Putin – noi pași sarmatici spre președinția ilimitată
Autor: Dr. Dorin Popescu
Lectura în grilă (exclusivă sau prioritară) politico-electorală a discursului președintelui rus, Vladimir Vladimirovici Putin, de la 1 martie a.c. (Starea națiunii), practicată de majoritatea analiștilor români, nu este suficientă și nici convingătoare. Inserarea, în discursul președintelui rus, a unor puternice conținuturi ideologice, mai ales în fragmentul dedicat noilor tehnologii militare (căruia i-a fost rezervat jumătate din durata alocuțiunii prezidențiale), poate proba obiective pe termen mediu și lung ce transcend celui imediat, de câștigare la scor a scrutinului prezidențial de la 18 martie a.c.
Pe termen scurt, candidatul Vladimir Vladimirovici Putin își pregătește terenul pentru o victorie zdrobitoare, cu peste 80%, la scrutinul pentru funcția de președinte al Federației Ruse (18 martie a.c.) – și o va obține. Din rațiuni de orgoliu, tipice mediului politic autoritarist rusesc, precum și din rațiuni politice personale pe termen lung, pe care le voi detalia mai jos, candidatul Vladimir Vladimirovici Putin avea nevoie de un discurs militarist care să îl situeze în continuare în zona mitologică a percepției publice rusești (omul providențial de care are încă nevoie Rusia pentru a supraviețui, într-o lume dominată și amenințată de americani). Din această perspectivă, discursul său de la 1 martie a.c. a reprezentat un instrument ideologic de campanie electorală directă, care a răspuns unor nevoi pe termen scurt.
Pe termen mediu, planurile de dezvoltare ale Federației Ruse se leagă în mod organic de permanența lui Putin la putere în Rusia. În momentul de față, acesta domină despotic și autoritar întreaga piramidă a puterii ruse. Însă șacalii politici de la Moscova, prioritar cei din anturajul/camarila lui Putin, gonflați politic de acesta, construiesc deja, odată cu iminenta victorie și atribuirea celui de-al patrulea mandat de președinte al Rusiei, scenarii politice privind Rusia post-Putin. Modesta mea opinie este că Putin își dorește modificarea, în timpul celui de-al patrulea mandat, a legislației interne, în sensul creării premiselor juridice și politice de permanentizare a sa la putere și de obținere a statutului de președinte pe viață al Federației Ruse.
Mirajul eternizării la putere este unul cu istorie ilustră în spațiul sovietic și cunoaște succese episodice de export (mai nou, președintele Donald Trump, extaziat de modelul autoritarist rusesc, pe care îl înlocuiește în discursurile publice, ipocrit, cu cel chinezesc, cere o reflecție politică similară în Statele Unite, manifestându-și deschis deziluzia față de limitele unui sistem democratic care nu numai că este văzut în lume ca expresie emblematică a democrației, dar l-a și adus la putere, la Casa Albă, pe Trump însuși). Pentru a pregăti eventuale schimbări legislative care să îi permită securizarea funcției de președinte la încheierea celui de-al patrulea mandat, Putin are nevoie de un scor convingător la alegerile din 18 martie a.c., care să amplifice exponențial imaginea sa de erou salvator al Rusiei, figură providențială unică fără de care colosul rusesc ar risca prăbușirea și disoluția.
Discursul de la 1 martie răspunde (și) acestei logici pe termen mediu, de pregătire a permanentizării deținerii președinției ruse, de eternizare la putere. O nouă rocadă gen Putin-Medvedev-Putin la expirarea celui de-al patrulea mandat de președinte nu mai este posibilă, din rațiuni multiple, iar scrutinul de la 18 martie a.c. este ultimul sondaj public oficial care poate confirma mitul lui Putin în Rusia înainte ca acesta să inițieze modificarea cadrului constituțional intern. Vladimir Vladimirovici are nevoie de un scor electoral puternic pentru că acest scor va reprezenta, peste cca doi ani, baza inițierii schimbării Constituției, prin care își poate eterniza întronarea.
Mitul omului providențial care salvează Rusia din mâinile dușmanului are nevoie, ca întotdeauna în istorie, de identificarea inamicului, de diabolizarea credibilă a acestuia și de hiperbolizarea propriei puteri. Discursul militarist de la 1 martie a.c. a avut toate ingredientele necesare menținerii acestui mit în conștiința publică rusească: diabolizarea inamicului, hiperbolizarea eroului și a puterilor (armelor) sale unice.
În fine, dincolo de ambițiile și proiecțiile lui Vladimir Vladimirovici, esențiale pentru întreaga lume contemporană rămân, în contextul promovării insistente a noilor tehnologii militare de către actualul și viitorul președinte rus, două întrebări: cum va arăta noua Rusie a lui Putin în următorul său mandat și, respectiv, dacă este posibilă o Rusie post-Putin după 6 ani.
Noua Rusie a lui Putin arată (prin aplicațiile video și grafica infantilă utilizate în sala moscovită Manej în prima zi de primăvară) așa cum o știm dintotdeauna: ostilă, puternică, amenințătoare, cinică. Vladimir Vladimirovici nu crede în modernizarea Rusiei, ci în militarizarea ei. Probabil cca 70% din cetățenii ruși gândesc în aceeași logică, dacă admitem că ar fi corecte sondajele care indică creșteri uluitoare ale ratingului său imediat după agresiunile din Crimeea și Donbas. Modernizarea Rusiei se amână pe timp nelimitat.
Sunt indici din care rezultă că Moscova începe să își asigure din ce în ce mai multe resurse economice proprii pentru susținerea planurilor sale militariste. Dincolo de petardele ideologice ale slujbașilor Kremlinului, care anunță ieșirea Rusiei din deceniul de criză, pregătind reînscăunarea lui Putin la noile alegeri prezidențiale, din ce în ce mai mulți analiști independenți apreciază că Moscova își reconstruiește treptat resursele (economice/financiare) interne necesare mobilizării militariste.
Pare că fizionomia Rusiei lui Putin va depinde, în următorii ani, extrem de puțin de reacțiile și răspunsurile celorlalți actori globali. Unii dintre aceștia îl privesc încă idolatric pe Putin, alții dețin date la zi cu privire la testele militare recente de amplitudine evocate de țar la Manej, în ziua de 1 martie etc.
În fine, remarc la modul voit general (și sunt convins că următorii 3-4 ani îmi vor da dreptate), că Rusia se pregătește pentru conflicte militare de proporții, nu doar pentru viitoare ținte locale, precum Siria sau Ucraina… Din această perspectivă, îngrijorările României sporesc, fie și numai dacă evocăm aici răspunsul lui Putin privind posibilitatea unei reacții militare nucleare a Rusiei chiar și în cazul unui atac militar clasic (non-nuclear) împotriva Rusiei, dacă acesta amenință supraviețuirea statului rus (ambiguitate deliberată care poate genera o reacție nucleară la orice tip de atac clasic/convențional).
Pentru România, țară poziționată geografic nefericit în raport cu Rusia, ambele variante (conflict cu utilizarea armamentului convențional / clasic / non-nuclear și război nuclear) sunt catastrofale. Iar evoluțiile tehnologice militare rusești, reale pe fond, fie și din domeniul armamentelor convenționale, sunt realități care vor supraviețui bătăliei tactice de imagine pentru menținerea la putere a lui Putin, în martie curent.
Este simptomatic că NATO și SUA (cărora li se adaugă o serie de state independente/neutre, din zona ex-sovietică, ce manifestă tendințe de integrare în structurile euroatlantice) văd în tezele din martie ale președintelui rus o amenințare la adresa securității globale. Motivația acestei percepții o reprezintă, pe de o parte, continuarea trendului de înarmare / militarizare inițiat de Federația Rusă în ultimii ani (coroborat cu acuzațiile din partea SUA privind încălcarea acordurilor bilaterale sectoriale) și, pe de altă parte, tonul și atmosfera militaristă a discursului șefului statului rus, care conțin germeni specifici retoricii Războiului Rece.
În replică, oficialii ruși nu prididesc să prezinte, în ultimele zile, discursul lui Putin ca pe o replică / un răspuns la presupusa creștere a nivelului de ostilitate față de Rusia care s-ar manifesta la Washington în ultimele luni (oficialii și analiștii ruși de casă menționează ca exemple ale acestei noi politici antirusești a Washingtonului: adoptarea noii strategii de securitate națională a SUA, în decembrie 2017; adoptarea noii doctrine militare a SUA, în ianuarie 2018; adoptarea noii doctrine nucleare, în februarie 2018 etc., documente strategice în care Fed. Rusă ar fi prezentată în mod explicit ca inamic extern al Statelor Unite).
Alte evaluări, rusești și americane, văd în acest discurs o reacție compensatorie față de dezvoltarea infrastructurii militare a SUA și NATO în vecinătatea granițelor Federației Ruse ori una la diminuarea constantă a rolului geopolitic al Rusiei în ultimii 15-20 de ani. În fine, nu lipsesc evaluările care privesc acest discurs ca pe un cântec de sirenă adresat țărilor partenere în vederea sprijinirii noilor inițiative ale Moscovei de refacere a Tratatului de la Varșovia, într-o nouă formulă geopolitică.
Konstantin Gaaze, expert militar rus, vorbește de schimbarea radicală a politicii externe rusești și de o nouă estetică a acesteia: noua estetică se bazează pe principul că Rusia își poate gestiona atacurile sale nucleare în orice punct al lumii dorește. Noutatea relevantă constă, pentru alți analiști, în tonalitatea și filosofia utilizării retoricii militariste (The Guardian: Noutatea constă în faptul că Putin a prezentat arsenalul militar rusesc ca răspuns la politicile duse de SUA din 2011 încoace; Financial Times: se poate vorbi deja de o nouă cursă a înarmărilor, de coșmarul unui nou război rece; Bloomberg, SUA: tezele revanșarde și confruntaționismul domină încă agenda politică a lui Putin).
Față de magnitudinea proiectelor de înzestrare anunțate de președintele rus, vânzarea de armamente letale americane în Ucraina (pentru început, 210 rachete antitanc tip Javelin și 37 de unități lansatoare) pare un detaliu pitoresc.
Reprezintă sau nu discursul lui Putin de la 1 martie a.c. o premisă pentru creșterea nivelului de alertă și/sau îngrijorare la București?
Dezvoltarea efectivă a noilor tehnologii militare rusești, mai ales pe dimensiunea armamentelor strategice și nucleare (dezvoltarea unor arme strategice non-balistice care pot face inutile sistemele de apărare anti-rachetă, dezvoltarea sistemului de rachete avansate Sarmat – rachetă balistică grea, intercontinentală / ICBM, cod RS-28, racheta hipersonică Avangard, complexul de aeronave Kinjal, noua dronă subacvatică și posibilitatea utilizării, în Marea Neagră, a acesteia, respectiv a noilor vehicule submarine fără pilot ce pot fi echipate cu muniții convenționale și nucleare), coroborată cu multiplicarea prezenței militare rusești în acvatoriul Mării Negre și în general în zona frontierelor vestice ale Federației Ruse, pot fi văzute ca noi motive de îngrijorare, ca semne ale unei amenințări politice și militare reale.
Este adevărat că sunt și motive pentru ca aceste noi realități tehnologice să fie privite cu unele rezerve. Toate noile armamente sunt prevăzute a intra treptat în dotarea Forțelor Armate ruse, până în 2027. Rămân confuze efectele economice ale sancțiunilor internaționale impuse Rusiei. Nu se cunoaște exact efortul economic și social al susținerii acestor planuri militariste. Reducerea la jumătate a sărăciei (obiectiv preconizat a fi atins în 2024), precum și proiectele socio-economice de anvergură enunțate la Manej, reclamă bugete considerabile, care nu pot însoți/susține obiectivele de amplitudine ale industriei de apărare, chiar dacă pentru aceste programe de înzestrare Rusia cheltuiește considerabil mai puțin decât partenerii vestici (ministrul rus al Apărării, Serghei Șoigu). Analiștii ucraineni menționează reluarea, în discursului lui Putin, a unor evoluții tehnologice mai vechi, realizate de industria rusă de apărare încă din 2010, combinate cu cele de dată recentă (testele din decembrie 2017). Aceștia invocă și existența, în cadrul pantagruelic descris de Putin, a unor obiective și sarcini militare banale, de cartier – d.e. unul din obiectivele creării rachetei invincibile Sarmat îl reprezintă reducerea dependenței industriei ruse de apărare de complexul militaro-industrial ucrainean. Forțele Armate ruse rămân încă departe de idealul de a fi modernizate (în momentul de față, reforma Forțelor Armate s-a încheiat la nivel oficial, dar continuă faza de modernizare a acestora).
Un aspect care poate fi luat în calcul este și acela potrivit căruia eforturile de înzestrare ale Moscovei converg către armamentele strategice și nucleare, iar această tendință poate avea în subsidiar planuri/scenarii de tip conflictual din afara vecinătății imediate a Federației Ruse și/sau a României.
În fine, nu trebuie omise nici efectele perverse ale acestui tip de discurs. O parte a presei ruse independente compară retorica militaristă a lui Putin cu militarismul lui Nichita Hrușciov și Iurii Andropov; însă, în timp ce aceștia aveau în vedere crearea unei parități politice și militare cu Vestul, construcția lui Putin vizează crearea unei supremații la nivel global a Federației Ruse; alte teze ale presei rusești: Putin a lansat campania de demonizare pe termen lung a Rusiei; problemele sociale reale ale populației țării au fost utilizate ca preambul la submarine și rachete; efortul economic va fi uriaș și vor duce la diminuarea în continuare a fondurilor alocate marilor proiecte sociale și economice.
*
Închei cu un recurs lapidar la mitologie.
Sarmații (notă: care dau numele noii rachete invincibile rusești) vor fi fost consemnați istoriografic și pe teritoriul de etnogeneză românească, în Dacia, sub forma unor triburi izolate (iazigii și roxolanii). Pare că am avea toate motivele să apreciem drept închisă aventura sarmată pe teritoriul românesc.
Cât timp racheta Sarmat își finalizează testele în poligoanele rusești, lupul nostru dacic defilează în Europa, sub formă de logo al președinției României a Consiliului Uniunii Europene, în primul semestru al anului 2019…
NOTĂ: Articol publicat de autor și pe portalul www.contributors.ro, 5 martie 2018, link http://www.contributors.ro/editorial/putin-%E2%80%93-noi-pa%C8%99i-sarmatici-spre-pre%C8%99edin%C8%9Bia-ilimitata/
