Cronicile Mării Negre. Ediția a VIII-a, Partea a II-a
CRONICILE MĂRII NEGRE / CMN.
Jurnal de bord geopolitic la Pontul Euxin[1]
Ediția a VII-a, sâmbătă, 23 martie 2024
I. Cronici albe[2]
- Evoluții consistente privind funcționarea coaliției de avioane F-16 pentru Ucraina. S-au consemnat în perioada de referință evoluții consistente privind funcționarea coaliției de avioane F-16 pentru Ucraina. Primii 10 piloți ucraineni au finalizat cursul de pregătire de bază și cursul lingvistic, în Marea Britanie, iar în perioada imediat următoare vor urma cursurile de calificare aprofundată în Franța. Piloții ucraineni se antrenează în Marea Britanie, SUA, Franța, Danemarca și România. Aeronavele vor fi livrate, în principal, de Danemarca, SUA, Olanda și Norvegia. Se estimează că primele avioane F-16 vor ajunge în Ucraina în prima parte a verii anului în curs. Declarații exprese în acest sens au făcut, recent, miniștrii apărării din Lituania, Olanda și Danemarca. Există unele întârzieri în calendarul inițial al instruirii piloților și al livrării de aeronave F-16, însă procesul se derulează fără probleme majore. Se estimează că utilizarea în luptă a acestor aeronave va asigura, prioritar, combaterea lansărilor de bombe aeriene de către aviația rusă. Oficialii SUA[3] au solicitat Ucrainei ca utilizarea acestor aeronave să se efectueze în limitele teritoriului național al Ucrainei.
- Moscova monitorizează și condamnă “militarizarea Ucrainei” de către Vest. MAE rus a condamnat recentele decizii ale Consiliului European (concluziile reuniunii din 21-22 martie a.c.) în domeniul continuării sprijinului pentru Ucraina, sprijin pe care oficialii MAE rus îl numesc “continuarea cursului de militarizare a Ucrainei”: “În așteptarea alegerilor pentru Parlamentul European, oficialii UE folosesc geopolitica de tip confruntaționist menită să distrugă securitatea globală, pledează pentru pregătiri accelerate pentru războiul în Europa și transformarea economiei UE într-una „pe bază de război”. Obiectivul stabilit de Uniunea Europeană de a dubla achizițiile de arme în țările europene până în 2030 indică existența unor planuri ale UE de a începe să câștige, după exemplul Statelor Unite, bani din războaie. Responsabilitatea pentru atacurile ucrainene teroriste împotriva infrastructurii civile și a civililor din orașele rusești ar trebui să fie suportată în mod egal de actuala conducere a Uniunii Europene și a țărilor sale membre, care aprovizionează Kievul cu arme și îl provoacă să comită crime internaționale”[4].
- “Se reface flota rusă de submarine în Marea Neagră”. Potrivit datelor ucrainene, două nave mari de desant ale Flotei ruse la Marea Neagră, Iamal și Azov (proiect 775, clasa Ropucha), precum și nava de cercetare și transmisiuni Ivan Hurs (proiect 18280), ar fi fost avariate și scoase din luptă în urma unor atacuri combinate cu rachete și drone[5]. Armata ucraineană a raportat anterior, recent, scoaterea din luptă a altor 4 nave mari de desant ale Flotei ruse la Marea Neagră (Cezar Kunikov, la 14 februarie a.c.; Novocerkassk, la 26 decembrie 2023, Minsk, la 13 septembrie 2023 și Minerul Olenegorsk, în septembrie 2023). În momentul de față, Flota rusă a Mării Negre ar mai avea funcționale doar 3 astfel de nave mari de desant (din cele 13 nave mari de desant care erau disponibile la începutul invaziei la scară largă, în acvatoriul Mării Negre). Avarierea și scoaterea din luptă a navei Ivan Hurs ar reduce în mod semnificativ posibilitățile de cercetare ale Flotei ruse la Marea Neagră, obligând Rusia la o utilizarea masivă a aviației de cercetare în zona Mării Negre. Totodată, flota rusă a mai pierdut recent[6] nava de patrulare Serghei Kotov, atacată cu drone maritime tip Magura V5.
- Planuri de refacere a Flotei ruse în Marea Neagră. Federația Rusă dispune de unele resurse pentru revitalizarea Flotei ruse la Marea Neagră. În momentul de față se construiesc noi corvete la uzina din Kerci și la șantierul naval din Sevastopol. La uzina din Kerci se execută în prezent și repararea corvetei avariate grav de partea ucraineană în urmă cu câteva luni. La șantierul naval din Sevastopol se încearcă totodată construirea unor corvete similare corvetelor franceze Mistral. Procesul de construire a unor noi nave militare de suprafață pentru Flota Rusă a Mării Negre va fi îngreunat de regimul de sancțiuni. Totuși, acesta se poate derula și finaliza, chiar și cu întârzieri. O altă variantă de lucru, pe care autoritățile militare ruse o iau în calcul, o reprezintă transferul unor nave militare de suprafață din Flota Baltică și din Flotila Caspică. Pot fi aduse, pe apele interioare, în Marea Neagră, nave de tonaj și dimensiuni relativ reduse (“până la nivel corvete inclusiv”). Noul comandant al Flotei Militare ruse, amiralul Alexandr Moiseev, ar fi prezentat în acest sens un raport președintelui Federației Ruse, cu propuneri concrete privind revitalizarea Flotei ruse a Mării Negre și consolidarea capacităților anti-dronă ale acesteia. Nu se cunosc detaliile raportului.
- Auditul Forțelor Armate ucrainene. Se află în curs de desfășurare un proces de audit al Forțelor Armate ale Ucrainei, solicitat de președintele Zelenski noului comandant-șef al Forțelor Armate ucrainene, Oleksandr Srskii; auditul Forțelor Armate se va finaliza, cel mai probabil, la 31 martie a.c.; acesta vizează identificarea principalelor rezerve de mobilizare ale armatei ucraiene, dar și așa-numita “rezervă internă” a armatei; date preliminarii ale auditului în curs: peste 8.000 de persoane mobilizate în ultimii doi ani nu au ajuns încă pe front, aflându-se ilegitim în centrele de instrucție; se estimează că, la finalul auditului, numărul acestora va fi mai mare; numărul persoanelor care se sustrag procesului de mobilizare este alarmant; din circa 900.000 de militari ai armatei ucrainene, cca 300.000 luptă pe front fără rotație încă de la începului invaziei pe scară largă – datele privind restul de 600.000 militari sunt incerte și confuze (David Arahamia, deputat în Rada Supremă din partea formațiunii Slujitorul Poporului). Armata ucraineană desfășoară totodată un nou sistem de recrutare, bazat pe platforme regionale; o platformă pilot de recrutare funcționează la Lvov; noul sistem (care include rețele de cooperare între Ministerul Apărării și diferite platforme civile de recrutare) pare a indica un interes în creștere al publicului pentru ocuparea funcțiilor vacante în sistemul militar, pe diferite specializări militare. Sunt planificate a se deschide 27 de centre regionale de recrutare pe tot teritoriul Ucrainei. În paralel cu auditul, noul comandant-șef al armatei ucrainene continuă schimbarea din funcție a conducerii principalelor structuri militare ale Forțelor Armate.
- Rachetele Zircon, pe frontul din Ucraina. Experții miltari ucraineni apreciază că este foarte mare posibilitatea ca la cele mai recente atacuri rusești cu rachete să se fi utilizat rachete tip Zirkon, inclusiv cu lansare de pe fregata Amiral Gorșkov. Primele rachete de acest tip au fost uitilizate în războiul împotriva Ucrainei în februarie a.c.[7] Acestea pot fi lansate de pe sistemele verticale de lansare 3S-14 ce pot fi amplasate la bordul navelor de suprafață (fregata Amiral Gorșkov) sau pe submarine (d.e. submarinul K560 Severodvinsk), de pe sisteme de lansare terestre mobile sau de pe complexe terestre staționare, precum Obiectivul 100 din Peninsula Crimeea. Este de așteptat ca în perioada următoare să se lanseze rachete Zircon cu ajutorul complexului de litoral Bastion din Peninsula Crimeea, cu ghidare din satelit sau dintr-o aeronavă de cercetare. Experții citați apreciază că sistemul de rachete Patriot ar avea posibilitatea doborârii unor rachete Zircon, iar premiera respectivă s-ar fi înregistrat deja la 7 februarie a.c. Pe de altă parte, utilizarea acestei rachete ar genera noi provocări sistemelor antirachetă ale armatei ucrainene, de aici și insistența cu care oficialii ucraineni solicită partenerilor vestici livrarea de noi sisteme antirachetă și antiaeriene performante.
- Se înmulțesc provocările aeriene rusești. În perioada de referință[8] s-au consemnat cinci cazuri de interceptare, de către aviația NATO, a unor zboruri neautorizate ale aeronavelor Forțelor Aeriene rusești în zona baltică, în raionul Kaliningrad, în spațiul aerian NATO. Aviația rusă a utilizat aparate de zbor de tipul Su-24, Il-20 și Il-76. Față de perioada anterioară, numărul provocărilor și intrărilor neautorizate în spațiul aerian NATO al aeronavelor militare rusești a crescut în mod semnificativ[9].
- Bilanțul Serviciului de Securitate al Ucrainei. Cu ocazia Zilei Serviciului de Securitate al Ucrainei / SBU, comandantul Serviciului, Vasilii Maliuk, a făcut un scurt bilanț al instituției sale în perioada invaziei pe scară largă: SBU a reușit să avarieze podul Kerci din Crimeea, să avarieze și să scoată din luptă 11 nave militare de suprafață ale Flotei ruse la Marea Neagră, să deblocheze partea de nord-vest a Mării Negre, să distrugă peste 800 de tancuri, vehicule blindate, elemente de război electronic și sisteme de apărare aeriană, să scoată din funcțiune un avion de radiolocație tip A50 etc. Au fost obținute numeroase succese în utilizarea dronelor maritime în acvatoriul Mării Negre asupra unor diferite ținte militare sau de infrastructură critică, printre care 13 rafinării (atât SBU cât și Direcția Principală de Informații a Ministerului Apărării au ca sarcină efectuarea de lovituri cu ajutorul dronelor maritime). Au fost efectuate operațiuni de lichidare a unor ținte umane primejdioase (fostul deputat ucrainean pro-rus Ilia Kiva, acuzat de trădare; corespondentul militar rus Vladen Tatarski; scriitorul rus Zahar Prilepin; așa-numitul ministru de interne al regiunii separatiste Lugansk, Igor Kornet; așa-numitul procuror-general al regiunii separatiste Lugansk, Serghei Gorenko etc.). SBU are în vedere lovirea și scoaterea definitivă din funcțiune a Podului Kerci, obiectiv prioritar pentru partea ucraineană.
- Rusia nu mai utilizează podul Kerci pentru transport de armamente și muniții. Potrivit șefului Serviciului de Securitate al Ucrainei, Federația Rusă nu mai utilizează podul Kerci pentru transportul de muniții și armamente, preferând în acest sens rutele feroviare și terestre construite în regiunile Zaporojie și Herson. În ultima perioadă, numărul curselor feroviare s-a redus de la cca 42-46 curse zilnic (dintre care cca 40 transporturi militare) la 4-5 (exclusiv civile – pasageri și transport marfă). Este interzisă, de asemenea, utilizarea podului de către mijloace auto cu masa de peste 3,5 tone. Podul nu este încă reparat în întregime. Podul Kerci rămâne o țintă prioritară pentru armata ucraineană. Partea ucraineană are nevoie de noi capabilități de lovire a acestuia. Relevanța strategică a podului a scăzut odată cu permanentizarea regimului de ocupație rusească în regiunile ucrainene de litoral care asigură Rusiei culoarul teritorial spre Crimeea.
II. Coduri roșii[10]
- Noi escaladări rusești în Ucraina. Se multiplică indicii unor probabile noi escaladări rusești în Ucraina (declarații belicoase multiple și stratificate, pacificarea post-electorală a societății în numele unui nou imperativ extern, schimbări de ton și de limbaj etc). Principala preocupare pentru perioada următoare este în ce condiții noile escaladări ale războiului în Ucraina vor include alte mobilizări parțiale în Rusia sau chiar o mobilizare generală. Ambasadorul Rusiei la ONU, Vasilii Nebenzia, a declarat că unul din obiectivele operațiunii militare speciale din Ucraina, respectiv demilitarizarea Ucrainei, ar fi fost deja atins: “în momentul de față, Forțele Armate ucrainene nu mai utilizează armament de producție ucraineană, ci exclusiv armament NATO”. Și declarațiile acestuia pot fi privite din aceeași perspectivă. Rămâne problematică identificarea resurselor de mobilizare care să faciliteze punerea în aplicare a noilor intenții de escaladare.
- Moscova caută din nou soluții pentru o ofensivă puternică. Potrivit analiștilor ucraineni, există posibilitatea ca Federația Rusă să încerce să concentreze trupe de-a lungul unei direcții strategice, pentru a încerca inițierea unei ofensive de proporții. S-ar încerca, potrivit acestor analize, o concentrare de cca 100.000 de militari în regiunea Lugansk, pentru a se forța o spargere a frontului în regiunile Lugansk și Donețk[11]. Eventuale succese pe această direcție ar facilita înaintări ulterioare spre sud, în regiunile Zaporojie și Herson; obiectivul tactic al acestei ofensive l-ar constitui atingerea granițelor administrative ale celor patru regiuni ucrainene din est și din sud; pentru îndeplinirea acestui obiectiv, este nevoie de o nouă mobilizare parțială în Federația Rusă; pentru orice ofensivă majoră este nevoie de noi mobilizări, de resurse umane “proaspete” aduse pe linia frontului; actualele efective militare rusești de-a lungul frontului nu mai fac față simultan obiectivelor de apărare și celor ofensive; incursiunile ucrainene în regiunile rusești Belgorod, Kursk și Briansk indică fără dubiu incapacitatea actualelor efective rusești de a ține frontul, de a apăra teritoriile rusești și de a forța totodată, simultan, o ofensivă de proporții.
III. Alerte gri[12]
- Pe termen scurt, alertele de intensitate medie privesc: noi escaladări în războiul din Ucraina; exploatări distorsionate, acțiuni hibride și posibile escaladări rusești pe tema Bisericii Ortodoxe Române din Ucraina; acțiuni hibride ale Federației Ruse privind destabilizarea situației politice din unele țări ale regiunii, prioritar Republica Moldova și Armenia.
IV. Lebede negre[13]
- Ruperea frontului din sudul și estul Ucrainei; preluarea inițiativei strategice de către una din părți.
- Provocarea, de către Moscova, a unei destabilizări a situației politice din Republica Moldova în cadrul actualului război hibrid împotriva acesteia.
[1] Proiect analitic al Asociației Casa Mării Negre / Black Sea House, coordonat de Dorin Popescu. Cronicile sunt realizate ca sinteze săptămânale privind principalele evoluţii și tendințe politice, militare, economice, geopolitice, securitare care au loc în regiunea extinsă a Mării Negre. Cronicile noastre scriu, descriu și rescriu Jurnalul de bord geopolitic al Mării Negre! Partener media al proiectului: Centrul Media BucPress, https://bucpress.eu/.
[2] Conțin decriptarea analitică a evoluțiilor securitare în regiunea extinsă a Mării Negre; vom găsi în Cronici “mai mult decât știri, mai mult decât titluri” – o prelucrare analitică inițială liberă a evoluțiilor factuale, cu accent pe tendințe și predicții.
[3] Patrick Ryder, purtătorul de cuvânt al Departamentului american al Apărării, într-un interviu pentru Radio Svoboda, 21 martie a.c.
[4] Maia Zaharova, purtătoarea de cuvânt a MAE rus, https://mid.ru/ru/foreign_policy/news/1940502/
[5] La 24 martie a.c.
[6] La 5 martie a.c.
[7] La 29 februarie a.c., Vladimir Putin a declarat că a fost utilizată frecent prima rachetă experimentală Zircon asupra Ucrainei.
[8] În special în perioada 18-21 martie a.c.
[9] În luna februarie, astfel de cazuri au fost consemnate în zona nordică, Finlanda; Danemarca și Norvegia.
[10] Conțin identificarea evoluțiilor cu potențial exploziv în regiune.
[11] Și comandantul Trupelor Terestre ale Ucrainei, generalul Alexandr Pavliuk, a declarat recent că Rusia pregătește o grupare ofensivă de 100.000 de militari.
[12] Alerte de intensitate medie.
[13] Posibile scenarii/evenimente/evoluții cu predictibilitate redusă și impact semnificativ/maxim ce s-ar manifesta în regiune în condițiile coagulării tuturor factorilor favorizanți; deși lebedele negre au caracteristica de a nu putea fi prezise, o anticipare a premiselor ce le pot crea este totuși posibilă, în mediile analitice. Pentru noi, prin Cronici, anticiparea acestora devine chiar asumată, obligatorie.