Pact pentru Europa la Chișinău

Alexandru Crenganiș

 

Douăsprezece partide din Republica Moldova au semnat recent un pact prin care se angajează să susţină aderarea la Uniunea Europeană, în cadrul campaniei pentru referendumul din octombrie a.c. privind integrarea europeană.

De cealaltă parte a spectrului politic se află partide pro-ruse, care se opun direcției de integrare în UE a Republicii Moldova și organizează deja evenimente publice cu sloganul „NU UE”.

Acordul din data de 26 mai a.c. a fost semnat și de Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS), formațiunea președintei Sandu, care deține majoritatea parlamentară.

Însă nu toate formaţiunile politice care au semnat Pactul pentru Europa o susţin pe şefa statului, Maia Sandu, la alegerile organizate în aceeași zi cu referendumul.

Inițiativa a venit din partea altor patru partide, grupate sub denumirea Împreună”, care o acuză pe Sandu că monopolizează procesul de integrare europeană bazându-se exclusiv pe PAS și îi cer să demită guvernul pentru a permite altor partide pro-europene să preia puterea.

Potrivit Jurnalul.md, Pactul pentru Europa a fost semnat de următoarele partide: Partidul Verde Ecologist din Moldova; Partidul Acțiune și Solidaritate; Partidul Dezvoltării și Consolidării Moldovei; Partidul Social Democrat European; Partidul Național Liberal; Partidul „Puterea Oamenilor”; Partidul Mișcarea Alternativă Națională; Platforma Demnitate și Adevăr; Partidul Schimbării; Liga Orașelor și Comunelor; Coaliția Pentru Unitate și Bunăstare; Partidul Politic „Voința Poporului”.

Semnatarii își asumă angajamentul politic de a contribui la obiectivul integrării Republicii Moldova în Uniunea Europeană, își asumă obligația de a promova statul de drept, coeziunea socială și solidaritatea națională în jurul obiectivului de integrare europeană și condamnă războaiele de agresiune asupra statelor independente.

Ambasadorii României și Ucrainei la Chișinău, Cristian-Leon Țurcanu și Marko Șevcenko, prezenți la eveniment, au salutat semnarea celor 12 partide a Pactului pentru Europa. Diplomații au precizat că drumul spre UE este cea mai corectă opțiune și că cetățenii moldoveni merită să facă parte din marea familie europeană, mai scrie sursa citată.

Semnarea „Pactului pentru Europa” reprezintă un moment de o simbolistică deosebită, care demonstrează că Uniunea Europeană (UE) nu are culoare politică, a declarat Ambasadorul României la Chișinău, Cristian-Leon Țurcanu, după ce reprezentanții partidelor respective și-au luat angajamentul de a face front comun pentru a duce Republica Moldova în familia europeană. Și Ambasadorul Ucrainei la Chișinău, Marko Șevcenko, și-a exprimat convingerea că Republica Moldova și Ucraina au toate șansele să devină membre ale Uniunii Europene (UE) până la finele acestui deceniu.

Menționând că se află pe final de mandat diplomatic, acesta a vorbit în română, dar a adresat și în rusă un mesaj emoționant „acelor cetățeni din Republica Moldova, care privesc în direcția opusă UE. Din păcate, au trecut timpurile când puteai alege între Vest sau Est. Acum poți alege doar între pace și război. Războiul vine din Est. Dacă alegeți Estul, atunci trebuie să înțelegeți că vă procurați un bilet la război”, a declarat ambasadorul Marko Șevcenko.

Dacă partidele pro-europene sprijină toate un vot „da” la referendumul din octombrie a.c., totodată acestea au poziții diferite față de participarea la alegerile prezidențiale care vor avea loc în aceeași zi.

Președinta Maia Sandu, fondatoarea PAS, spune că va cere electoratului un al doilea mandat, cu promisiunea să ducă la bun sfârșit integrarea în UE.

Primarul Chișinăului, Ion Ceban, liderul MAN care a învins candidatul PAS la alegerile locale din noiembrie trecut, a promis că va anunța „în scurt timp” ce a decis: candidează și el la prezidențiale sau nu. Ulterior, acesta a declarat că nu va candida la alegerile prezidențiale.

Pactul pentru Europa este extrem de important deoarece arată unitatea politică pentru acest proiect extrem de important pentru Republica Moldova. Fără unitate politică, aderarea la Uniunea Europeană poate fi extrem de greoaie și poate întâmpina numeroase piedici.