Cronicile Mării Negre. Ediția a IV-a, Partea I

CRONICILE MĂRII NEGRE / CMN.

Jurnal de bord geopolitic la Pontul Euxin[1]

Ediția a IV-a, sâmbătă, 24 februarie 2024

Partea I

Preambul: 2 ani de la declanșarea invaziei ruse pe scară largă în Ucraina, considerații generale privind efectele asupra României și regiunii

Un război adevărat, cu ample confruntări militare directe, numeroase victime (de ordinul sutelor de mii), morți, răniți, mutilați, dispăruți, refugiați, pribegi, ocupări teritoriale, amenințări de escaladare, noi riscuri și amenințări la adresa terților, utilizări masive de tehnică și tehnologii militare etc. se desfășoară deja de doi ani în imediata vecinătate estică a României, cu efecte directe și indirecte nu doar asupra Ucrainei (inclusiv asupra vieții câtorva sute de mii de etnici români din Ucraina), țintă și victimă directă a acestei agresiuni, ci și asupra securității României, securității regiunii Mării Negre, securității și integrității teritoriale a Republicii Moldova, asupra vieții noastre în general.

Acest război ne-a schimbat deja. Ne-a amintit propriile noastre războaie; războaiele părinților și bunicilor noștri. Ne-a amintit că pacea și liniștea nu sunt eterne. Că libertatea trebuie dublată de securitate. Că avem nevoie de investiții și infrastructuri strategice în apărare și securitate. Că trebuie reclădită fidelitatea pentru România – a noastră și a noilor generații; o fidelitate atrofiată în prezent, care ne poate costa foarte mult în caz de război. Că propriile teme de casă în domeniul apărării și securității nu mai pot fi amânate, ratate. Că nimeni nu rezolvă aceste teme în numele nostru. Că ai nevoie de prieteni și aliați puternici. Că acești prieteni și aliați sunt în NATO. Că (și) noi suntem NATO.

Acest război ne-a învățat că nu avem certitudini pentru totdeauna. Nici garanții permanente ale păcii, ale libertății, ale integrității teritoriale. Acest război ne testează credințele și valorile, ne testează disponibilitatea noastră de a le apăra.  Acest război ne-a obișnuit cu “apocalipsele” zilnice ale frontului. Ne-a obligat să fim “la zi” cu înțelegerea războiului. Ne-a învățat să reacționăm mai bine (sau cel puțin mai atent) la dezastre. Acest război a creat în România o comunitate de refugiați ucraineni din care o parte se va permanentiza aici. A pus în valoare partea bună din noi în fața refugiului lor, în fața bejeniei lor tragice. A schimbat percepții tradiționale despre „celălalt”, în această parte a lumii.

Acest război va continua mult, foarte mult. El este nu doar un război de agresiune al Rusiei, ci și unul hegemonic, cu bătaie mult mai lungă decât Ucraina. “În menu” este și Republica Moldova, pentru care trebuie să construim, de acum, funcțional și creativ, soluții de sprijin și de securitate. “În menu” este tot litoralul ucrainean la Marea Neagră, inclusiv regiunea Odesa, în care trăiește o puternică și frumoasă comunitate românească. “În menu” sunt și libertățile noastre, felul nostru de a trăi. Este un război prin care Moscova vrea să schimbe hărți, frontiere, mentalități, raporturi de putere în lume. Este un război cu miză mare, strategică și globală.

Rusia vrea (cu acest război) o lume în care să respire mai amplu și utilizează guri de tun spre a se strădui (spre a ne “convinge”) că “o merită”. Cei care nu se lasă convinși sfârșesc în închisori, în gulaguri, în Siberii. Bunicii noștri cunosc potecile de acolo. Știm cum curg “laptele și mierea” în “lumea rusă”. 

Un război care va redefini lumea în care trăim. Un război care poate fi preambul al altora. Un război cu riscuri permanente de a se extinde. Un război care “alunecă” tot mai aproape de noi.

Suntem pregătiți pentru acest război? Suntem pregătiți pentru unul mai mare? Suntem pregătiți pentru unul “al nostru” – al României, al Europei?

I. Cronici albe[2]

• Pentru următoarele luni, se prefigurează menținerea războiului pozițional în estul și sudul Ucrainei, coroborat/simultan cu menținerea inițiativei tactice a armatei ruse și cu înaintări teritoriale lente corelate ale acesteia, în special în estul Ucrainei. Cele mai probabile direcții de înaintare a forțelor armate ruse le reprezintă Avdiivka, Kupiansk și Liman. Nu se exclude posibilitatea unei tentative rusești de organizare a unei ofensive de amploare pe una din direcțiile stabilite de comanda politică și militară a Moscovei, în partea de est. Cel mai probabil, obiectivul tactic al armatei ruse pe front în următoarele luni îl reprezintă ocuparea orașelor Kramatorsk și Slaviansk (regiunea Donețk) și, respectiv, ocuparea în întregime a acestei regiuni. O slăbire considerabilă a capacității de rezistență a armatei ucrainene ar încuraja Kremlinul în stabilirea unui obiectiv mai ambițios pentru actuala etapă activă a invaziei (d.e. lărgirea culoarului teritorial prin noi ocupări în regiunile Nikolaev și Herson).
• Kremlinul visează zone sanitare la frontiera cu Ucraina. Presa rusă obedientă de la Kremlin alimentează permanent obsesiile hegemonice pantagruelice ale liderilor ruși. Vicepreședintele Consiliului de Securitate, Dmitri Medvedev, joacă în continuare rolul insistent de a fixa repere pe noile hărți mentale pe care Kremlinul le rostogolește în plan intern, pentru a obișnui populația cu obiectivele de ocupație teritorială. Potrivit alegațiilor recente ale acestuia, Kievul este “oraș rusesc”, iar Odesa “se va întoarce acasă”; armata rusă va institui o zonă-cordon, o zonă sanitară, o zonă demilitarizată, pe teritoriul Ucrainei, pentru “neutralizarea atacurilor ucrainene asupra teritoriului Rusiei” (obiectiv enunțat în 2023 de către președintele Vladimir Putin). Formatul acestei zone este neclar, fiind prrezentat confuz în mediile analitice și de presă din Federația Rusă. O analiză propagandistică pe tema zonei-sanitare a prezentat-o recent publicația Pravda[3], cu obiectivul de a consolida, în societatea rusă, percepția necesității creării acestei zone.
• Crește geografia amenințărilor rusești; se enunță ritos, la Moscova, noi ținte și noi linii ale frontierelor pe care armata rusă vrea să le traseze cu tancurile. Dmitri Medvedev reia recent teoria potrivit căreia Kievul ar fi un ,,oraș rusesc”. Fostul președinte al Rusiei afirmă astfel că armata rusă trebuie să cucerească capitala ucraineană din două motive: 1) este un oraș rusesc; 2) reprezintă o amenințare existențială pentru Federația Rusă. Cu o retorică tot mai agresivă, Medvedev reconfirmă că obiectivele regimului de la Kremlin nu au nici o legătură cu ,,denazificarea Ucrainei”. Moscova folosește ca pretext trecutul imperial și sovietic al Rusiei pentru a construi în continuare noi justificări ale anexărilor teritoriale (actuale și viitoare) și pentru a transmite Occidentului că este gata să lupte „până la ultimul soldat” pentru a-și îndeplini obiectivele de politică externă. Rusia își ,,amintește” în crescendo că tot mai multe teritorii ucrainene ar fi rusești din punct de vedere istoric. Medvedev a vorbit și despre posibilitatea ca rușii să înainte spre Gurile Dunării. ,,Odesa, vino acasă! Te așteptăm să fii parte a Rusiei”, a declarat acesta recent. Rusia este percepută a fi, în momentul de față, mult mai periculoasă decât era percepută în plan internațional la izbucnirea războiului pe scară largă din Ucraina (februarie 2022); cel mai probabil, blocul transatlantic UE-SUA va depune pe termen mediu și lung eforturi sporite pentru a-și consolida potențialul militar în încercarea de a contracara pericolul rusesc; în acest context, șansele de negociere a păcii dintre Kiev și Moscova conform aspirațiilor legitime ale Ucrainei (și în termenii acesteia) vor deveni și mai incerte. Este greu de crezut că ambele ținte enunțate (Kievul și Odesa) ar fi prezente în scenariul ocupărilor teritoriale al Kremlinului. Cel mai probabil, Kievul este introdus în narațiunile belicoase pentru a se menține la nivel ridicat panica în rândul populației ucrainene; Kremlinul speră că această panică va genera noi presiuni interne și noi clivaje în Ucraina.
• Relansarea sprijinului comunității internaționale față de Ucraina prin politica de sanțiuni, sprijin financiar, ajutor și asistență tehnico-militară. Marcarea a doi ani de la invazia rusă pe scară largă împotriva Ucrainei a recalibrat sprijinul comunității internaționale față de Ucraina. La 24 februarie a.c., în semn de solidaritate, au fost prezenți la Kiev premierii Italiei, Canadei și Belgiei, precum și președintele Comisiei Europene. În capitala Ucrainei s-a desfășurat o videoconferință G7. UE, SUA, Canada, Australia, precum și alte state, au anunțat noi pachete de sancțiuni împotriva Rusiei. Suedia și Marea Britanie au enunțat noi pachete de sprijin financiar pentru Ucraina. Au fost enunțate în acest context mai multe măsuri de sprijin ale principalelor state occidentale. Uniunea Europeană (care a adoptat în acest sens cel de-al 13-lea pachet de sancțiuni) și țările membre G7 au enunțat noi sancțiuni împotriva Federației Ruse. Un amplu pachet de sancțiuni a fost anunțat și de SUA. O tendință actuală este cea a includerii pe listele de sancțiuni a firmelor și companiilor din state terțe care sprijină Moscova în a eluda actualele sancțiuni occidentale și internaționale. Această tendință va continua și în perioada următoare. Un alt domeniu de sprijin îl reprezintă refacerea și modernizarea infrastructurii ucrainene. Noi angajamente în acest sens au fost formulate de membrii G7, în principal Japonia[4]. G7 și-a declarat totodată intenția de a acționa politic pentru a constrânge Federația Rusă să susțină efortul financiar de reconstrucție post-conflict a Ucrainei și să compenseze financiar, post-conflict, pierderile economice ale Ucrainei rezultate în acest război. O amplă declarație de sprijin multidimensional pentru Ucraina (securitate, reconstrucție, sprijin tehnico-militar, promovarea formulei păcii enunțate de președintele ucrainean, facilitarea exporturilor ucrainene, influență economică asupra Moscovei, prelungirea și extinderea sancțiunilor etc.)[5] a fost adoptată la video-conferința G7, organizată de președinția italiană a Grupului[6]. Prezentă la Kiev, Ursula von der Leyen a declarat că sprijinul financiar și tehnico-militar al UE pentru Ucraina va continua în ritm susținut, inclusiv prin instruirea trupelor, investiții în industria de apărare a Europei și a Ucrainei, producția și livrarea de muniții, armamente, mijloace de apărare antiaeriană, livrări de rachete etc.
• Moscova continuă efortul propagantistic de accentuare a clivajelor transatlantice. Principalul mesaj al acestei campanii îl reprezintă faptul că SUA, prin continuarea sprijinului militar pentru Ucraina, ar ignora opiniile cetățenilor din Ucraina și din țările UE privind necesitatea opririi războiului. Federația Rusă ar construi în prezent, prin mijloace diplomatice, o „majoritate globală pentru pace”, în timp ce „SUA sunt interesate de prelungirea conflictului”, nefiind atente la nevoile UE și ale cetățenilor Uniunii[7].
• Sudul Global rămâne confuz, interesat și complice. Vocile Sudului Global se manifestă în continuare în favoarea unei soluții politice de finalizare a războiului, cu ignorarea intereselor legitime ale Ucrainei de a se apăra. Noi chemări la identificarea unei soluții pașnice a conflictului, în contextul marcării a doi ani de la declanșarea invaziei pe scară largă, au fost consemnate în Argentina, unde guvernul cere ambelor părți (Moscova și Kievul) să treacă la dialog și dezescaladare; totodată, MAE argentinian condamnă acțiunile în forță ale Federației Ruse (potrivit MAE argentinian, deși responsabilitatea declanșării războiului îi revine Moscovei, responsabilitatea păcii ar reveni ambelor părți – se solicită acestora o “interacțiune constructivă”, sic![8]). Moscova a continuat și în această săptămână “interacțiunea constructivă” de a bombarda Ucraina și de a-i ocupa teritoriul.
• SUA și Ucraina convin un „plan al victoriei”, indiferent de costuri și resurse. Marcarea a doi ani de la invazia pe scară largă a Rusiei în Ucraina a relansat la Washington și în marile capitale europene discuțiile despre victoria Ucrainei. Conducerea politică ucraineană continuă să solicite conducerii militare “un plan al victoriei”, indiferent de costuri și resurse. Comemorarea invaziei a reactualizat criticile și nemulțumirile privind tergiversarea adoptării, în SUA, a noului pachet de sprijin  pentru Ucraina (60 miliarde de dolari), precum și diminuarea consistentă a livrărilor occidentale de muniție. Potrivit ministrului ucrainean de externe, Dmitro Kuleba, numai SUA pot furniza Ucrainei, în parametri corespunzători, armamentele și muniția necesare pe front. Kievul nu are un plan B pentru eventuala diminuare substanțială a sprijinului american, însă demersurile pentru multiplicarea contractelor tehnico-militare cu alte state pentru producția și importul de armamente și muniții continuă în ritm susținut.
• Noi eforturi ucrainene pentru sprijinul financiar american. Oficialii ucraineni continuă eforturile de presiune și lobby, în SUA, pentru aprobarea pachetului de sprijin suplimentar în valoare de cca 60 de miliarde de dolari, în absența căruia capacitatea de rezistență a armatei Ucrainei s-ar diminua substanțial. Președintele Zelenski a evidențiat recent că SUA, prin acest ajutor, contribuie de facto la securitatea globală, iar ministrul ucrainean de externe Dmitro Kuleba a declarat că prin tergiversarea sprijinului respectiv au de suferit cetățenii americani. Oficialii ucraineni duc ample negocieri cu ambele tabere politice din SUA. Campania electorală din Statele Unite, în special cea din zona republicană, provoacă în continuare greutăți demersului Kievului de a-și securiza acest sprijin. Ne menținem predicția negativă privind posibilitatea aprobării acestui sprijin în Camera Reprezentanților.