Statele din fosta Iugoslavie în prezent – pas cu pas spre Europa

Statele din fosta Iugoslavie în prezent – pas cu pas spre Europa

Autor: Dorin Melnic

 

După victoria Aliaților din Al Doilea Război Mondial, Iugoslavia s-a organizat într-o federație alcătuită din șase republici având granițele trasate pe criterii etnice: Slovenia, Croația, Bosnia și Herțegovina, Serbia, Muntenegru și Macedonia de Nord. În plus, au fost înființate două provincii autonome în cadrul Serbiei: Kosovo și Voivodina. Modelul iugoslav de organizare a statului și ,,calea de mijloc’’ între economia planificată și cea liberală au avut un succes parțial, iar țara a cunoscut o perioadă de creștere economică și o stabilitate politică relativă până în anii 1980, fiind sub conducerea lui Iosip Broz Tito, președinte ales pe viață.

În anii 1990, comuniștii au pierdut puterea în fața partidelor separatiste în urma primelor alegeri multipartite care s-au desfășurat în întreaga țară, cu excepția cazului Serbia și Muntenegru, unde acestea au fost câștigate de Slobodan Milošević (ultranaționalist sârb) și aliații săi. Începând din 1991, fiecare republică își declară independența (numai Serbia și Muntenegru au rămas la acel moment în federație), dar statutul minorităților sârbe din afara Serbiei a rămas nerezolvat. După câteva incidente interetnice, au izbucnit Războaiele Iugoslave, acestea fiind descrise ca fiind cele mai mortale conflicte din Europa după Al Doilea Război Mondial< totodată, acestea au fost caracterizate de masive crime de război și purificări etnice, cauzând și probleme de ordin politic și economic pe termen lung.

Este momentul să analizăm fiecare fostă republică iugoslavă în parte, să vedem care dintre acestea au reușit să implementeze un bun model al democrației capitaliste, dar și cele care trebuie să depună mai mult efort pentru a trece la o economie de piață competitivă, inclusiv prin prisma obiectivelor lor pe plan extern în viitorul apropiat.

Slovenia și-a declarat independența de Iugoslavia la 25 iunie 1991, în urma Războiului de Zece Zile. În 2004, a aderat la UE și NATO; în 2007 a devenit primul stat fost-comunist care a adoptat modeda euro. Este o țară dezvoltată – încă din perioada interbelică a fost cel mai industrializat și occidentalizat teritoriu din Regatul Sârbilor, Croaților și Slovenilor, respectiv Regatul Iugoslaviei.

Croația și-a declarat și ea independeța la 25 iunie 1991. A aderat la NATO în 2009, iar la UE în 2013. Turismul domină sectorul serviciilor și reprezintă până la 20% din PIB-ul croat. Venitul anual al industriei turistice pentru 2017 a fost estimat la 9.5 miliarde de euro.

Bosnia și Herțegovina și-a declarat indepența de Iugoslavia la 1 martie 1992. Înaintea războiului din 1992-1995, Bosnia era clasificată ca o țară cu venituri medii, însă de atunci economia nu și-a mai revenit pe deplin. Integrarea în UE este unul din principalele obiective ale statului, în 2007 țara luând parte la Procesul de Stabilizare și Asociere.

Macedonia de Nord și-a declarat independența la 8 septembrie 1991. Odată cu destrămarea Iugoslaviei, numele de Macedonia a devenit obiect de dispută între Grecia și noul stat independent, grecii neputând accepta existența unui stat ce poartă o denumire pe care o considerau parte a patrimoniului lor cultural. Într-un acord temporar din 1995, Grecia a acceptat să recunoască independența țării și să permită aderarea ei la Națiunile Unite sub denumirea de Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei, denumire care să apară în actele internaționale, dar a continuat să blocheze aderarea țării la UE și NATO timp de încă un deceniu și jumătate.

Acordul de la Prespa, care înlocuiește Acordul Temporar din 1995, a pus capăt conflictului, soluția fiind ca Republica Macedonia să își schimbe denumirea în Macedonia de Nord. Acordul a fost semnat la 17 iunie 2018, iar retragerea veto-ului Greciei a avut ca rezultat aprobarea. de către UE, la 27 iunie, a începutului negocierilor de aderare cu Republica Macedonia, inițial în așteptarea ratificării acordului. La 5 iulie, acordul de la Prespa a fost ratificat de Parlamentul Macedoniei cu 69 de voturi pentru. La 11 iulie, NATO a invitat Macedonia să înceapă negocierile de aderare pentru a deveni al treizecelea membru al alianței.

La 12 februarie 2019, denumirea constituțională a Republicii Macedonia a devenit astfel în mod oficial Macedonia de Nord.

A devenit membru NATO la 27 martie 2020.

În Serbia, circa 25% din populație trăiește în sărăcie. Dezastrele naturale, cum ar fi inundațiile și cutremurele, au încetinit semnificativ orice progres economic al țării. A primit statutul de candidat la aderarea la Uniunea Europeană la 1 martie 2012, procedurile de aderare începând la 21 ianuarie 2014. Comisia Europeană consideră că Serbia are șanse să devină membru UE până în 2025. Pe de altă parte, relațiile Serbiei cu Federația Rusă sunt descrise în mod obișnuit de mass-media ca fiind o ,,alianță religioasă, etnică și politică veche de secole’’, considerându-se că Rusia a încercat să își consolideze relația cu Serbia de la impunerea sancțiunilor împotriva Moscovei în 2014.

Muntenegru a devenit un stat independent prin separarea de Serbia în 2006. Economia țării este mică și se bazează pe industriile energetice. Extinderea urbană și defrișările au erodat resursele țării, făcând-o vulnerabilă la epuizarea acestora. La 5 iunie 2017, Muntenegru a aderat la NATO, țară fiind ferm convinsă că integrarea în alianță va accelera și aderarea la Uniunea Europeană.

Kosovo este cel mai recent stat apărut pe teritoriul fostei Iugoslavii, dobândindu-și independența de Serbia la 17 februarie 2008. Sârbii nu recunosc Kosovo ca stat independent, continuând să revendice acest teritoriu drept parte a propriului teritoriu suveran. Cu toate acestea, în urma Acordurilor de la Bruxelles din 2013, Serbia a fost de acord să nu blocheze drumul Kosovo către eventuala aderare la UE. Kosovo este al treilea cel mai sărac stat din Europa, aproximativ 30% din populație trăind în sărăcie.

Excluzând Slovenia și Croația, țările din fosta Iugoslavie care aspiră la integrarea europeană reprezintă o veritabilă dilemă pentru Comisia Europeană. Pe de o parte ele nu îndeplinesc condițiile de integrare, dar pe de altă parte fără perspectiva integrării ele riscă să se îndepărteze de Europa și de valorile ei. Dacă Uniunea Europeană nu ia sub aripile ei aceste state pentru a le conduce în direcția statului de drept, a democrației, Rusia va fi încântată să le ,,apere’’ în numele unei vechi fraternități ortodoxe. China este și ea dispusă la rândul ei să transforme aceste țări într-un fel de colonii ale intereselor ei economice. Ca și Turcia de altfel, fostă putere suzerană în regiune. Turcia este dornică să finanțeze islamul în Balcani, a făcut-o până acum și poate continua pe acest ,,drum’’ dacă Europa nu vine cu alte soluții.

Până la urmă, după căderea comunismului, singurul proiect de societate care a mai rămas credibil în ochii est-europenilor a fost integrarea europeană.