Cronicile Mării Negre. Ediția II, Partea I

CRONICILE MĂRII NEGRE / CMN.

Jurnal de bord geopolitic la Pontul Euxin[1]

Ediția a II-a, sâmbătă, 10 februarie 2024

Partea I

I. Cronici albe[2]

• Schimbarea din funcție a comandantului-principal[3] al Forțelor Armate ucrainene nu va produce schimbări paradigmatice în războiul din Ucraina. Înlocuirea din funcție a generalului Valeri Zalujnîi cu generalul-colonel Olexandr Sirski / Олександр Сирський[4] nu va produce, cel mai probabil, schimbări notabile în derularea războiului de apărare dus de Ucraina: noul comandant va avea de înfruntat aceleași probleme de sistem: insuficiența efectivelor mobilizate pe front, rezerva strategică redusă, nișa modestă pentru înlocuirea trupelor mobilizate în linia întâi, dotarea insuficientă cu armamente și tehnică de luptă a armatei ucrainene, reducerea constantă a sprijinului tehnico-militar al Occidentului, clivajele interne din Ucraina privind posibila noua mobilizare (solicitată anterior de Valeri Zalujnîi etc.). Președintele Zelenski i-a cerut acestuia “un plan realist de activitate a Forțelor Armate în 2024”, solicitare pe care experții o echivalează cu recomandarea de reținere/abținere în a formula liderilor politici soluții radicale precum noi mobilizări de amploare ale rezerviștilor (400.000-500.000 rezerviști). Cel mai probabil, principala problemă a noului comandant-principal al Forțelor Armate ucrainene o va reprezenta insuficiența resurselor existente (umane, logistice, tehnico-militare, financiare, tehnologice etc.) avute la dispoziție pentru a atinge obiectivele de eliberare a teritoriilor ocupate ilegal de armata rusă. Pe fond, nevoia de schimbare a viziunii militare și a leadershipului militar devenise evidentă, în absența cronică a unor rezultate notabile pe front.
• Moscova nu crede în Sirski. Numirea în funcție a noului comandant-principal al Forțelor Armate ucrainene a fost comentată ironic/tendențios și abrupt la Moscova. Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, a declarat că această schimbare nu va modifica actualul curs de desfășurare a ostilităților militare din Ucraina. Maria Zaharova, purtător de cuvânt al MAE rus, numește schimbările efectuate de președintele ucrainean ca reprezentând un semn al agoniei statalității ruse (conform propriei grile de evaluare, statalitatea rusă a generat ea însăși multiple semne de agonie prin schimbarea repetată a comandanțillor armatei ruse de pe frontul din Ucraina); vicepreședintele Consiliului de Securitate al Federației Ruse, Dmitri Medvedev, îl numește pe generalul Sirski fost ofițer rus sovietic devenit trădător banderist (posibila problemă a originii ruse a generalului Sirski a fost demontată preventiv în spațiul public de președintele Zelenski, care l-a numit „cel mai bun comandant ucrainean”) și slugă a Vestului care “a împins „maniacal” și „frenetic” popoarele Rusiei și Ucrainei - poporul rus unit - către un nou război civil”.
• Președintele Zelenski a pregătit masiv societatea ucraineană pentru schimbarea comenzii militare. Pentru a evita riscul unei căderi dramatice a moralului trupelor ucrainene odată cu schimbarea din funcție a comandantului armatei, președintele Volodimir Zelenski pare a fi rezolvat în prealabil problema percepției unei competiții politice directe cu generalul Valeri Zalujnîi. Centrul Razumkov enunță[5] un suport popular încă masiv pentru Zelenski (38,1% mai degrabă au încredere; 30,9% au mare încredere), în cadrul unui sondaj recent care poate inhiba vocile contestatare. Petro Poroneșko, fost președinte al Ucrainei, îi cere (în Rada Supremă a Ucrainei) președintelui Zelenski ca procesul marilor schimbări politice “să înceapă chiar cu Zelenski”. Iulia Timoșenko, fost premier, avertizează asupra clivajelor generate de proiectul noii legi a mobilizării. O serie de alți posibili concurenți politici sunt creditați cu suport popular redus (Vitali Kliciko, 33,2% mai degrabă au încredere; 6% au mare încredere; Petro Poroșenko, 15,1% mai degrabă au încredere; 3,6% au mare încredere; Iulia Timoșenko, 9,6% mai degrabă au încredere; 1,4% au mare încredere); principalii urmăritori în ratingul încrederii (Vitalii Kim[6], 39% mai degrabă au încredere; 19% au mare încredere; Dmytro Kuleba, ministrul afacerilor externe, 36,1% mai degrabă au încredere; 14% au mare încredere) nu pun probleme din perpectiva unei posibile oponențe politice; generalul Valeri Zalujnîi nu a fost inclus în cercetarea sociologică.
• Miza strategică a întâlnirii Putin-Erdogan. Miza prioritară a întâlnirii dintre cei doi președinți o reprezintă transmiterea de mesaje indirecte către partenerii tradiționali ai acestora cu privire la capacitatea tranzacțională a Moscovei și Ankarei și la existența unui proiect alternativ de politică externă în cazul în care dialogul strategic cu aceștia eșuează. Putin și Erdogan își vor negocia apropierile și coordonarea acțiunilor de politică externă pe diferite teme de interes comun precum Caucazul, Siria, Orientul Mijlociu. Nu se exclude enunțarea convenirii unui nou mecanism privind facilitarea transporturilor de cereale ucrainene și (separat) rusești în Marea Neagră, însă tema și-a pierdut actualitatea și urgența pentru Ucraina, care a reușit crearea unui coridor maritim funcțional alternativ[7]. Întâlnirea are mize simbolice care vor fi atinse prin simpla ei desfășurare (vizită într-o țară membră NATO a președintelui Putin, transmiterea duală de avertismente diplomatice partenerilor tradiționali etc). Nu se anticipează rezultate și efecte concrete ale acesteia. Pentru Vladimir Putin, vizita deschide noi demersuri de balet diplomatic în țări „prietenoase” (Iran, Belarus, Coreea de Nord). Este în curs de pregătire, la nivel bilateral, o vizită a acestuia la Phenian.
• Vizita lui Putin în Turcia se amână, în absența unor teme de substanță și a perspectivei unor rezultate care să poată fi ambalate de către cei doi lideri ca fiind relevante, la nivel regional și global. Ankara și-a reiterat, recent, disponibilitatea de a media sau găzdui negocieri între Ucraina și Federația Rusă cel puțin pentru încheierea unui armistițiu de încetare a focului. Este posibil ca părțile să aștepte (în cazul Rusiei, să genereze) evoluții care să mărească posibilitatea unor rezultate concrete ale dialogului la vârf ruso-turc. Presa rusă vehiculează deja mai multe variante de desfășurare a vizitei, pentru perioada aprilie-mai 2024. Predicție: vizita președintelui rus în Turcia va avea loc după alegerile prezidențiale din Rusia, din 15-17 martie 2024.
• Sporesc angajamentele multilaterale și bilaterale de securitate și sprijin pentru Ucraina. Ucraina a inițiat recent negocierile cu Danemarca[8] privind încheierea unui acord bilateral de securitate și se apropie de încheierea negocierilor similare cu Franța[9].  Negocierile au loc ca parte a implementării Declarației comune G7 privind sprijinul pentru Ucraina, la care numeroase alte țări din Europa s-au alăturat ulterior; oficialii ucraineni au anunțat iminența inițierii unor negocieri similare cu Estonia[10]. Acordul bilateral cu Marea Britanie (“Agreement on Security Co-operation between the United Kingdom of Great Britain & Northern Ireland and Ukraine”) a fost semnat la 12 ianuarie a.c. Acorduri similare bilaterale sunt negociate în prezent și cu România[11] și Olanda, ulterior Declarației cunoscute a G7, care stă la baza sistemului de angajamente în domeniul securitar privind Ucraina.
• Continuă discuțiile și sprijinul politic internațional pentru Ucraina. O nouă Conferință internațională pentru soluționarea conflictului în Ucraina se află în pregătirea comună a Ucrainei și Elveției, în continuarea discuțiilor și reuniunilor recente de la Davos, din ianuarie a.c. Ministrul de externe al Elveției a invitat la Conferința respectivă și pe ministrul chinez de externe. Organizarea acestei noi conferințe internaționale a fost confirmată recent de către președintele Volodimir Zelenski. Kievul dorește ca la aceste reuniuni internaționale să se dezbată în continuare celebra „formulă a păcii în 10 puncte”, enunțată și detaliată public în mod repetat de către președintele ucrainean. Până în prezent, reprezentanții Federației Ruse au lipsit de la dezbaterile internaționale pe această temă (organizate anterior în Elveția, Malta, Arabia Saudită, sub forma unor reuniuni ale consilierilor de securitate națională și consilierilor politici ai șefilor de stat privind implementarea Formulei Păcii), iar absența acestora la următoarele reuniuni este ca și certă. Obiectivul de etapă al organizatorilor este ca la următoarele reuniuni să participe cât mai multe țări din Sudul Global (la dezbaterile internaționale de la Davos, din ianuarie a.c., s-a reușit un număr record de participanți). Un summit Ucraina – Europa de Sud-Est (co-organizat de președintele Ucrainei Volodimir Zelenski și de premierul albanez Edi Rama) este anunțat a avea loc la 28 februarie a.c., la Tirana, Albania. Vor fi invitați liderii țărilor europene; președintele sârb Alexandr Vucic a confirmat deja prezența la summit.
• Ucraina, noi soluții și scheme alternative de sprijin financiar. În condițiile absenței/tergiversării obținerii unui compromis în cele două camere ale Congresului SUA privind noul sprijin financiar și tehnico-militar acordat Ucrainei, Casa Albă ar analiza oportunitatea unor scheme alternative de sprijin pentru Ucraina, printre care: utilizarea activelor înghețate ale Băncii Centrale a Rusiei; schimburi masive de armamente cu țări terțe; o schemă comună SUA-UE de sprijin tehnico-militar. Rusia amenință că va răspunde foarte dur la eventuale măsuri ale UE și SUA privind utilizarea, în sprijinul Ucrainei, a activelor înghețate ale Băncii Centrale a Rusiei. Potrivit presei ruse, aceste amenințări inhibă, în prezent, evoluții/decizii radicale în acest domeniu în Uniunea Europeană și SUA. Președintele SUA și cancelarul german evidențiază că scăderea sprijinului pentru Ucraina ar putea genera efecte critice ale capacității acesteia de a se apăra. Potrivit cancelarului german, sprijinul financiar al UE pentru Ucraina de la începutul invaziei a fost de cca 91 miliarde dolari; după UE și SUA, în ierarhia statistică urmează  Germania, al cărei sprijin militar s-a ridicat la cca 30 miliarde dolari (tancuri, artilerie, sisteme de apărare antiaeriană etc). Potrivit acestuia, prioritățile în sprijinul internațional acordat Ucrainei trebuie să fie: continuarea sprijinului militar; convenirea și coordonarea sprijinului prin dialog strategic transatlantic; evitarea unei confruntări directe NATO-Rusia; consolidarea politicii NATO de apărare și descurajare.
• Nevoile de finanțare externă a funcționării economiei Ucrainei cresc. Potrivit analizelor ucrainene[12], Kievul primește în 2024, dacă angajamentele financiare de sprijin se mențin, cca 37 miliarde dolari (plus tranșa anuală de 12,5 miliarde euro din pachetul total de sprijin de 50 miliarde euro pentru perioada 2024-2027), la care se adaugă angajamente internaționale de sprijin de cca 25 miliarde dolari în 2025 și 12 miliarde dolari în 2026. Rămâne sub semnul întrebării pachetul de sprijin financiar așteptat din SUA, în cuantum de 61,4 miliarde dolari (din acest pachet, cca 14 miliarde dolari ar susține economia ucraineană, restul urmând a fi utilizat pentru cheltuuieli militare). În afara sprijinului financiar al SUA și UE, există angajamente majore de sprijin din partea Fondului Monetar Internațional (5,4 miliarde dolari) și, în regim bilateral, de la state precum Olanda, Canada, Norvegia, Danemarca, Japonia, Coreea de Sud (cu un total estimat de 2 miliarde dolari). Nevoile de sprijin financiar ale Ucrainei sunt mai mari chiar și în anul 2024, în care există un sprijin financiar extern substanțial. Fără sprijin financiar extern, economia Ucrainei ar funcționa cca 2 luni / an. Ucraina speră că un instrument major de sprijin fincanciar care poate fi activat în sprijinul său l-ar reprezenta utilizarea actualelor fonduri înghețate ale Băncii Centrale a Federației Ruse (cca 180 miliarde dolari în UE, cca 300 miliarde dolari în SUA). Alte instrumente de sprijin financiar le-ar putea reprezenta Fondul suplimentar UE de sprijin pentru Ucraina, solicitat de președintele Zelenski (Ukraine Assistance Fund, cca 20 miliarde euro în 5 ani, însă acesta ar putea fi utilizat pentru cheltuieli militare) și lansarea instrumentului național Rezerva Ucrainei, în cuantum de cca 2,5 miliarde euro.
• Legea privind mobilizarea va rezolva parțial problemele sistemice și nevoile actuale și viitoare ale Ucrainei. Rada Supremă a Ucrainei a adoptat în primă lectură[13] proiectul legislativ privind mobilizarea, într-o variantă mult mai flexibilă decât variantele inițiale, încercând să îmbine/împace nevoile majore actuale ale armatei cu evitarea riscurilor politice implicite. La discuțiile privind votul în celelalte două lecturi se așteaptă noi modificări ale proiectului. Încă nu este certă versiunea finală a proiectului de lege. Chiar și în urma adoptării acestui proiect legislativ vor rămâne nerezolvate numeroase alte aspecte de interes major privind maximalizarea capacității de exploatare a resursei umane în sensul consolidării apărării Ucrainei pe actualul front (penalizarea persoanelor care se sustrag mobilizării, demobilizarea parțială, atingerea nivelului necesar de recrutare și mobilizare în raport cu nevoia uriașă și imperativă a rezervei active etc).
• Odesa revine pe radarul rusesc. Tot mai multe atacuri combinate cu rachete și drone au ca obiectiv ținte din regiunile Odesa, Herson și Nikolaev. Sunt atacate din nou porturile maritime ale Ucrainei. Au loc noi încercări ale aviației tactice ruse de a relua lansările neselective de bombe dirijate asupra unor obiective militare și civile.
• Ocuparea întregului litoral ucrainean al Mării Negre reprezintă un obiectiv pe termen mediu al actualului proiect imperialist și hegemonic rusesc. Se confirmă tot mai mult că ocuparea întregului litoral ucrainean al Mării Negre reprezintă un obiectiv pe termen mediu al actualului proiect imperialist și hegemonic rusesc. Declarațiile recente explicite ale președintelui rus privind orașul „rusesc” Odesa au încurajat noi campanii publice rusești privind nevoia/obiectivul ocupării întregului litoral ucrainean la Marea Neagră.
• Presa rusă obedientă Kremlinului: “eliberarea Odesei este o sarcină strategică a operațiunii militare speciale și a întregii construcții a Europei de Est”. Presa rusă obsedientă circulă deja seturi argumentative detaliate[14] privind nevoia strategică a Federației Ruse de a ocupa orașul și regiunea Odesa: “fără Odesa, Ucraina ar deveni o formațiune statală fără perspectivă; poziția strategică a orașului asigură ieșirea către Transnistria, Moldova și granița unor state NATO – România; cucerirea orașului și regiunii Odesa ar fi relevantă pentru destinul întregii Europe de Est; eliberarea Odesei este o sarcină strategică a operațiunii militare speciale și a întregii construcții a Europei de Est”[15].
• Federația Rusă slăbește militar în acvatoriul Mării Negre. În acvatoriul Mării Negre, Federația Rusă are probleme în a gestiona utilizarea rachetelor navale Kalibr. Infrastructura necesată utilizării acestora se află la Sevastopol, însă exploatarea acesteia este riscantă pentru Flota rusă a Mării Negre. Flota rusă a Mării Negre preferă, în aceste condiții, utilizarea navelor aflate în Novorossisk. Marea agitată din această perioadă, precum și loviturile cu drone și rachete ale armatei ucrainene, reduc constant spațiul de manevră navală a Flotei ruse în acvatoriul Mării Negre[16]. Numărul de nave militare de suprafață și submarine purtătoare de rachete Kalibr și utilizate de Flota rusă în acvatoriu s-a diminuat masiv față de primele luni ale invaziei, mai ales în lunile de iarnă.
• Flota rusă a Mării Negre rămâne totuși o amenințare substanțială în acvatoriu, în pofida loviturilor reușite ale armatei ucrainene împotriva capabilităților acesteia (potrivit datelor militare ucrainene, armata ucraineană ar fi scos din luptă, de la începutul invaziei ruse în Ucraina, cca 33% din navele militare de suprafață ale acestei Flote)[17]. Potrivit datelor publice, în perioada premergătoare declanșării invaziei, Flota Rusă ar fi dispus în acvatoriul Mării Negre de 74 de nave militare de suprafață.
• Producția, importul și utilizarea în luptă a dronelor vor deveni exponențiale în războiul de apărare al Ucrainei. Președintele Ucrainei a semnat recent[18] decretul privind înființarea unei noi structuri militare în componența Forțelor Armate – Forțele sistemelor fără pilot. Potrivit acestuia, “dronele - sisteme fără pilot - și-au dovedit eficiența în luptele de pe uscat, pe cer și pe mare. Ucraina a schimbat cu adevărat situația de securitate din Marea Neagră datorită dronelor. Respingerea atacurilor la sol este în mare parte opera dronelor. Distrugerea pe scară largă a ocupanților și a echipamentului acestora se datorează și dronelor. Lista sarcinilor actuale este clară: posturi speciale cu normă întreagă pentru lucrul cu drone, unități speciale, pregătire eficientă, sistematizare a experienței, scalare constantă a producției și atragerea celor mai bune idei, celor mai buni specialiști în acest domeniu”. Crearea Forțelor sistemelor fără pilot în armata ucraineană poate duce la o dezvoltare exponențială locală/regională istorică a domeniului, în condițiile eficienței deja probate a utilizării dronelor în actualul război din Ucraina. Ucraina va semna primele contracte pentru producția în masă de drone de atac similare cu dronele rusești Lancet în perioada următoare[19].
• Voluntarii ruși continuă actele de indisciplină și subordonare pe front. Dmitri Rogozin propune ca atribuțiile comandanților unităților și marilor unități de voluntari (care îndeplinesc, pe front, „sarcini atribuite Forțelor Armate”) să includă competențe preliminare specifice organelor de anchetă penală (pentru a rezolva operativ problemele privind încălcarea disciplinei pe front), similare celor de care dispun deja comandanții formațiunilor militare din Forțele Armate, Ministerul de Interne, Garda Națională etc. Se propune modificarea corespunzătoare a Codului de Procedură Penală.
• “Alegeri” cu final așteptat. Conform predicției noastre anterioare, Comisia Electorală Centrală a Rusiei / CEC a respins candidatura lui Boris Nadejdin la alegerile prezidențiale ruse, invocând presupuse erori masive (peste 15% din numele înscrise pe liste; potrivit CEC, doar 95.587 de semnături din cele cca 105.000 ar fi fost corecte; 9.147 de semnături ar fi invalide) în listele de semnături depuse la CEC. Conform previziunilor noastre, CEC a respins și celelalte candidaturi aflate în proces de verificare. Pe buletinele finale de vot vor fi doar 4 nume: Boris Davankov, partidul „Noii oameni”, vice-președinte al Dumei; Vladimir Putin (actualul președinte, candidat independent); Leonid Sluțki, candidatul Partidului Liberal-Democrat din Rusia, șeful Comitetului pentru relații internaționale al Dumei de Stat și, respectiv, Nikolai Haritonov, candidatul Partidului Comunist din Federația Rusă, șeful Comitetului pentru dezvoltarea Orientului Îndepărtat și Arcticii al Dumei de Stat. Recentul model din Azerbaidjan (realegerea președintelui azer în funcție, cu un scor de peste 90%) adaugă presiuni asupra „miliției electorale” a Kremlinului, care (în aceste condiții) nu mai poate impune/anunța, din rațiuni simbolice / de imagine, un scor electoral mai mic de 80% pentru actualul președinte. Comisia Electorală Centrală a Rusiei / CEC a pregătit deja[20] textul buletinelor de vot pentru aceste alegeri.
• Liniști și tensiuni în Caucaz. La alegerile prezidențiale anticipate din Azerbaidjan[21], în cadrul cărora au participat 17 concurenți, președintele în funcție Ilham Aliev a fost reales cu cca 92,10% din voturile valabil exprimate (cu o prezență la vot de 76,7%). Pentru prima oară în istoria Azerbaidjanului, scrutinul s-a desfășurat inclusiv pe teritoriul regiunii Nagorno-Karabah. Ilham Aliev este văzut, în Azerbaidjan, ca fiind liderul căruia îi este atribuită recâștigarea regiunii Nagorno-Karabah. Analiștii explică în această cheie victoria obținută de Aliev la un scor mai ridicat decât de obicei, inclusiv mai ridicat decât scorul obținut la alegerile precedente (86,2%). Ilham Aliev a fost deja felicitat pentru victorie de către președinții Turciei, Republicii Belarus, Uzbekistanului, Irakului, Serbiei, Federației Ruse, de către premierul Ungariei etc. Prin aceste alegeri, președintele Aliev și-a securizat o nouă perioadă de liniște și prezență la vârful ierarhiei politice, după modelul experimentat îndelung în Asia Centrală. Sprijinul cumulat și complementar al Turciei și al Federației Ruse pentru Azerbaidjan în condițiile turbulente din Caucaz pare a securiza liniștea socială și politică în țară pentru o perioadă mai lungă, în contrast cu tensionările tot mai frecvente din Armenia și Georgia, unde “lumea rusă” se deconstruiește treptat și turbulent. Scorul electoral al lui Aliev ridică miza simbolică pentru Putin la alegerile prezidențiale din Rusia.