Tensiuni în creștere între țările baltice și Rusia

Autor: Dorin Melnic

Pe măsură ce președintele rus Vladimir Putin încearcă să ocupe o întreagă țară care, în trecut, a făcut parte din Uniunea Sovietică ca și țările baltice, bugetele de apărare și investiții ale acestora sunt în creștere evidentă.

Estonia, Letonia și Lituania au o istorie crudă de conflict și ocupație de către URSS, guvernele lor fiind din ce în ce mai precaute față de o Federație Rusă beligerantă și expansionistă. Ulterior, cele trei state au cooperat strâns în chestiuni economice, politice și militare.

Cooperarea baltică este oficializată prin Consiliul Statelor de la Marea Baltică, organizație care lucrează în trei domenii prioritare:

• identitate regională;
• securitate și siguranță regională;
• prosperitate și sustenabilitate regională.

          Tristan Sauer, analist la compania de consultanță GlobalData, a declarat că ,,obiectivul țărilor baltice de a aloca 3% din PIB pentru investițiile viitoare pentru apărare demonstează că, în cazul în care oricare dintre aceste state s-ar implica într-un război cu Rusia, ar trebui să cheltuiască mult mai mult decât standardul NATO de 2% din PIB pentru a-și sprijini forțele într-un conflict de mare intensitate’’.

          În plus, potrivit unei declarații de pe 24 martie a.c. a ministrului leton al justiției Inese Lībiņa-Egnere, statele baltice și Polonia lucrează cel mai activ pentru înființarea unui tribunal care să condamne Rusia pentru crimile sale comise în Ucraina, deși la nivel global nu sunt întreprinse suficiente eforturi pentru atingerea acestui obiectiv.

          ,,S-a găsit deja o justificare legală pentru a-l acuza pe Vladimir Putin, fiind emis ordinul penal de încălcare a drepturilor copiilor’’, a afirmat ministrul.

          Pe 9 martie a.c., autoritățile de la Kremlin au interzis intrarea pe teritoriul rus a 144 de cetățeni din Estonia, Letonia și Lituania, inclusiv miniștri, parlamentari, persoane publice, conform mai multor rapoarte din mass-media. Acest pas al Rusiei vine după ce țările baltice au restricționat trecerea frontierei pentru cetățenii rușii care dețin vize Schengen, pe 7 septembrie 2022.

          Ministerul rus de Externe a declarat că pe lista celor 144 de cetățeni ai statelor baltice se află persoane implicate ,,în campania barbară lansată de autoritățile acestor țări pentru demolarea în masă a monumentelor soldaților sovietici eliberatori, persecuția populației de limbă rusă, rescrierea istoriei, glorificarea nazismului, implicarea la escaladarea conflictului ucrainean și finanțarea cu arme a regimului de la Kiev’’.

          Există un alt aspect care creează disensiuni între Estonia, Letonia și Federația Rusă – semnarea, în diferite momente, în 1920, a unor tratate de pace de către cele două state baltice cu Rusia, care, la acea vreme, era denumită Republica Socialistă Federativă Sovietică Rusă (RSFSR). La începutul perioadei interbelice, conducerea bolșevică nu era pregătită din punct de vedere material să poarte un nou război de cucerire și, prin urmare, a hotărât să recunoască independența și integritatea teritorială a acestor țări, deși Moscova nu a renunțat la ideea de a-și extinde în viitor sfera de influență în regiunea Mării Baltice.

          După anexarea Estoniei și Letoniei în vara anului 1940, Uniunea Sovietică le-a recunoscut totuși granițele așa cum erau stabilite prin tratatele din 1920.

          Dar, în 1945, când statele baltice au reintrat în componența URSS în urma celui de-al Doilea Război Mondial, Moscova le-a redus teritoriile în favoarea RSFSR. Prin urmare, mai multe orașe estice au fost transferate de la Estonia (Jaanilinn/Ivangorod, Petseri/Pechory) și Letonia (Abrene/Pytalovo) la regiunile Leningrad și Pskov ale RSFSR.

          Transformările de frontieră au fost urmate de înlocuiri demografice, autoritățile relocând în aceste orașe cetățeni din alte republici sovietice. Procesul a fost până la urmă afectat de instabilitate, iar după prăbușirea URSS, când libertatea de mișcare a fost restabilită, acești migranți au început să caute locuri mai convenabile pentru a trăi. Și, din moment ce centralizarea economică s-a păstrat și chiar a crescut, în Rusia post-sovietică, marile metropole au devenit cele mai atractive locuri de deplasare.

          În schimb, aceste orașe care au aparținut Estoniei și Letoniei se confruntă cu un regres economic major, neexistând întreprinderi semnificative, cu puține locuri de muncă pentru populația locală etc. Comerțul la frontieră aproape a dispărut, granițele din apropierea orașelor fiind închise, mai întâi din cauza pandemiei de COVID-19 și apoi din cauza războiului Rusiei împotriva Ucrainei, când țările baltice au încetat să mai elibereze vize cetățenilor ruși.

          Pe măsură ce Rusia ocupă ilegal teritoriile ucrainene, unii politicieni și persoane publice din Estonia și Letonia ridică problema revendicării teritoriilor lor anexate, deși Moscova neagă în prezent actuala legitimitate a tratatelor din 1920 care au trasat granițele originale ale statelor baltice.

          La aniversarea a 100 de ani de la Tratatul de la Riga, care a pus capăt războiului dintre Polonia și Rusia Sovietică în 1921, președintele Curții Constituționale din Letonia, Ineta Ziemele, a declarat: ,,Să ne uităm la practica mondială. Marea Britanie abia acum și-a cerut scuze statelor din Africa pentru politica de colonizare dusă de câteva secole, pentru resursele exportate. De asemenea, este important pentru noi, în Letonia, să privim aceste evenimente nu doar ca fapte istorice care se află undeva pe un raft, ci ca fapte care au consecințe juridice și asupra cărora trebuie să avem o poziție complet clară, bazată pe dreptul internațional’’.

          În timp ce declarațiile lui Ziemele se pot adeveri pe măsură ce Rusia continuă să lupte împotriva Ucrainei, într-adevăr, depopularea rapidă demonstrează că problema acestor teritorii anexate poate avea “rezolvări” pornind de la realitatea din teren.

          Pe măsură ce ne apropiem de 80 de ani de la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, ni se reamintește necesitatea de a face tot posibilul pentru a preveni un alt război distructiv, pe scară largă, în Europa; în acest context, țările baltice sunt cei mai implicați membri NATO în încercările de a descuraja Rusia în a-și atinge obiectivele strategice. Până la urmă, lupta pe termen lung pentru valorile democratice și libertate ar putea eșua dacă nu se va baza pe investiții, sacrificii tactice și cooperare interguvernamentală reală.