Statele din fosta Uniune Sovietică în prezent – între democrație și dictatură

Statele din fosta Uniune Sovietică în prezent – între democrație și dictatură

Autor: Dorin Melnic

 

Ce a însemnat destrămarea Uniunii Sovietice în 1991 pentru cele 15 noi state apărute pe harta lumii? Șansa de a fi stăpâne pe propriul viitor? Începutul unor frământări interne care nu puteau produce dacă soluția internă implica un regim democratic sau unul autoritar? Trecerea la noi dictaturi?

Să nu uităm că URSS a fost un stat multinațional care a reunit sub o singură conducere peste 100 de grupuri etnice cu istorii, culturi și mentalități diferite. Acestea sunt cele trei elemente care au influențat în mare parte deciziile și obiectivele noilor state: istoria, cultura și mentalitatea.

Vom analiza pe scurt fiecare fostă republică sovietică în parte, vom vedea care țări sunt în prezent democrații bine-consolidate, care au încă dificultăți economice majore, ținând cont de tranziția parcursă în încercarea de a trece la o economie de piață și, nu în ultimul rând, care dintre acestea manifestă o nostalgie sporită față de perioada sovietică, crezând că independența nu le-a adus în acești aproape 30 de ani nivelul de trai la care oamenii sperau odată cu ieșirea din URSS.

Începem cu statele baltice. Astăzi, acestea sunt cele mai dezvoltate țări din fosta Uniune Sovietică (cele trei țări baltice erau menționate metaforic încă din perioada statutului lor de republici socialiste drept ,,vitrina URSS-ului’’). Au devenit membre ale Uniunii Europene, NATO, zonei Euro și Schengen, intrând în familia națiunilor democratice, respectând drepturile fundamentale ale cetățenilor lor și devenind economii de piață competitive.

Estonia este în prezent cea mai digitalizată țară din lume, având la bază o infrastructură inteligentă care permite construirea unui sistem digital integrat de servicii. O parte importantă a acestui sistem digitalizat este reprezentată de flexibilitatea și abilitatea de integrare a diverselor platforme într-un amplu sistem electronic care oferă transparență și care este în continuă dezvoltare. Oamenii pot online să voteze, să plătească impozite, să interacționeze cu administrația publică ș.a.

Pe baza datelor Eurostat, în 2017, valoarea exporturilor Lituaniei a înregistrat cea mai rapidă creștere nu doar în țările baltice, ci și în întreagă Europă – de 16.9%. Începând cu 2020, salariul mediu lunar brut în Lituania este de 1399 de euro, ceea ce înseamnă 889 de euro net, în timp ce pensia medie este de aproximativ 400 de euro pe lună.

Letonia are un IDU (Indice al dezvoltării umane) ridicat care o situează pe locul 39 în lume în domeniu, deși investițiile străine sunt încă modeste față de nivelurile din Europa de Nord și Centrală.

Așadar, excluzând aceste trei state, celelalte foste republici sovietice se confruntă cu un nivel sporit de corupție și sărăcie, conflicte inter-etnice etc., iar mai mulți cetățeni ai acestor state consideră că aveau un trai mai îndestulat în perioada sovietică, bucurându-se atunci de siguranța locului de muncă, de învățământ și asistență medicală gratuită, chiar dacă regimul totalitar deținea monopolul mijloacelor de producție și comunicare prin intermediul Partidului Comunist al Uniunii Sovietice.

Puterea economică a Rusiei constă în resursele sale naturale – și anume petrol și gaze. Federația Rusă a devenit o putere emergentă după două evenimente economice paralizante – perioada imediată de tranziție post-sovietică și criza financiară din 1998; cea din urmă a însemnat o devalorizare acută a rublei și un moratoriu la plata creditorilor străini. Dependența economiei ruse de petrol a fost ridicată mai ales în timpul crizei financiare globale din 2008-2009 și, ulterior, în 2014. Situația s-a agravat odată cu impunerea unor sancțiuni de către Occident. Economia Rusiei s-a contractat cu 0.2% în 2016, dar a revenit cu o creștere de 1.5% în 2017. Odată cu venirea la putere a lui Vladimir Putin, Rusia a dus o politică revizionistă, încercând să își mențină sfera de influență în statele din fosta Uniune Sovietică. Liderul de la Kremlin este văzut ca un ,,nou țar’’, nepermițând oponenților politici și presei să îi critice autoritatea.

Belarus este condus din 1994 până în prezent de Aleksandr Lukașenko, acesta fiind uneori etichetat drept ,,ultimul dictator al Europei’’. În momentul de față, în țară au loc o serie de proteste, ca urmare a alegerilor prezedențiale fraudate în luna august a acestui an, Lukașenko nefiind recunoscut de către comunitatea internațională ca fiind președinte legitim ales de către popor”. Belarus a păstrat legături politice și economice mai strânse cu Rusia decât oricare dintre celelalte foste republici sovietice. Acest lucru explică în parte de ce a rămas peste medie în termeni de PIB pe cap de locuitor.

Ucraina este o țară ce a pendulat multă vreme între Uniunea Europeană și Rusia. După ce președintele pro-rus Viktor Ianukovici a refuzat în 2013 să semneze Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană, ucrainenii au ieșit în stradă pentru a protesta împotriva acestei decizii, proteste cunoscute sub denumirea de ,,Euromaidan’’. Ianukovici a fost nevoit să părăsească țara, iar în 2014 Rusia, ca să nu permită integrarea Ucrainei în structurile euro-atlantice, a anexat ilegal Peninsula Crimeea și a creat republicile separatiste Donețk și Lugansk, totul sub pretextul de ,,a proteja minoritatea rusă’’.

Odată cu declararea independenței, Georgia a pierdut energia ieftină la care avea acces în perioada sovietică. Pe măsură ce relațiile comericale dintre Georgia și Rusia s-au deteriorat, economia georgiană a început un declin continuu. În august 2008, după un război de cinci zile între cele două state, s-au reactivat, pe teritoriul Georgiei, problemele privind relația cu cele două republici separatiste, Osetia de Sud și Abhazia.

Azerbaijanul reprezintă cel mai prosper stat din regiunea Caucazului datorită exporturilor de petrol și gaze naturale, dar și cel mai corupt dintre aceste state. Era post-sovietică a început dezastruos, cu o înfrângere împotriva Armeniei vecine în enclava Nagorno-Karabah. Un acord de încetare a focului în 1994 a lăsat forțele armene să controleze nu doar Karabahul, dar și aproximativ o optime din Azerbaijanul propriu-zis. În ultima săptămână, tensiunile din această regiune semnalează o nouă escaladare a conflictului, în ciuda apelurilor Rusiei, Statelor Unite și altor state de a-l opri, Azerbaijan și Armenia acuzându-se reciproc pentru schimburi de focuri.

În Armenia, aproximativ o treime din populație trăiește sub pragul sărăciei. Istoria post-sovietică a țării a fost definită de două dispute diplomatice cu vecinii săi: căutarea unei soluții politice cu Azerbaijanul asupra teritoriului Nagarno-Karabah și încercarea de a face Turcia să fie de acord că masacrul a sute de mii de armeni în timpul erei otomane târzii a constituit un genocid.

Kazahstanul reprezintă cel mai dezvoltat stat din Asia Centrală datorită exporturilor de energie, în anii 2000 a avut chiar o creștere economică anuală în medie de aproximativ 10%.

Republica Moldova este cea mai săracă țară din Europa, cu un PIB pe cap de locuitor de 2289 USD. Factorii principali care contribuie la sărăcia din țară sunt lipsa industrializării pe țară largă, insecuritatea alimentară, prăbușirea economică în timpul tranziției într-o economie de piață și numeroase erori produse în politica socială. Pe teritoriul Republicii Moldova se află o republică separatistă sprijinită de Rusia, Transnistria, pe care Moscova o folosește pentru a nu-și pierde sfera de influență în această țară. Ca și în cazul Ucrainei, aici avem o populație divizată, unii cetățeni fiind de părere că Moldova trebuie să mențină o cooperare economică și politică strânsă în primul rând cu Rusia, alții pledează pentru integrarea în Uniunea Europeană; în fine, vectorul unionist (voci care se pronunță pentru unirea cu România) reprezintă o permanență a vieții politice de pe teritoriul acesteia.

Uzbekistanul se află printre cei mai mari producători de bumbac din lume și este o țară bogată în resurse naturale, inclusiv petrol, gaze și aur. Cu toate acestea, reformele economice au fost lente, iar sărăcia și șomajul sunt frecvent răspândite în societate și în instituțiile de stat.

Turkmenistanul este considerat printre cele mai corupte și represive țări de pe Glob. Deși deține a patra cea mai mare rezervă de gaze naturale din lume, o mare parte din populație trăiește în sărăcie. După 1991, țara a intrat într-o perioadă de izolare din care pare astăzi a ieși treptat.

Kyrgyzstan (Republica Kirghiză) a avut un PIB foarte scăzut în primii ani de după independență, a adoptat măsuri de privatizare, iar producția a revenit la cote ridicate. Este statul ex-sovietic din Asia Centrală care a promovat cel mai mult o cooperare economică și militară cu SUA.

Tadjikistanul este cel mai sărac stat dintre cele 15 foste republici sovietice. Pe teritoriul acesteia s-a declanșat un război civil la scurt timp după independență care a durat cinci ani, acesta luând sfârșit în 1997. Economia nu și-a revenit niciodată pe deplin, aproape jumătate din PIB-ul țării fiind asigurat de aproximativ două milioane de oameni care muncesc în afara țării, mai ales în Rusia.

Pentru a putea înțelege de ce majoritatea statelor ex-sovietice se confruntă cu un nivel scăzut de trai și cu conflicte interetnice, trebuie să ținem cont de mai multe aspecte. Uniunea Sovietică a încercat crearea unei entități noi, ,,poporul sovietic’’, naționalitățile trebuind să își uite tradițiile, obiceiurile și identitatea istorică. Dar, odată ce aceste 15 state și-au declarat independența, noile” țări au dobândit astfel capacitatea de a-și contura propriile lor politici externe și interne și de a lupta pentru interesele lor naționale, chiar dacă aceste obiective au fost însoțite și/sau urmate de o serie de războaie sau de nașterea/reîntoarcerea unui antagonism în relația cu alte foste republici sovietice.

Pe de altă parte, toate aceste state au perspective de a-și construi un viitor bun. Ele sunt bine asigurate cu resurse naturale, pot deveni economii competitive, trebuie doar să permită schimbări pozitive în plan politic. Trebuie să implementeze un sistem politic nou, unde resursele trebuie gestionate în așa fel încât bunăstarea să fie simțită de populație, iar ,,vocea’’ acesteia să fie auzită – aceasta este soluția pentru un echilibru economic și politic. Unele state din fosta URSS au cunoscut o scurtă perioadă de democrație, altele niciodată. Oare succesul statelor baltice, singurele care au avut determinarea sistemică de a lăsa definitiv trecutul sovietic în istoriile lor și de a se orienta spre un sistem democratic consolidat,  va cunoaște într-o zi un efect de ,,domino’’ în fostul spațiu sovietic?

Orice ar fi, tranziția spre un nou sistem politico-democratic în țările foste membre ale URSS nu are o perioadă determinată. Ea depinde de mentalitatea și de curajul cetățenilor de a lupta democratic pentru viitorul pe care și-l doresc cu adevărat, de moștenirea și trecutul istoric, precum și  de proiecțiile geopolitice ale marilor puteri cu impact în această regiune.