20 de ani de la înființarea Uniunii Africane

Uniunea Africană (UA) este cea mai importantă organizație interguvernamentală regională, formată din toate cele 55 de state africane. A fost fondată în orașul sud-african Durban la 9 iulie 2002, ca succesoare a Organizației Unității Africane (OUA). Comisia UA are sediul la Addis Abeba, capitala Etiopiei.

Organizația își propune să promoveze și să mențină pacea, securitatea și stabilitatea în Africa, astfel încât continentul african să joace un rol mai mare în comerțul mondial. Statele-membre ale UA au atribuit organizației un mandat de anvergură – de a interveni în crize cu scopul de a preveni și pune capăt genocidului, crimelor grave împotriva umanității și de război, putând folosi în acest sens și mijloace militare împotriva voinței guvernului în cauză, dacă se apreciază a fi necesar.

Inspirată de pan-africanism și de arhitectura Uniunii Europene, UA și-a sărbătorit recent cea de-a 20-a aniversare. Evenimentele dramatice ale secolului al XXI-lea – de la atacurile teroriste din 11 septembrie 2001, la Marea Recesiune din 2008-2009, de la criza migrației la nemulțumirile populare în creștere, de la pandemia de Covid-19 la războiul din Ucraina – demonstrează că lumea se află într-o perioadă de deglobalizare, incertitudine și anxietate generalizată. Pentru o organizație precum UA, acest lucru produce provocări dramatice, pe fondul amenințărilor vechi și noi și al repoziționării aliaților cruciali.

Ultimele două decenii au fost, de asemenea, pline de evenimente în Africa. Continentul a fost scena conflictelor armate în Republica Democrată Congo (RDC), Etiopia și Somalia. Sudanul de Sud a devenit un stat independent, Marocul a aderat din nou la UA și mulți lideri autoritari ,,de lungă durată” au fost înlăturați de la putere.

Africa se confruntă cu multiple provocări politice și de securitate, inclusiv conflicte în curs de desfășurare în RDC și Etiopia, terorism în Sahel și Cornul Africii, lovituri de stat militare în Ciad, Guineea, Mali și Sudan, revolte populare, fluxuri de refugiați și creșterea insecurității alimentare.

Două evoluții au fost deosebit de relevante în consolidarea Uniunii Africane. Prima a fost adoptarea în 2015 a Agendei 2063, un program strategic comun, elaborat după 18 luni de consultări ample între UA și toate formațiunile societății africane.

Agenda se bazează pe cele șapte aspirații derivate în urma negocierilor și anume:

1. O Africă prosperă, bazată pe creștere incluzivă și dezvoltare durabilă;
2. Un continent integrat, unit politic, bazat pe idealurile pan-africanismului și viziunea Renașterii Africii;
3. O Africă a bunei guvernări, a respectării drepturilor omului, a justiției și a statului de drept;
4. O Africă pașnică și sigură;
5. O Africă cu o puternică identitate culturală și moștenire comună, valori și etică;
6. O Africă a cărei dezvoltare este condusă de oameni, bazându-se pe potențialul poporului african, în special al femeilor și tinerilor;
7. O Africă ce se poate poziționa ca jucător și partener global puternic, unit, rezistent și influent.

          A doua realizare a fost aprobarea Zonei de liber schimb continentale africane, un proiect al Agendei 2063 care va crea cea mai mare zonă de liber schimb din lume măsurată prin numărul de țări participante. Pactul conectează 1.3 miliarde de oameni din 55 de state, cu un produs intern brut (PIB) combinat evaluat la 3.4 trilioane de dolari, având capacitatea de a scoate 30 de milioane de oameni din sărăcie extremă, dar atingerea potențialului său maxim va depinde de implementarea unor reforme politice semnificative și de măsuri de facilitare a comerțului.

          În plus, proiectul respectiv va reduce tarifele între statele-membre, remodelând piețele și economiile de pe continent și stimulând activitatea sectorului serviciilor și de fabricație.

          Obiectivul Agendei 2063 de a crea o zonă de liber schimb și o piață unică a transportului aerian se află în curs de implementare. În schimb, adoptarea pașaportului Uniunii Africane a fost amânată, iar planul de a pune capăt tuturor conflictelor armate până în 2020 a eșuat.

          În 2021, toate cheltuielile pentru operațiunile de menținere a păcii au fost finanțate de actori externi, în special de Uniunea Europeană. În acest an, fondurile de la donatori au finanțat 66% din bugetul de 650 de milioane de dolari al Uniunii Africane, acoperind operațiunile, programele și sprijinul pentru pace. Obiectivul de autofinanțare de 75% din buget rămâne inaccesibil. Deceniul următor va aduce probabil cerințe financiare mai urgente în contextul problemelor de securitate, economice, politice și umanitare ale continentului.

          La summitul G20 din Bali la data de 15-16 noiembrie a.c., președintele francez Emmanuel Macron a anunțat că Parisul ,,sprijină integrarea deplină și completă a Uniunii Africane în G20”, în același mod în care Uniunea Europeană a devenit membră.

          ,,Dacă vrem să fim cu adevărat solidari cu Sudul, trebuie să acceptăm ca Uniunea Africană, ca și Uniunea Europeană, să aibă un loc la masă”, a declarat Macron.

          De asemenea, președintele francez a anunțat că va organiza în luna iunie a anului următor o conferință internațională cu privire la un nou pact financiar cu Sudul, insistând că ,,nu trebuie să ceară acestor state să susțină un multilateralism care nu este capabil să răspundă la urgențele lor vitale”.

          La rândul său, președintele senegalez Macky Sall, care conduce în prezent UA, a cerut anterior o revizuire a guvernării internaționale și o reprezentare mai mare a Africii în organisme precum Consiul de Securitate al ONU și G20.

          Nu poate fi exclus ca, la fel ca în cazul Europei și în conformitate cu obiectivul unei ,,Africi federalizate”, UA să fie tentată să facă eforturi pentru integrare politică. Un astfel de proiect poate da greș pe termen scurt și mediu, fiindcă suveranitatea este o problemă sensibilă în Africa, iar statele fragile sau eșuate rămân principalul obstacol în calea prosperității și securității.

          Mai mult, pe măsură ce lumea intră într-o perioadă de scădere a încrederii în instutuții, ar fi greu pentru UA să dezvolte un proces de integrare politică între țări cu regimuri, profiluri demografice și interese diferite. Creșterea clivajului din Uniunea Europeană între federaliști și suveraniști poate fi o lecție utilă pentru elitele africane.