De la Ankara la Tirana: Impactul dronelor asupra relațiilor turco-albaneze

Autor: Caloianu Anamaria-Florina

Albania și Turcia împărtășesc o legătură istorică strânsă încă din perioada Imperiului Otoman. Asemănările culturale și religioase au marcat menținerea unei relații strânse până în prezent.  Turcia caută să își păstreze și extindă influența asupra Balcanilor iar Albania, prin poziția sa geografică și calitatea de membru NATO, reprezintă un aliat cheie pentru ambițiile de putere mijlocie ale Turciei. Până acum, dinamica celor două state a fost marcată de cooperarea economică, Ankara investind în sectoare precum infrastructură, energie, telecomunicații.

 Însă, pe fondul tensiunilor regionale, Tirana a apelat la procurarea dronelor de origine turcească pentru a-și moderniza forțelor armate și echipamentul folosit; cum ambele state sunt membre NATO, cooperarea în materie de securitate este încurajată – precum și modernizarea capabilităților proprii.

Anul trecut cele două state au aniversat 100 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice, aducând în prim-plan cu această ocazie parteneriatul strategic menit să faciliteze cooperarea în apărare, sănătate, educație și cultură (document semnat în 2021), precum și contractul de achiziționare de drone Bayraktar TB2 ca urmare a intenției de modernizare  a Forțelor Armate Albaneze.^[1]

Turcia și-a făcut prezența simțită în statul partener prin diverse unelte de tip soft power – proiecte în educație, cultură, construcția moscheii  Tirana Namazgah. Un acord recent de cooperare în sectorul de mass-media și comunicațiilor^[2] a cauzat îngrijorări în privința utilizării canalului tv deținut de statul Albanez – RTSH ca unealtă de propagandă, după modelul omologului turcesc. 

Producția de drone îi oferă Turciei un avantaj semnificativ în ceea ce privește dezvoltarea relațiilor bilaterale – cum statele producătoare de drone se află în competiție și urmăresc să influențeze dinamici pe scena internațională prin această unealtă tot mai căutată atât pe timp de pace cât și de război, Turcia se orientează spre statele din proximitatea geografică și strategică spre a-și consolida prezența în multiple teatre de competiție cu marile puteri; un alt exemplu decât cel de față ar fi Somalia, care a semnat la începutul acestui an acorduri strategice cu Ankara. Este necesar de menționat că majoritatea statelor care vizează drone turcești sunt atrase de calitatea acestora, prețul semnificativ mai mic decât ale celor produse de America sau China, și totodată, de absența unor condiții stricte pentru achiziționare, cel puțin deocamdată.

În luna octombrie a acestui an, președintele Erdoğan a efectuat un turneu în țările balcanice pentru a consolida relațiile bilaterale, a încheia noi acorduri și a explora extinderea parteneriatelor. În timpul vizitei de o zi în Albania, Erdoğan a informat premierul albanez că Turcia se angajează să furnizeze un număr nespecificat de drone kamikaze,^[3] în timp ce din partea Tiranei a fost așteptată confirmarea continuării luptei împotriva FETO, suspectați în continuare de conducerea turcă ca fiind în spatele loviturii de stat din 2016.

Ultima vizită în cadrul turneului președintelui turc a fost Serbia, unde tensiunile erau mult mai ridicate în ceea ce privește perspectiva cooperării în apărare datorită furnizării de drone efectuată de Ankara la finalul anului trecut către Kosovo,^[4] a cărei independență nu este recunoscută de Serbia. În ciuda acestor considerente, liderii celor două state au finalizat întâlnirea într-o notă pozitivă, lăsând loc de o posibilă cooperare în materie de producere a dronelor turcești în Serbia.^[5]

Țările din Balcanii de Vest își revizuiesc bugetele de apărare în contextul amenințării Rusiei și instabilității la nivel regional, un efect de domino care se justifică pe fondul războiului din Ucraina și prin limitările aduse de echipamentul învechit, organizarea diminuată la nivelul forțelor armate, însă este și o manifestare a security dilemma într-o regiune în care tensiunile sunt ridicate, astfel alimentând o spirală a înarmării în regiune. Croația și Serbia au reintrodus serviciul militar obligatoriu, măsură care într-adevăr îmbunătățește capacitatea statelor de a se apăra, întărind coeziunea socială și identitatea națională, însă acest aspect poate degenera în exces de zel, Serbia fiind actorul principal vizat în această privință.

Albania nu a fost printre statele care au răspuns imediat la apelurile fostului președinte american Donald Trump din 2020, care sublinia necesitatea creșterii bugetelor pentru NATO. Abia în 2024, țara a început să solicite legislativ o creștere a cheltuielilor de apărare la 2% din PIB, cu o prognoză de a ajunge la 2,5% până la sfârșitul anului 2029.^[6]

Prin furnizarea de drone și echipamente militare, Turcia nu doar că își întărește relațiile cu Albania și restul statelor din regiune, ci își reafirmă influența istorică în regiune, preluând imaginea unui actor benevol și înțelegător, care poate oferi asistență și suport, iar componenta economică vizează un raport win – win pentru ambele tabere. Această abordare militară este o extensie a soft power – ului turcesc prin care Ankara își menține prezența simțită în regiuni care au aparținut imperiului Otoman, unde se găsesc similarități lingvistice, culturale și religioase (cazul de față), strategie care poate fi interpretată în lumina neo-otomanismului.

Pentru Albania, dezvoltarea relațiilor diplomatice cu Turcia și achiziția de echipamente militare turcești reprezintă o nouă realitate de securitate, în care rolul său ca membru NATO este subliniat. Cu toate acestea, această cooperare strânsă poate da naștere unui sentiment de dependență față de Turcia, un stat care, deși este parte a NATO, se îndepărtează din ce în ce mai mult de idealul aderării la UE, scop încă prezent pe agenda Albaniei. În plus, apropierea de Turcia, o țară care beneficiază de o poziție geografică ce îi permite un joc de balansare a puterii și strategii de hedging unice, ar putea aduce Albaniei mai multe dezavantaje.

Este necesară o trecere în revistă a reacțiilor venite din partea vecinilor Albaniei în ceea ce privește o cooperare mai strânsă cu Ankara – liderii sârbi și-au exprimat în numeroase rânduri îngrijorările privind parteneriatul strategic al celor două părți, considerând că o prezență mai asertivă a Turciei în regiune va afecta echilibrul de putere. Deși Turcia a căutat dezvoltarea unor dinamici apropiate cu o multitudine de actori din regiune, Albania rămâne vizată cu un anume favoritism datorită componentei de soft power și argumentului religios.

Pentru Grecia, îngrijorările privind aceasta dinamică bilaterală sunt bine-cunoscute și construite pe fondul rivalității cu Turcia și luptei pentru influență în regiune. Există o preocupare permanentă la Atena pentru a întări relațiile cu actorii din regiune, însă acestor inițiative le lipsește componenta tranzacțională pe care dronele și echipamentele militare o oferă Turciei. În ceea ce privește Muntenegru, relația cu Albania se află în termeni pozitivi, însă o Albania militarizată de către Ankara ar putea prezenta o sursă de îngrijorare la nivel regional.

În concluzie, achiziția de drone și echipamente militare din Turcia de către Albania reprezintă o consolidare semnificativă a relațiilor dintre cele două state, facilitând o cooperare mai profundă în domeniul securității. Această colaborare nu doar că subliniază importanța Albaniei ca membru NATO, dar reflectă și aspirațiile Turciei de a-și extinde influența în Balcani, prezentându-se ca un partener benevol care oferă suport militar în schimbul unei relații favorabile.

În ciuda avantajelor aduse de cooperarea militară, aceasta poate crea o dependență față de Turcia, care, deși este parte a NATO, se îndepărtează de aspirațiile sale de aderare la UE. Această dinamică generează îngrijorări în rândul vecinilor Albaniei, în special în Serbia, care percepe o prezență turcă mai puternică ca pe o amenințare la adresa echilibrului de putere regional. Apropierea de Turcia poate atrage critici din partea altor state, cum ar fi Grecia și Muntenegru, care își reevaluează propriile strategii de apărare.

Creșterea cheltuielilor de apărare și militarizarea Albaniei cu echipamente turcești, în contextul tensiunilor regionale, contribuie la o spirală a înarmării care poate genera instabilitate în Balcanii de Vest. Aceasta ilustrează o manifestare a „dilemei securității” în regiune, unde statele vecine își ajustează strategiile pentru a contracara amenințările percepute, intensificând astfel rivalitățile și tensiunile existente.

Bibliografie:

1. Thomas, Richard (2024). „Albania’s defence spending forecast to nearly double over next five years”,Airforce Technology, 22 Martie 2024, www.airforce-technology.com/news/albanias-defence-spending-forecast-to-nearly-double-over-next-five-years/?cf-view, accesat la:  20 octombrie 2024.

2. Reuters (2024). „Türkiye to give Albania ‘considerable’ number of kamikaze drones”,Daily Sabah, 10 Octombrie 2024, www.dailysabah.com/business/defense/turkiye-to-give-albania-considerable-number-of-kamikaze-drones, accesat la:  20 octombrie 2024.

3. Gjevori, Elis (2023).  „Turkish Bayraktar drone sales to Kosovo spark anger in Serbia.”Middle East Eye, 21 Iulie 2023, www.middleeasteye.net/news/turkish-bayraktar-drone-sales-kosovo-sparks-anger-serbia, accesat la:  20 octombrie 2024.

4. Service, RFE/RL’s Balkan (2024). „Turkey, Serbia Eye Cooperation On Production Of Military Drones.”RadioFreeEurope/RadioLiberty, 14 Octombrie 2024, www.rferl.org/a/turkey-serbia-drones-erdogan-vucic-kosovo/33155514.html, accesat la:  20 octombrie 2024.

5. Cetin, Zeynep (2023).  „Türkiye, Albania mark century of diplomatic relations” 15 Decembrie 2023, Andalou Agency, www.aa.com.tr/en/turkiye/turkiye-albania-mark-century-of-diplomatic-relations/3083389, accesat la:  20 octombrie 2024.

6. Hamdi,Firat, Buyuk, Fjori Sinoruka (2024). „Turkey-Albania Media Deal Risks ‘Exporting Erdogan’s Propaganda’ – Experts.”Balkan Insight, 21 Februarie 2024, https://balkaninsight.com/2024/02/21/turkey-albania-media-deal-risks-exporting-erdogans-propaganda-experts/, accesat la:  20 octombrie 2024.