Ce reprezintă securitatea pentru Uniunea Europeană? De la Vest la Est

    Drd. Laura Maria Vasilache

Introducere

Securitatea reprezintă un concept de o importanță deosebită din toate timpurile întrucât oamenii întotdeauna au avut nevoie să le fie asigurată securitatea, să aibă sentimentul de a fi feriți de pericole, de a fi la adăpost, sentimentul de liniște și de încredere – toate aceste elemente fiind văzute totodată ca fiind necesare unui trai bun.

Conceptul de securitate poate fi privit dintr-o multitudine de privințe, iar de-a lungul istoriei menținerea acesteia a reprezentat obiectivul principal al statului, care și-a asumat responsabilitatea de a asigura cetățenilor săi securitatea de care aceștia au nevoie.

Conceptul a avut și are și în prezent o multitudine de definiții, acestea fiind influențate  din punct de vedere istoric și geografic. Astfel, Penelope Hartland-Thunberg definea securitatea (în 1982) ca fiind „capacitatea unei naţiuni de a promova cu succes interesele sale naţionale”; totodată, „o naţiune are securitatea asigurată în măsura în care nu se află în pericol de a fi nevoită să sacrifice valori importante, dacă doreşte să evite războiul şi este capabilă, dacă este provocată, să le păstreze, prin obţinerea victoriei într-un astfel de război” – Walter Lippmann (1962); pentru Ole Waever (1993), securitatea reprezintă „prezervarea, în condiţii acceptabile de evoluţie, a pattern-urilor tradiţionale de limbă, cultură, asociere şi de identitate naţională, religioasă şi de obiceiuri”[1]. Barry Buzan afirmă că securitatea, în parametrii tradiţionali, reprezintă un concept ideologizat, politizat, limitat, considerând că aceasta este doar o consecinţă a puterii militare, nu are mijloace pentru a defini noile ameninţări, fiind subordonată specificităţii studiilor strategice şi devenind dependentă de evoluţia tehnologiei, care influenţează actualitatea studiilor strategice. Tot  Barry Buzan evidențiază importanța faptului că „securitatea colectivităţilor umane este afectată de factori din cinci sectoare principale: militar, politic, economic, social şi de mediu[2].

Securitatea în Uniunea Europeană. Vest și Est

În prezent fiecare stat are ca principal obiectiv menținerea unei bune securități la nivel național sau individual, aceste aspecte fiind menționate și descrise în strategia de securitate a fiecărui stat. Și România are o Strategie de Securitate Națională (2020-2024); conform documentului, Strategia se raportează la un concept multi-dimensional al securităţii, bazat pe relaţia securitate - prosperitate - stat de drept - democraţie - identitate, echilibrul între stat şi individ ca beneficiari ai securităţii naţionale, gestionarea integrată a securităţii şi pe ideea de comunitate de securitate. Siguranţa cetăţeanului este un element cheie al abordării, statul având datoria de a identifica strategii sectoriale eficiente de protejare a sa. Pe cale de consecință, gestionarea securităţii presupune şi participarea societăţii civile[3].

Menținerea securității fiecărui stat este direct influențată de o multitudine de factori politici, geopolitici, sociali, geografici etc. Toți acești factori aduc unui stat vulnerabilități și amenintăți care pot reprezenta atât probleme generate din interior de sistemul în sine, cât și din exterior, având în vedere dinamica sistemului internațional și diferitele conflicte care pot avea efecte asupra unui stat chiar dacă statul în sine nu este implicat. Unul dintre aceste efecte poate fi reprezentat de valurile de migranți care au venit în Europa în ultimele decenii, pe fondul conflictelor din Orientul Mijlociu și problemelor sociale generate de acestea la nivelul statelor implicate. Pe măsura intensificării războiului civil din Siria, izbucnit în martie 2011, problemele din perspectiva migranților au început să fie tot mai serioase mai ales din cauza faptului că Turcia nu a depus eforturi pentru a-i împiedica pe aceștia să plece mai departe către statele din Uniunea Europeană;  prin urmare, pe coasta turcă a Mării Egee, traficanţii au reuşit să pună la punct un sistem de transportare a imigranţilor către insulele greceşti, folosind diverse metode unele foarte periculoase pentru migranți, iar cei care au reușit să ajungă la destinație și-au continuat fără probleme majore drumul către vest[4].

Chiar dacă state din vestul Uniunii Europene nu au fost implicate în conflictele din regiunile afectate din Asia sau nordul Africii, acestea au fost afectate indirect, reprezentând soluția/ținta multor migranți care au ajuns în state precum Germania, Marea Britanie, Italia, Spania, Belgia sau Franța; aceste state au fost nevoite să adopte politici publice pentru integrarea acestora în societate și pe piața muncii, dar au fost nevoite totodată să adopte și schimbări din punct de vedere al securității, deoarece imigranții au o altă cultură, o altă mentalitate și percepție asupra vieții decât cetețenii statelor de destinație.

Migrarea către ţările dezvoltate ale Uniunii Europene a reprezentat de-a lungul anilor o aspiraţie a populaţiei statelor sărace sau frământate de diferite conflicte și războaie; cei mai mulți cetățeni ai acestor state și-au dorit să ajungă în vestul Europei, în acele state dezvoltate care le puteau oferi un trai mai bun. Valul uriaș de persoane compus în cea mai mare parte din refugiați și migranți a creat probleme serioase statelor membre UE și a pus în pericol însăși existența/funcționarea spațiului Schengen.

Pe parcursul lui 2015 și începutul lui 2016, tot mai multe state membre UE și Schengen au introdus controale vamale la graniță. Ungaria, Slovenia, Germania, Austria, Franța, Belgia, Suedia, Norvegia și Danemarca au recurs la aceste măsuri pe perioade determinate, iar unele cazuri (precum cele ale Ungariei, Bulgariei, Sloveniei și Austriei) autoritățile au decis construirea de garduri din sârmă ghimpată în zonele de graniță tranzitate de refugiați[5].

Astfel, unele state din Uniunea Europeană au decis să ia măsuri preventive pentru menținerea securității naționale.

Măsurile preventive de menținere a securității naționale nu s-au oprit la valurile de migranți veniți din Orintul Mijlociu; odată cu agresiunea militară a Rusiei împotriva Ucrainei, alte milioane de oameni au fugit din calea războiului, dorind să se refugieze în țări ale UE și în Republica Moldova. Mulți dintre aceștia au dorit să ajungă în statele dezvoltate din vestul Uniunii Europene precum Germania, Franța, Belgia sau Italia; o parte a acestora s-a stabilit și în România; inclusiv în Constanța există deja o comunitate temporară/volatilă a ucrainenilor fugiți din calea războiului care s-au stabilit aici, s-au integrat social și pe piața muncii etc; aceștia au fost ajutați foarte mult de autorități, dar și domeniul privat a fost foarte deschis cu ei, oferindu-le oportunități pe care aceștia le-au folosit în vederea unui integrări mai rapide și a unui stabiliri permanente în această zonă geografică.

Astfel, putem evidenția cum valurile de migranți și refugiați (aceștia din urmă având un statut special recunoscut de statul gazdă) afectează atât state din vestul Uniunii Europene, cât și din estul acesteia; cele mai afectate sunt statele din vest din cauza valurilor de migranți din Orientul Mijlociu care, după cum am menționat anterior, au o altă cultură, mentalitate, religie, percepție asupra vieții în general, iar în unele cazuri aceste schimbări pot avea efecte negative asupra menținerii securității, în comparație cu cei proveniți din Ucraina, care, aparținând aceluiași continent, dețin multe caracteristici culturale și sociale similare cu cei din state membre ale Uniunii Europene.

Alte amenințări pentru securitatea statelor din vestul Uniunii Europene sunt reprezentate de atacurile teroriste care și-au lăsat o amprentă extrem de negativă asupra securității statelor membre ale Uniunii Europene, lovite de astfel de atacuri.

Expansiunea musulmanilor în Europa are două motive principale – creşterea record a numărului europenilor care se convertesc la islam și, respectiv, invaziile, atacurile şi conflictele din Orientul Mjlociu. Numărul musulmanilor din Europa variază de la o ţară la alta. Cele mai mari comunităţi musulmane din Europa se află în ţări precum Franţa, Germania, Regatul Unit, Olanda şi Belgia. Aceste state, de-a lungul ultimelor decenii, au atras un număr mare de migranţi musulmani. Motivele migraţiei musulmane în statele Uniunii Europene sunt diverse, incluzând căutarea unor oportunităţi economice, fuga de conflicte sau de persecuţii în ţările lor de origine, precum şi reunificarea familiilor.

În prezent, terorismul continuă să reprezinte o amenințare serioasă, iar atacurile de tip jihadist reprezintă în continuare cea mai proeminentă amenințare la adresa UE. Într-un raport al Europol se evidențiază că, în 2022, Uniunea Europeană a înregistrat 28 de atacuri teroriste finalizate, eșuate sau dejucate. 16 dintre atacuri au fost finalizate, iar patru persoane și-au pierdut viața în mod tragic, două în urma unor atacuri jihadiste și două în urma unui atac terorist de dreapta. Același raport arată că numărul atacurilor teroriste în UE aproape s-a dublat într-un an, în 2021 înregistrându-se doar 15 atacuri, iar în total, în perioada 2010-2022, atacurile teroriste pe teritoriul UE au făcut 528 de victime.[6] Aceasta reprezintă o problemă reală pentru statele din vestul Europei; cele mai afectate state sunt Franța, Germania, Belgia, Austria, care, de-a lungul timpului, au avut atentate sângeroase pe teritoriul lor, schimbând mentalitatea colectivă a cetățenilor din perspectiva locurilor publice sau a percepției acestora asupra populației musulmane. Astfel, la nivel de securitate, trebuie permanent gândite și elaborate strategii coerente și eficiente, deoarece terorismul în sine este un concept imprevizibil, iar dinamica acestuia este într-o continuă mișcare, ceea ce îngreunează munca autorităților competente în eradicarea fenomenului.

Analizând situația statelor din Europa de Est, situația pare a fi substanțial diferită. În Europa de Est, amenințarea teroristă și amenințarea unui atac terorist rămân scăzute, însă, în egală măsură, grupurile teroriste profită de rețelele de trafic și criminalitate existente pentru tranzitul teroriștilor spre restul Europei, în special din Orientul Mijlocul și sudul Asiei, ceea ce face ca poziția geografică a acestor state să poată reprezenta o vulnerabilitate pentru ceea ce înseamnă amenințarea teroristă.

Într-un raport al Departamentului de Stat al USA, „țările din Estul Europei, în special foste țări comuniste, au devenit ținta dezinformării și propagandei sponsorizate de stat, căutând să exploateze teme care creează disensiuni culturale și sociale și întăresc grupuri extremiste”.[7] Problema legată de securitate pentru statele Uniunii Europene aflate în est este direct influențată de geografia zonei – prioritar, apropierea imediată de Rusia și Ucraina (care se află într-un conflict deschis ce poate escalada oricând, ceea ce poate reprezenta o amenințare pentru statele potențial implicate în dezvoltări necontrolate ale conflictului – România, Bulgaria, Polonia sau Ungaria).

Revenind la conceptul de bază și anume securitatea, aceasta este cea mai importantă dintre nevoile fundamentale ale omului. Ea reprezintă, la modul cel mai general, faptul de a fi la adăpost de orice pericol, coroborat şi cu existenţa unui sentiment de încredere şi de linişte pe care îl dă cuiva absenţa oricărui pericol. Existența unui stat în imediata apropiere a două state aflate în conflict face ca acest sentiment de securitate la nivel individual să fie alterat, iar la nivel național, autoritățile trebuie să fie pregătite oricând să intervină pentru a (re)asigura securitatea cetățenilor săi.

Concluzii

Indiferent de zona geografică, mărimea, puterea militară, regimul politic al unui stat etc., securitatea acoperă o zonă extrem de estinsă de teme și domenii. Este extrem de important pentru un stat să poată asigura securitatea cetățenilor pe care îi guvernează. Putem privi această securitate prioritar din două perspective și anume “securitatea obiectivă”, respectiv absența clară a unui pericol eminent și „securitatea subiectivă”, respectiv sentimentul trăit de cetățeni, percepția acestora cu privire la pericoile și riscuri. De exemplu, este posibil ca un cetățean care locuiește în Germania sau Franța, atunci când acesta se află într-o mulțime într-un loc public, să aibă un sentiment de teamă și de nesiguranță, gândindu-se că în orice moment poate avea loc un atentat terorist chiar dacă pericolul în sine nu există, astfel existând o insecuritate subiectivă la nivel individual. De asemenea, un cetățean care locuiește în România, respectiv într-un stat în care domină pacea, dar care se află la granița cu o țară care este victimă a unei agresiuni militare pe scară largă (Ucraina), se poate ca acesta, în momentul în care aude un zgomot mai puternic, să aibă și el un sentiment similar de teamă și nesiguranță realizând ce se poate întâmpla, chiar dacă pericolul în sine nu există în momentul respectiv, de vina fiind proximitatea geografică a unui conflict de amploare în plină desfășurare.

În ciuda faptului că securitatea națională reprezintă un concept de bază al unui stat, iar securitatea individuală este extrem de importantă pentru indivizi, niciodată nu putem fi 100% siguri de nimic indiferent de zona geografică în care ne aflăm. Amenințări precum menționate anterior pot veni atât din interiorul unui stat, cât și din exterior, iar elemente precum migrația, religia, politica, sistemul social, relațiile internaționale din zona aflată în apropiere etc., toate aceste elemente fac ca asigurarea securității naționale să reprezinte o provocare complexă și permanentă; turbulența în creștere a sistemului de relații internaționale complică și mai mult identificarea răspunsurilor corecte și pe termen lung la această provocare.