Cronicile Mării Negre. Ediția a XIV-a, Partea Întâi

CRONICILE MĂRII NEGRE / CMN.

Jurnal de bord geopolitic la Pontul Euxin[1]

Ediția a XIII-a, miercuri, 19 iunie 2024

Partea Întâi

I. Cronici albe[2]

• Primul Summit internațional pentru pace în Ucraina are șanse reale să devină o viitoare platformă de consens. Primul Summit internațional pentru pace în Ucraina[3] (Elveția, 15-16 iunie a.c.) a deschis drumul către discuții sistemice, în plan internațional, privind asigurarea păcii în Ucraina prin mijloace politico-diplomatice. Prezența și obiectivele Summitului au fost mai modeste decât proiecția inițială. Dezbaterile au conturat un sprijin internațional larg pentru Ucraina și, totodată, o platformă credibilă pentru discuții și negocieri la nivel internațional. Absența Rusiei și Chinei a contat / contează doar pe termen scurt. Dacă inițiativa va continua prin organizarea rapidă a celui de-al doilea Summit, este foarte probabilă atragerea/participarea Rusiei și Chinei la acesta. În acest sens s-au pronunțat deja mai mulți lideri europeni, precum Olaf Scholz. Ca rezultat al Summitului din Elveția, a fost elaborat un document (Comunicat Comun) privind premisele încetării activităților militare și convenirii păcii[4]. Ucraina intenționează ca, după primirea unor garanții ale unor actori statali privind disponibilitatea acestora de a acționa ca mediatori, să pregătească, în baza condițiilor convenite, un document mai larg privind viziunea sa de a se pune capăt conflictului, iar acest document va fi predat Federației Ruse de către mediatori[5]. Evaluări: Discuțiile despre pace (în subsidiar despre modalitățile de conectare a Rusiei la inițiativa Summiturilor de pace) vor continua și se vor amplifica. Discuțiile despre pace le vor domina treptat pe cele privind evoluțiile frontului[6]. Evoluțiile în plan politico-diplomatic le vor însoți, timp de cel puțin câteva luni, pe cele militare, care se vor produce de-a lungul liniei frontului. Continuarea sprijinului tehnico-militar extern pentru Ucraina facilitează și consolidează rezistența armatei ucrainene la tentativele ruse de spargere a frontului.
• Primul Summit internațional apropie pacea, nu și pozițiile părților. Summitul din Elveția a generat mai multe clarificări privind poziția părților față de conflictul din Ucraina, precum și disponibilitatea și instrumentele/resursele acestora de a facilita dialogul politic privind finalizarea conflictului. Nesemnarea Comunicatului comun final al Summitului[7] de către țări precum Brazilia, India, Indonezia, Emiratele Arabe Unite, Arabia Saudită, Africa de Sud (dar și Libia, Mexic, Thailanda, Armenia, Bahrein, Irak, Iordania și/sau Columbia) enunță fără echivoc menținerea unei viziuni rezervate a unei largi părți a Sudului Global cu privire la războiul din Ucraina. Neparticiparea la Summit a Chinei, coroborată cu rezervele manifestate de unii actori statali ai Sudului Global față de soluțiile de pace conturate în cadrul Summitului și incluse în Comunicatul acestuia (transferul către Ucraina a Centralei nucleare de la Energodar, asigurarea accesului Ucrainei la porturile din Marea Neagră și Marea de Azov, schimbul integral de prizonieri etc.), reduc considerabil șansele/perspectivele ca sprijinul internațional al Ucrainei să crească în mod substanțial în perioada următoare. Sprijinul internațional pentru Ucraina nu s-a modificat radical în urma derulării acestui Summit. Un beneficiu real al derulării acestui Summit îl reprezintă crearea unei platforme de dialog internațional care poate apropia pozițiile părților, poate crea un sistem coerent de responsabilități și garanții în plan internațional, poate crea presiuni asupra Federației Ruse în sensul unor compromisuri de poziție și poate crea premisele unui consens în cazul în care această platformă va avea câștig de cauză în fața platformelor concurente (ofertele de mediere directă a dialogului părților propuse de China, Turcia, Vatican etc.).
• Moscova nu crede în Summituri. Reacțiile Moscovei la Summitul din Elveția nu enunță posibilitatea unor modificări de poziție a acesteia față de confictul împotriva Ucrainei, Partea rusă încearcă să impună percepția unui eșec al (dezbaterilor din cadrul) Summitului. Declarațiile oficialilor ruși[8] privind semnarea Comunicatului de către țări precum Turcia, Ungaria sau Serbia exprimă frustrări moderate față de decizia acestor țări de a se alinia soluțiilor propuse în cadrul Summitului. Potrivit părții ruse, documentul final al Summitului nu conține măsuri concrete pentru convenirea păcii și nu creează premise pentru apropierea/flexibilizarea pozițiilor părților direct implicate în conflict, ceea ce trimite la ideea că prin aceste concluzii s-ar certifica la nivel internațional o posibilă soluționare a conflictului pe termen lung și prioritar prin soluții militare, prin victorii pe front. Sunt perspective reale ca Arabia Saudită, gazda următorului Summit internațional similar, să reușească invitarea și participarea Rusiei la cea de-a doua ediție a Summitului, mai ales că numeroși lideri internaționali, dar și oficiali de la Kiev, au evocat beneficiile acestei participări (creșterea șanselor de convenire a unei soluții politico-diplomatice). Din pozițiile părților rezultă că, la nivel teoretic, principiile care trebuie să prevaleze în soluționarea conflictului (înscrise deopotrivă în Carta ONU) sunt integritatea teritorială (principiu susținut prioritar de Ucraina) și, respectiv, principiul autodeterminării popoarelor (principiu susținut formal și ipocrit de Federația Rusă). Este cert că formatul optim al formulei păcii va fi stabilit, de facto, de către una dintre părți, pe front. Evoluțiile militare de pe front vor fi vitale pentru configurația păcii viitoare.
• Nou ultimatum rusesc: propuneri de capitulare a Ucrainei. În preziua Summitului, președintele rus Vladimir Putin a organizat o ceremonie atipică, la MAE rus – o întâlnire cu reprezentanții conducerii Ministerului rus de Externe[9]. Formatul a fost ales pentru a se enunța într-un cadru adecvat așa-numita “propunere de pace” a Federației Ruse – evacuarea armatei ucrainene de pe teritoriile integrale ale regiunilor Lugansk, Donețk, Zaporojie și Herson (ocupate parțial, în prezent, de armata rusă) și renunțarea definitivă la obiectivul de aderare la NATO al Ucrainei: “Condițiile de pace sunt foarte simple. Trupele ucrainene trebuie retrase complet din republicile populare Donețk și Lugansk și din regiunile Herson și Zaporojie. Atrag atenția că trupele trebuie retrase de pe întreg teritoriul acestor regiuni, în limitele lor administrative care existau la momentul intrării lor în Ucraina. De îndată ce Kievul declară că este pregătit pentru o astfel de decizie și începe o retragere reală a trupelor din aceste regiuni și, de asemenea, anunță oficial despre abandonarea planurilor de aderare la NATO, noi vom anunța imediat, literalmente, în același minut, ordinul de încetare a focului și de începere a negocierilor. Repet: vom face asta imediat”[10]. Propunerea este văzută în marile cancelarii occidentale, în mod corect, ca fiind o propunere de capitulare (chiar un ultimatum[11]), nicidecum una “de pace”. Reacții explicite în acest sens au venit din SUA, UE, Germania, Franța etc. Evaluări: Lansarea inițiativei rusești “de pace” înaintea Summitului din Elveția sugerează: interesul Rusiei de a se conecta la inițiativa Summiturilor internaționale de pace ce vor urma; interesul real al Federației Ruse de a obține o pauză operațională în actuala fază a războiului (pauză pe care ar folosi-o pentru recalibrarea resurselor și pregătirea celei de-a doua faze militare active, care va avea ca obiective ocuparea altor teritorii din sudul și estul Ucrainei); interesul Rusiei de a poza, ipocrit, mincinos, în spațiul public, în “adept al păcii”; răspunsul Moscovei la posibile solicitări ale Beijingului privind exprimarea în spațiul public a unei inițiative/oferte de pace; pregătirea permanentă a Federației Ruse pentru un război de durată. Ipocrizia “propunerii” rusești este confirmată și de declarațiile suplimentare ale lui Putin, prezentate în cadrul aceleiași alocuțiuni de la MAE rus, de la 14 iunie a.c. (“”Realitățile de pe teren, pe linia contactului de luptă, se vor schimba în continuare și nu în favoarea regimului de la Kiev. Iar condițiile pentru începerea negocierilor vor fi diferite (s.n.)”[12]), precum și de așa-numitele condiții suplimentare (“Drepturile, libertățile și interesele cetățenilor vorbitori de limbă rusă din Ucraina trebuie să fie pe deplin asigurate; recunoașterea noilor realități teritoriale; statutul Crimeei, Sevastopolului, Donețkului, republicilor populare Lugansk, regiunilor Herson și Zaporojie ca subiecți federali ai Federației Ruse trebuie să fie recunoscut. În viitor, toate aceste prevederi de bază și fundamentale ar trebui înregistrate sub forma unor acorduri internaționale fundamentale. Desigur, acest lucru presupune și ridicarea tuturor sancțiunilor occidentale împotriva Rusiei”)[13].
• Se consolidează sistemul colectiv al securității Ucrainei. Sistemul stratificat de consolidare a securității și apărării Ucrainei, lansat în 2023 prin Declarația G7 (G7 Joint Declaration of Support for Ukraine), ia amploare. Până în prezent, Ucraina a convenit, încheiat și semnat 17 acorduri bilaterale de cooperare în domeniul securității, iar alte 15 acorduri bilaterale sunt în curs de negociere, în diferite faze de lucru. Au fost semnate până în prezent acorduri bilaterale de securitate ale Ucrainei cu: Marea Britanie, Germania, Franța, Danemarca, Canada, Italia, Țările de Jos, Finlanda, Letonia, Spania, Belgia, Portugalia, Suedia, Islanda, Norvegia, Japonia și SUA. Sunt în negociere acorduri similare prioritar cu țări europene, inclusiv România (Estonia, Lituania, Polonia, Grecia etc.), dar și un acord-cadru de cooperare în domeniul securității între Ucraina și Uniunea Europeană. Moscova și-a intensificat narațiunile potrivit cărora Donald Trump va dezavua acordul bilateral cu Ucraina în domeniul securității în cazul în care va fi reales președinte al Statelor Unite la alegerile prezidențiale din toamna acestui an.