Cronicile Mării Negre. Ediția a V-a, Partea a II-a

CRONICILE MĂRII NEGRE / CMN.

Jurnal de bord geopolitic la Pontul Euxin[1]

Ediția a V-a, sâmbătă, 2 martie 2024

II. Coduri roșii[2]

• Regiunea transnistreană a Republicii Moldova enunță public “un nou proiect de stat” – suveranitatea. Prin așa-numitul “Congres al deputaților de toate nivelurile” de la Tiraspol[3], autoritățile secesioniste din regiunea transnistreană a Republicii Moldova au enunțat “un nou proiect de stat” – suveranitatea. În documentele “Congresului”[4] se menționează în mod insistent termeni precum „suveranitate”, „poporul transnistrean”, „identitate transnistreană” etc. O „suveranitate” protejată/apărată (inclusiv militar) de Federația Rusă și garantată prin recunoaștere de jure la nivelul Organizației Națiunilor Unite. Noul “proiect statal” contrastează explicit atât cu proiectul anterior al Tiraspolului (alipirea la Federația Rusă, conform rezultatelor așa-numitului „referendum” din 2006), cât, mai ales, cu proiectul rusesc pentru regiunea transnistreană (Moscova menționează în mod repetat teza protecției celor 200.000 de cetățeni ruși din regiune, în timp ce clasa politică de la Tiraspol vorbește exclusiv despre „poporul transnistrean”).
• Ieșirea treptată a regiunii transnistrene din vasalitatea rusă. “Congresul” de la Tiraspol a reprezentat, în acest context, o manifestare a tendinței regiunii transnistrene de a ieși din vasalitatea politică rusă. Moscova și Tiraspolul vorbesc deja pe voci diferite. “Congresul” a confirmat reorientări fără echivoc ale clasei politice și mediilor economice de la Tiraspol, în condițiile în care trupele rusești sunt departe, apropierea acestora de Tiraspol este foarte lentă, iar riscurile privind pierderea autonomiei actuale (de care beneficiază de facto regiunea transnistreană, aflată în afara controlului constituțional al Republicii Moldova) sunt ridicate și iminente. Ieșirea din vasalitatea rusă este însă treptată, parțială și confuză: autoritățile transnistrene continuă să se pronunțe pentru menținerea “operațiunii de menținere a păcii de pe Nistru” în actualul format al acesteia[5], precum și pentru menținerea și reluarea formatului de negocieri 5 plus 2, cu participarea Federației Ruse; autoritățile de la Tiraspol văd în Moscova principalul “protector/garant” al supraviețuirii autonomiei (suveranității/independenței) regiunii. Riscuri pe termen mediu: acceptarea, de către Federația Rusă, a solicitării de sprijin adresate de către liderii transnistreni (instrumente în acest sens sunt puține/paupere); recunoașterea suveranității regiunii transnistrene de către Moscova și încurajarea tendințelor secesioniste, în cadrul noului „proiect statal”; temporizarea proiectului de ocupație teritorială a regiunii până la momentul în care trupele rusești ar putea reuși o joncțiune terestră cu regiunea transnistreană și utilizarea apetitului secesionist al liderilor de la Tiraspol ca instrument principal al războiului hibrid împotriva Republicii Moldova; menținerea orientării secesioniste a clasei politice de la Tiraspol, cu sau fără încurajări din Moscova – această orientare va genera periodic noi escaladări ale relației cu autoritățile constituționale ale Republicii Moldova[6].
• “Tema transnistreană” a generat nu doar îngrijorări, ci și coeziuni ale țărilor vecine Republicii Moldova și comunității internaționale. În acest context, reprezentantul special al MAE ucrainean, Paun Rogovei, a vizitat Tiraspolul înainte de “Congres”; Christopher Smith, un oficial de rang înalt al Departamentului de Stat al SUA, aflat în vizită în Republica Moldova, s-a deplasat, anterior “Congresului”, la Tiraspol; în perioada 28-29 februarie a.c., viceprim-ministrul pentru reintegrare Oleg Serebrian s-a aflat într-o vizită de lucru la București; ulterior Congresului, s-a deplasat la Tiraspol ambasadorul Marii Britanii la Chișinău[7]. În cadrul acestor discuții au fost evidențiate, pentru autoritățile secesioniste de la Tiraspol, riscurile unei posibile escaladări și au fost reconfirmate angajamentele de sprijin pentru autoritățile constituționale ale Republicii Moldova. Predicții: riscurile unor escaladări în regiune se vor menține ridicate; un răspuns al Federației Ruse la solicitarea de protecție/apărare a liderilor de la Tiraspol poate inflama rapid situația din regiune; Moscova are unele pârghii de presiune politică și economică asupra Republicii Moldova, fără a avea însă (în actualul context) și pârghiile militare de a interveni în regiune; acțiunile hibride de destabilizare a Republicii Moldova în contextul alegerilor prezidențiale din toamna anului 2024 se vor multiplica și diversifica.
• Continuă pelerinajul la Moscova al liderilor pro-ruși din Republica Moldova. Moscova organizează corul anti-moldovenesc de la Tiraspol și Comrat. Bașcanul UTA Găgăuzia Evghenia Guțul s-a deplasat la Moscova[8] pentru a-și reînnoi vasalitatea față de Moscova, pe cărarea deschisă recent de Ilan Șor, Igor Dodon etc. Spre deosebire de autoritățile transnistrene, bașcanul Găzăuziei nu a solicitat public autorităților ruse protecția/apărarea, ci “doar” “sprijinul” politic și economic al Moscovei. La Moscova, Guțul a exersat îndelung retorica rusă: autoritățile din R. Moldova ar discrimina cetățenii UTA Găgăuzia, “Chișinăul încalcă drepturile locuitorilor Găgăuziei”, “drepturile noastre sunt oprimate” etc. Moscova încearcă să organizeze un cor anti-Chișinău la Tiraspol și Comrat. Foarte probabil, Moscova vede în organizarea vizitei bașcanului Găgăuziei o rebalansare a imaginii și influenței sale în Republica Moldova după pierderea explicită de influență la Tiraspol, un premiu de consolare mediatic.
• Moscova își multiplică demersul de căutare a contracandidatului Maiei Sandu la alegerile prezidențiale din toamna anului 2024. Vizitele la Moscova (Ilan Șor, Igor Dodon) și reinventările în politica de la Chișinău (Irina Vlah[9], Vasile Tarlev[10] etc.) demonstrează că Rusia își construiește viitoare mutări de impact pentru a sabota realegerea Maiei Sandu la alegerile prezidențiale din toamna anului 2024. Se intensifică efortul de căutare a “candidatului Moscovei” (“candidaților Moscovei”) la aceste alegeri.
• Tema transnistreană otrăvește din nou discursul belicos al Moscovei împotriva Republicii Moldova și României. Prezent la Forumul Diplomatic din Antaliya, ministrul rus de externe recidivează în abordări non-diplomatice. Potrivit acestuia, Moscova a reacționat deja la solicitarea de sprijin a liderilor de la Tiraspol: Rusia a cerut Chișinăului să nu mai blocheze formatul 5 plus 2 de soluționare a dosarului transnistrean, format pe care Moscova însăși, prin invazia pe scară largă împotriva Ucrainei, l-a făcut caduc/perimat. Prin menținerea ilegală de trupe pe teritoriul suveran al Republicii Moldova, împotriva voinței suverane a autorităților constituționale de la Chișinău, precum și prin sprijnul său partizan acordat în mod deschis regimului separatist din Tiraspol, Federația Rusă probează din ce în ce mai clar că nu se manifestă ca garant al negocierilor politico-diplomatice privind soluționarea conflictului, ci ca parte a conflictului (chiar inițiator al acestuia), iar perspectiva reluării negocierilor în acest format este redusă dramatic de comportamentul belicos al Rusiei în întreaga regiune. Lavrov recidivează, în Antalya, cu insistența asupra riscului ca Republica Moldova să aibă soarta Ucrainei (amenințări directe la adresa Republicii Moldova), iar apropierea constantă, credibilă și continuă a Republicii Moldova de România și de Europa îl face pe ministrul rus să vadă la Chișinău (flatant pentru Chișinău și București) o “conducere românească”, un efort politic spre “unirea cu România” a Republicii Moldova etc. În timp ce, la Tiraspol, mirajul lumii ruse pălește, la Chișinău mirajul lumii europene (cu România parte emblematică a acestuia/acesteia) sporește. Predicții: Moscova construiește noi acțiuni hibride împotriva Republicii Moldova și va avea Republica Moldova ca țintă permanentă a acestui război hibrid pe întreaga durată a anului 2004, cu trei obiective majore ale acestui război pentru anul în curs: crearea unei destabilizări de impact, boicotarea realegerii președintei Maia Sandu și boicotarea referendumului pentru aderarea la UE.
• Vor fi declarații, îngrijorări, reacții în lanț și evoluții dificile ale deciziei Bisericii Ortodoxe Române de a încuraja și susține organizarea juridică a comunităților ortodoxe românești din Ucraina într-o nouă structură religioasă, Biserica Ortodoxă Română din Ucraina. Hotărârea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române[11] privind “binecuvântarea, încurajarea și susținerea inițiativelor comunităților ortodoxe românești din Ucraina de a reface comuniunea cu Biserica Mamă, Patriarhia Română, prin organizarea lor juridică în structura religioasă numită Biserica Ortodoxă Română din Ucraina”, va complica tabloul actualelor disensiuni, tensiuni și conflicte existente pe teritoriul Ucrainei, între Biserica Ortodoxă a Ucrainei (declarată autocefală de către Patriarhia Ecumenică a Constantinopolului) și Biserica Ortodoxă Ucraineană (fostă Biserică Ortodoxă Ucraineană – Patriarhia Moscovei; aceasta a denunțat legăturile sale canonice cu Patriarhia Moscovei, însă autoritățile ucrainene apreciază că denunțarea acestor legături canonice este pur formală). Prin posibilele ei efecte (refacerea comuniunii spirituale cu Biserica Mamă a comunităților ortodoxe românești din Ucraina, evitarea menținerii/revenirii acestor comunități în spațiul de influență rusă, noi escaladări ale tensiunilor dintre Biserica Ortodoxă Română și cea rusă, posibile complicații și tensiuni inclusiv între România și Ucraina, nevoia unui dialog româno-ucrainean pentru reducerea posibilelor tensiuni, inclusiv cu luarea în calcul a interesului explicit al Rusiei de a sabota relația româno-ucraineană etc.), această Hotărâre este una istorică. Potrivit datelor LARICS / (Laboratorul de Analiză a Războiului Informațional și Comunicare Strategică), peste 60% din etnicii români din Ucraina susțin o organizare religioasă proprie/locală sub oblăduirea Bisericii Ortodoxe Române[12]. Decizia BOR răspunde unor nevoi exprimate în mod constant de către comunitățile ortodoxe românești din Ucraina. Înființarea Bisericii Ortodoxe Române din Ucraina pare astfel cea mai firească opțiune confesională și spirituală a comunităților ortodoxe românești din Ucraina, blocate/captive în disputa confesională dintre cele două mari Biserici Ortodoxe din Ucraina[13]. Primele reacții dure nu au întârziat să apară: oficialii Bisericii Ortodoxe Ucrainene (Biserică rămasă în subordonare canonică față de Patriarhia de la Moscova, dar independentă din punct de vedere juridic) declară că decizia ar fi periculoasă pentru “suveranitatea statului ucrainean și integritatea teritorială a acestuia”[14]. Predicții: Vor urma numeroase declarații și poziționări foarte dure, prioritar din partea mediilor clericale și politice rusești. Moscova va folosi această oportunitate pentru a încerca să genereze asperități în relațiile dintre România și Ucraina. În context, Moscova va relua narațiunile privind oprimarea libertății de conștiință în Ucraina. Conducerea Bisericii Ortodoxe Ucrainene va boicota foarte dur orice tentativă a parohiilor comunităților ortodoxe românești din Ucraina care aparțin în prezent acestei Biserici de a crea Biserica Ortodoxă Română din Ucraina. Este nevoie de mult tact, la București și Kiev, pentru a combate reacțiile dure ale mediilor clericale și politice din Federația Rusă și deopotrivă pe cele ale mediilor clericale și politice pro-rusești din Ucraina.  
• Rolul Mitropoliei Moldovei ca factor instituțional de influență rusă în Republica Moldova slăbește exponențial. Hotărârea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române[15] privind „reafirmarea faptului că toți clericii ortodocși români și păstoriții lor din Republica Moldova care revin în Mitropolia Basarabiei sunt clerici canonici și credincioși binecuvântați, iar orice sancțiune disciplinară îndreptată împotriva lor pe motivul apartenenței lor la Biserica Ortodoxă Română este considerată nulă și neavenită, potrivit hotărârii sinodale nr. 8090 din 19 decembrie 1992” va încuraja și mai mult migrația preoților din actuala Mitropolie a Moldovei, aflată sub oblăduire canonică rusă, spre Mitropolia Basarabiei[16], care este parte a Bisericii Ortodoxe Române. Rolul Mitropoliei Moldovei ca instrument de legitimare a influenței ruse în Republica Moldova și de menținere a mirajului lumii ruse și a opțiunii pro-ruse în Republica Moldova slăbește exponențial.

III. Alerte gri[17]

• Pe termen scurt, alertele de intensitate medie privesc: exploatări distorsionate, acțiuni hibride și posibile escaladări rusești pe tema Bisericii Ortodoxe Române din Ucraina; tensiuni politice și economice de amplitudine în raioanele transnistrene ale Republicii Moldova și în UTA Găgăuzia; acțiuni hibride ale Federației Ruse privind destabilizarea situației politice din unele țări ale regiunii, prioritar Republica Moldova și Armenia.

IV. Lebede negre[18]

• Ruperea frontului din sudul și estul Ucrainei; preluarea inițiativei strategice de către una din părți.
• Comutarea războiului din Ucraina pe butonul negocieri.
• Provocarea, de către Moscova, a unei destabilizări a situației politice din Republica Moldova în cadrul actualului război hibrid împotriva acesteia.