Relația dintre SUA și statele din Indo-Pacific – în plină acensiune
Dorin Melnic
Pe măsură ce anul 2023 se apropie de sfârșit, se observă din ce în ce mai clar că alianțele și parteneriatele americane din regiunea Indo-Pacific sunt cele mai profunde și solide din toată istoria lor.
Meritul principal pentru aceste evoluții îi revine administrației Biden; aceasta nu doar că a readus aceste relații importante la status-quo-ul lor normal după patru ani de perturbări sub Donald Trump, dar le-a și întărit, pentru ca țările din regiune fie mai receptive la adresa Chinei și Coreei de Nord, cele două amenințări principale ale regiunii.
Spre exemplu, în Asia de Nord-Est, Washingtonul se află într-o poziție puternică din punct de vedere istoric. Alianța de securitate dintre SUA și Japonia a fost întotdeauna piatra de temelie a strategiei americane în regiune, iar astăzi cei doi aliați își coordonează fiecare aspect al politicii lor externe și de apărare.
În ultimii ani, Tokyo și-a creat un spațiu de lucru în care să desfășoare operațiuni militare mai departe de țărmurile japoneze, inclusiv alături de patrule comune din Marina SUA și alți parteneri în Marea Chinei de Sud. Japonia ridică în mod constant nu doar preocupări cu privire la Coreea de Nord, ci și nevoia de a menține pacea și securitatea în strâmtoarea Taiwan, ceea ce deranjează destul de mult China, deoarece aceasta consideră statutul Taiwanului drept o chestiune internă.
În ciuda criticilor periodice din partea Beijingului care acuză Statele Unite și NATO pentru ,,încercări de expansiune militară în regiunea Asia-Pacific’’, Alianța Nord-Atlantică consideră că concentrarea sa pe provocările cauzate de China nu implică intenția de a invita națiunile asiatice să se alăture blocului.
,,Nu avem un astfel de obiectiv’’, a declarat ambasadorul SUA la NATO, Julianne Smith, în cadrul summit-ului Alianței Nord-Atlantice din iulie a.c.. ,,Noi dorim eliminarea barierelor dintre aliații Americii din Atlantic și cei din Pacific pentru a analiza provocările comune precum securitatea cibernetică, maritimă, cât și tehnologia emergentă și perturbatoare. Există o serie întreagă de probleme în care putem învăța unii de la alții fără să aducem oficial noi membri din Indo-Pacific în Alianță’’.
Totuși, partenerii din regiune ai SUA se pronunță pentru mai multe exerciții multinaționale și pentru creșterea exporturilor de armament care să ajute Ucraina să lupte împotriva Rusiei.
Australia și Taiwan au făcut cereri de a primi lansatoare de rachete de tip HIMARS, deși există și alte moduri prin care Statele Unite pot oferi sprijin militar țărilor din regiune.
Problemele Australiei cu China au și ele o dimensiune militară. Pe 18 noiembrie a.c., un scafandru militar australian a fost rănit după ce o navă de război chineză ,,a acționat într-o manieră periculoasă’’, activând sonarul în timp ce scafandrul respectiv se afla sub apă, chiar dacă nava australiană a notificat distrugătorul marinei chineze că operațiunea de scufundare era în plină desfășurare.
Recent, armata americană a desfășurat recent exerciții cu foc real cu Indonezia, Filipine, Japoniași alte state din regiune.
Pe de altă parte, ar fi greșit că credem că fiecare națiune din Pacific dorește să facă parte dintr-un front unic îndreptat împotriva Chinei. Nu există o alianță militară formală între aceste state, deci nu este clar care din ele ar putea veni în ajutorul Taiwanului în cazul unei invazii chineze.
Un obstacol pentru Statele Unite în regiunea Indo-Pacific îl reprezintă faptul că Washingtonului îi lipsește o adevărată strategie economică pentru regiune, aspect care limitează în mod integral profunzimea sprijinului său benefic. La începutul lui 2017, Trump a retras SUA din Parteneriatul Trans-Pacific – un acord comercial multilateral cu mulți dintre prietenii apropiați ai Casei Albe – iar Statele Unite nu s-au alăturat tratatului succesor, Acordul cuprinzător și progresiv pentru Parteneriatul Trans-Pacific. Administrația Biden și-a înaintat propriul cadru economic indo-pacific, dar această inițiativă este mult sub orice acord comercial serios, fiindcă semnalează doar începutul negocierilor pe diferite subiecte legate de comerț, altele decât unicul lucru pe care națiunile indo-pacifice îl doresc cu o majoritate covârșitoare de la Washington: acces comercial suplimentar la piața americană.
Pentru a satisface dorința aliaților asiatici de mai mult angajament și prezență americană, guvernul SUA, Congresul și poporul american vor trebui să investească împreună noi resurse financiare semnificative în această regiune.
Obiectivul prioritar comun nu este cel de a intimida China, ci mai degrabă de a păstra suveranitatea aliaților din Asia, precum și ordinea regională care stă la baza prosperității din Indo-Pacific. Beijingul dorește să despartă celelalte state asiatice de Washington, dar acțiunile sale îi împing pe aceștia să devină mai uniți. Râmâne de văzut dacă Casa Albă va reuși să profite de o astfel de oportunitate.
În ciuda acestor deficiențe, trebuie luat în considerare faptul că ar fi aproape imposibil pentru Statele Unite să atragă fiecare națiune din Indo-Pacific de partea lor, obiectiv care ar putea să creeze dezechilibre strategice semnificative și să alimenteze instabilitatea regională. Estimăm că Washingtonul va continua să-și consolideze instrumentele diplomatice pentru a descuraja acțiunile viitoare pe care cele două puteri revizioniste ale regiunii, China și Coreea de Nord, le-ar putea întreprinde pentru a submina ordinea regională și stabilitatea în Indo-Pacific.
