Relațiile franco-germane, noi evoluții
Dorin Melnic
Franța reprezintă cel mai important partener al Germaniei în Europa. Pentru realizarea integrării europene, după cel de-al Doilea Război Mondial, ambele țări au stabilit un parteneriat strâns, care este adesea privit ca un model de reconciliere între două națiuni. În 1957, cele două state se numărau printre cei șase membri fondatori ai Comunității Economice Europene (CEE), predecesorul Uniunii Europene de astăzi. Această prietenie bilaterală, pecetluită prin Tratatul de la Elysée din 1963, este alimentată de relații strânse la nivelul societății civile și de numeroase instituții franco-germane.
Semnat în ianuarie 2019, ,,Tratatul de la Aachen’’ a reaniliat relațiile dintre cele două națiuni pentru provocările viitoare. Printre altele, în cadrul acestuia, Franța și Germania convin să lucreze îndeaproape pentru a promova valorile UE, existând din 2019, în acest sens, un comitet de cooperare transfrontalier franco-german și, din 2020, un fond cetățenesc franco-german.
Cu toate acestea, se observă pe plan mondial că relația bilaterală dintre Franța și Germania trece printr-o perioadă dificilă. Apărarea, energia, finanțele și pachetul controversat de 200 de miliarde de euro al cancelarului german Olaf Scholz pentru reducerea prețurilor la energie, care a fost lansat în toamna anului 2022 fără a informa guvernul francez, au reprezentat tot atâtea puncte de dispută între Paris și Berlin în ultimii doi ani.
,,Diferențele de opinie’’ dintre cele două țări semnifică o problemă mai vastă: faptul că există între cele două țări o ciocnire de viziuni strategice. Când acestea se reunesc pentru a dezbate probleme legate de securitatea europeană sau viitorul monedei euro, ele tind să nu fie de acord cu privire la multe dintre probleme fundamentale cu care se confruntă Europa astăzi. De exemplu, Germania este în general în favoarea monedei comune, în timp ce Franța este mai sceptică cu privire la beneficiile unei monede unice în Europa.
În problema securității, Franța și Germania iau adesea poziții opuse. După ce armata rusă a invadat Ucraina (la mai puțin de trei luni după ce Scholz a preluat mandatul de cancelar în decembrie 2021), tensiunile au crescut și mai mult între Paris și Berlin. Sub presiunea războiului și a efectelor sale secundare (cum ar fi prețurile mai mare la energie), deciziile de depășire a crizelor au fost luate în funcție de situația din Ucraina. Franța și alte state europene au fost îngrijorate de cheltuielile de 200 de miliarde de euro ale Germaniei pentru a subvenționa creșterea prețurilor la gaz și refuzul acesteia de a fi luat în considerare impunerea unui plafon pentru prețul energiei la nivel UE.
Căile divergente ale Franței și Germaniei evidențiază și implicații economice și de mediu. Investițiile guvernului de la Paris în tehnologiile nucleare contribuie la o aprovizionare cu energie stabilă, cu emisii scăzute de carbon, sporind în mod considerabil securitatea energetică.
În calitate de susținători de lungă durată al energiei nucleare, francezii produc aproximativ 65-70% din electricitate din surse nucleare. Astfel, în Franța operează în prezent 56 de reactoare cu o capacitate totală de 61 370 de megawați. Strategia Parisului include construirea a cel puțin șase reactoare noi până în 2050, construcția începând cu 2028 și punerea în funcțiune până în 2035.
La rândul ei, Germania a adoptat o atitudine mai prudentă față de energia nucleară. Această sursă reprezintă mai puțin de 2% din producția de energie electrică a țării, exploatând doar trei reactoare cu o capacitate combinată de 4055 de megawați.
Strategia Berlinului a fost modelată de un sentiment puternic anti-nuclear, în special după dezastrul de la Fukushima din 2011. În consecință, Germania s-a angajat să elimine treptat energia nucleară, optând în schimb să se concentreze pe sursele de energie regenerabilă, cum ar fi cea solară și eoliană.
Totuși, un combustibil fosil cu o mare intensitate de carbon, cum ar fi cărbunele, încă reprezintă aproape 27% din producția de energie electrică a Germaniei.
Agendele contrastante ale Parisului și Berlinului vor fi urmate de noi dezbateri mai largă asupra viitorului energiei nucleare.
Până în momentul de față, președintele francez Emmanuel Macron a promis că se va axa necondiționat pe ,,rolul energiei nucleare în procesul de decarbonizare a UE’’.
Diviziunile dintre cele două țări sunt cauzate și de faptul că ele au o organizare politică și administrativă distinctă. Franța reprezintă un stat puternic ierarhic, în care președintele are multă putere, dar Germania, pe de altă parte, este o țară strâns federalizată. Deși Scholz este cancelar, el trebuie să lucreze strâns cu coaliția sa, iar landurile germane au și ele un cuvânt de spus în deciziile de conducere ale țării. Reiese că Germania nu poate vorbi cu o voce puternică la fel de ușor ca Franța.
Evaluări:
Funcționarea motorului franco-german este esențială pentru realizarea ambițiilor Uniunii Europene. Observăm că idealurile politice vin din Franța, iar banii vin din Germania, nefiind o coincidență că Banca Centrală Europeană își are sediul la Frankfurt. Berlinul reprezintă puterea economică a Europei, în timp ce Parisul formează mai mult partea politică și militar-strategică a motorului. De exemplu, comparativ cu Germania, Franțaa deține un loc în Consiliul de Securitate al ONU și un arsenal nuclear, Force de frappe.
În concluzie, relațiile franco-germane riscă să se deterioreze în următorii ani, lucru care se datorează în principal tensiunilor pe care actualul război dintre Ucraina și Rusia le creează asupra lor. Totuși, ambele state sunt hotărâte să mențină o cooperare strânsă, deoarece știu că viitorul UE depinde de ambiția lor de a pune deoparte disensiunile curente, un exemplu fiind întâlnirea dintre Macron și Scholz din ianuarie 2023 pentru a sărbători cea de-a 60-a aniversare a Tratatului de la Elysée.
