Şapte ani de la Euromaidan

Şapte ani de la Euromaidan

Alexandru-Marian Crenganiș

 

S-au împlinit 7 ani de când, în Piaţa Independenţei de la Kiev, cunoscută drept Maidan, oamenii au protestat pentru drepturile individuale şi libertatea de a-şi alege soarta, continuând în mod simbolic protestele din Piață inițiate încă de la Revoluţia Portocalie a lui Viktor Iuscenko, în 2004.

Au fost ucişi în urmă cu 7 ani 107 oameni în protestele paşnice împotriva îndepărtării Ucrainei de Uniunea Europeană şi refuzului preşedintelui de atunci, Viktor Ianukovici, de a semna Acordul de Asociere al Ucrainei la UE (Acord semnat la Vilnius, la 13 noiembrie 2013).

Kievul şi Bruxellesul au negociat ani de zile acordul menit să apropie Ucraina de Uniunea Europeană – o convenţie prin care ţara urma să adopte standardele şi valorile europene şi să pună capăt corupţiei. Pentru mulţi ucraineni, perspectiva aderării era direct legată de visul de a călători liber şi de a putea descoperi singuri cum se trăiește în Europa.

Rezultatul refuzului semnării Acordului de Aderare la UE a venit în ziua de 20 februarie 2014, când forţele voluntarilor ruşi – titushki, împreună cu forţele de ordine ucrainene ale lui Ianukovici, au tras de pe clădiri şi au ucis peste 100 de oameni.  De asemenea, în noaptea de 22 spre 23 februarie 2014, Ianukovici fugea din Kiev, dând șansa Ucrainei de a deveni democratică și europeană. Dar, odată cu aceste evenimente, a avut loc și fărămițarea Ucrainei.

Din păcate, Euromaidanul s-a transformat dintr-un eveniment pașnic într-o tragedie. Protestele s-au transformat într-o tragedie din cauza reacţiilor nepotrivite şi dure ale autorităţilor de la Kiev, care au determinat răbufnirea protestarilor. Euromaidanul" a devenit astfel mişcarea căreia i s-au alăturat oameni aparţinând tuturor categoriilor sociale şi de vârstă. A devenit o "revoluţie a demnităţii", fiindcă ucrainenii n-au mai vrut să se lase umiliţi, loviţi şi furaţi de cei aflaţi la putere.

Federația Rusă nu a acceptat nouă realitate, raspunzând acesteia în mai multe etape. Mai întâi, nu a recunoscut alegerea noului preşedinte Petro Poroshenko. Apoi a urmat operațiunea hibridă a omulețiilor verzi în Crimeea și anexarea Peninsulei, după care Moscova a declanşat agresiunea din Estul Ucrainei

În ciuda numeroaselor inițiative ale Ucrainei de soluționare pașnică a conflictului, agresiunea armatei ruse este în curs de desfășurare, deteriorând situația din teritoriile ocupate, dar și creând noi amenințări la adresa securității europene.

După ocuparea Crimeei, Federația Rusă a început militarizarea peninsulei, fiind un factor de schimbare a echilibrului militar și politic în zona Mării Negre, în special prin crearea unui sistem de limitare a acțiunilor NATO în zonă. Rusia a creat un grup puternic de trupe în Crimeea care include componente terestre, aeriene și maritime. Comparativ cu perioada de dinainte de ocupație, Rusia a sporit semnificativ numărul militarilor armatei sale în peninsulă, de la 12.500 la peste 32.500 de persoane. Acest contingent militar include, de asemenea, 410 vehicule blindate, peste 195 de tancuri, 283 sisteme de lansatoare multiple de rachete (MLRS – multiple launch rocket system) și sisteme de artilerie, 50 de elicoptere și 100 de avioane de diferite tipuri.

În prezent, Rusia nu dispune de resurse suficiente pentru ”soluționarea definitivă a problemei ucrainene” în mod militar. Totodată, atingerea unui compromis cuprinzător și durabil între Ucraina și Rusia este imposibilă, în primul rând din cauza Crimeei.

Agresiunea armată a Federației Ruse împotriva Ucrainei, începută acum șapte ani, va continua să rămână pe parcursul anilor următori principala sursă de amenințare la adresa securității europene vizând consolidarea statutului de jucător global al Rusiei, alături de recunoașterea, de către o parte a comunității internaționale, a așa-numitelor «interese rusești».