-un interviu pentru BBC Radio 4, citat de agenţia MTI, că Ungaria a acţionat pentru a aborda „cu realism” principalele probleme europene, precum disputa referitoare la viitorul Uniunii Europene. De asemenea, întrebat despre posibilitatea ca UE să sisteze finanţările pentru Ungaria, Kovacs a declarat că acele fonduri i se cuvin Ungariei şi că „nu sunt un cadou”. El a susţinut că Ungaria şi-a deschis pieţele într-un moment în care a face acest lucru a dezavantajat economia ungară, iar fondurile de coeziune ale UE au reprezentat „compensaţii” pentru decalajul economic şi de infrastructură dintre Ungaria şi Europa de Vest.

Politologul Attila Tibor Nagy, de la Institutul Méltányosság din Budapesta, a declarat pentru ziarul DW că “guvernul ungar pare momentan mai degrabă indiferent la criticile externe, nefiind nici surprins şi nici șocat de acestea". Un motiv ar fi faptul că aceste critici nu reprezintă ceva nou în substanța lor, ci doar în formă (se invocă declarația diplomatică semnată de cele 13 țări din UE, care apare ca “formă” nouă): "Guvernul Orbán se preocupă acum mai mult de consecințele economice ale epidemiei pentru Ungaria și mai puțin de critici".

Există, în mediile analitice din Europa, și tema că naţionalişti şi populişti din alte ţări ar putea adopta modelul Ungariei. Conform publicației Deutsche Welle, există informaţii conform cărora preşedintele Consilului European, Louis Michel, s-ar fi confruntat cu presiuni din partea statelor membre ale Grupului de la Vişegrad pentru a renunţa la procedurile ce prevăd sancţionarea Poloniei şi Ungariei.

Criza noului coronavirus reprezintă astfel un test al liderilor naționali și al cooperării internaționale. De asemenea, există pericolul ca liderii populişti să speculeze incertitudinea de cunoaştere din jurul coronavirusului şi ar putea utiliza această sursă pentru a gestiona și amplifica discursuri discriminatorii privind migrația și alte probleme cu care se confruntă statele membre ale Uniunii, pentru a-și discredita oponenții pe plan național.

Pentru a combate populismul, politicienii şi liderii din toată lumea trebuie să ofere soluţii concrete la actuala criză. Mai mult, aceștia trebuie să caute soluţii nu doar la actuala criză, ci și, în sens mai larg, la problemele ce vor apărea în perioada post-pandemie – migraţia, şomajul, diminuarea nivelului de trai, criza economică etc.