România in limbo și soluțiile oferite de Nicolae Titulescu

Autor: Caloianu AnaMaria – Florina

 

         Evenimentele recente au evidențiat precaritatea imaginii internaționale a României și dificultățile majore întâmpinate în recalibrarea pe plan extern și intern după anularea alegerilor prezidențiale din decembrie 2024, un act profund incompatibil cu normele unei democrații funcționale. În prezent, România atrage atenția pe multiple agende – naționale, regionale și globale, însă motivele acestei expuneri sunt alarmante, nu onorabile.

Lipsa de transparență în privința anulării deciziei Curții Constituționale,[1] dificultățile în constituirea unui nou guvern, ritmul inadmisibil de lent al adaptării instituțiilor statului la noile realități politice, precum și absența unui consens privind reformele esențiale, au determinat o erodare accelerată a încrederii partenerilor externi. Acest declin subminează semnificativ capacitatea României de a se poziționa ca un actor credibil într-un context geopolitic marcat de crize perpetue și transformări rapide.

Europa se confruntă, de la începutul agresiunii Rusiei în Ucraina, cu un test de reziliență care a scos la suprafață numeroase vulnerabilități sistemice. Acest test a evidențiat lentoarea alarmantă a reacțiilor instituțiilor Uniunii Europene în fața noilor forme de agresiune pe continent, complexitatea războiului hibrid, dependența energetică excesivă față de Est, fragmentarea internă tot mai accentuată și proliferarea sentimentelor extremiste.

Aceste fenomene nu mai sunt izolate la periferia societății, ci s-au infiltrat profund în instituțiile fundamentale ale statelor membre. De asemenea, se observă o tendință tot mai pronunțată spre minilateralism și parteneriate bilaterale, în detrimentul mecanismelor multilaterale.

Într-o manieră alarmantă, unele state încalcă în mod deschis principiile cooperării multilaterale pentru a-și urmări interese naționale imediate – securitatea energetică, promisiuni de apărare sau relații privilegiate cu lideri externi – ignorând necesitatea unui răspuns coordonat într-un sistem internațional aflat sub presiuni tot mai intense.

Soluțiile actualei conduceri a României par tot mai limitate. De aceea, propun să privim spre o figură istorică ce ne poate oferi principii utile pentru reorientarea politicii externe într-un context de schimbări regionale și globale. Nicolae Titulescu, celebrul diplomat al secolului XX, nu a lăsat un manual despre modul în care a condus politica externă, însă avem la dispoziție numeroase discursuri care conturează clar viziunea și direcția pe care le-a susținut.

România are un rol important în structura euroatlantică, dar acest rol nu este garantat. Schimbările globale, precum rivalitatea tot mai intensă dintre marile puteri și creșterea influenței regimurilor autoritare, alături de dezbaterile din Uniunea Europeană despre suveranitate și proiecte comune, creează un mediu tot mai complicat. În acest context, dacă politica externă a României rămâne pasivă sau prea concentrată pe probleme interne, există riscul ca țara să fie marginalizată în deciziile europene și transatlantice.

Nicolae Titulescu a subliniat că izolarea internațională reprezintă un factor dăunător și grav, atrăgând atenția asupra nevoii de integrare în structuri globale pentru a garanta securitatea și prosperitatea statului. Deși România este membră a Uniunii Europene și NATO, actualul context geopolitic accentuează riscul unei izolări tot mai vizibile.

În decembrie 2024, absența unei invitații pentru președintele Klaus Iohannis la reuniunea organizată de secretarul general al NATO, Mark Rutte, înainte de preluarea mandatului de către Donald Trump, a ridicat noi semne de întrebare, sugerând o posibilă "carantinare" a statului nostru până la clarificarea situației legate de alegeri. Aceeași tendință de distanțare s-a manifestat și în ianuarie a.c., la Forumul de la Davos, unde prezența ministrului economiei nu a fost suficientă pentru a sublinia rolul României ca partener esențial în cadrul Uniunii Europene și NATO.

Este clar că poziția României nu va fi clarificată decât după finalizarea alegerilor prezidențiale, atunci când va fi evident în ce direcție se îndreaptă Bucureștiul. Cu toate acestea, perioada până la acest moment cheie nu trebuie pierdută.

Evenimentele transatlantice și colaborarea în cadrul NATO trebuie să rămână prioritare, la fel ca analiza țărilor care au preluat conducerea în dezvoltarea unor proiecte care facilitează adaptarea la venirea lui Trump. Polonia și statele baltice se află într-o poziție de claritate ce merită studiată, iar Republica Moldova poate oferi lecții valoroase în privința expunerii procesului hibrid prin care a fost atacată.

Nicolae Titulescu, cunoscut pentru abordările sale pragmatice și fermitatea în protejarea intereselor naționale, sublinia importanța securității teritoriale și a integrării în structuri internaționale de protecție pentru asigurarea stabilității unui stat. În fața amenințărilor externe, România își poate consolida rolul în cadrul alianțelor internaționale, în special în NATO, și își poate asigura astfel apărarea activă a granițelor sale.

România se află în prezent în alianțe puternice, dar aceste parteneriate trebuie să fie susținute nu doar prin promisiuni de apartenență, ci și prin inițiative concrete de dezvoltare a parteneriatelor bilaterale și regionale. Zona Mării Negre joacă un rol esențial în competiția globală, iar această poziție geostrategică vine cu provocări semnificative. Nu este suficient să fim doar parteneri pasivi ai unor alianțe; România trebuie să își direcționeze eforturile spre inițiative care să întărească poziția sa în fața provocărilor externe.

Bucureștiul trebuie să își întărească angajamentul activ în securitatea colectivă, având un rol central în inițiativele de apărare ale NATO, mai ales pe flancul estic, unde tensiunile geopolitice impun o vigilență sporită. Sprijinirea Ucrainei în consolidarea capacităților sale de apărare este esențială nu doar pentru securitatea acesteia, ci și pentru stabilitatea întregii regiuni a Mării Negre.

România, prin oferirea de asistență militară, economică și umanitară, poate juca un rol strategic în reconstrucția post-conflict a Ucrainei, consolidându-și astfel poziția de partener de încredere pe plan internațional și contribuind activ la securitatea regională.

În concluzie, România se confruntă cu o perioadă de incertitudine și vulnerabilitate pe plan internațional, iar recalibrarea sa în fața provocărilor geopolitice actuale este imperativă. Lipsa unui consens intern și riscurile de izolare pot submina serios rolul său în cadrul Uniunii Europene și NATO, iar capacitatea de a răspunde eficient la crizele regionale și globale depinde de o acțiune activă și fermă în politica externă. Pentru a preveni marginalizarea și a întări securitatea națională, România trebuie să își reconfirme angajamentele față de parteneriatele internaționale, în special în ceea ce privește securitatea colectivă și sprijinul activ al Ucrainei.

 

Bibliografie:

  1. “Urgent Report on the cancellation of election results by Constitutional Courts”, Venice Commission, 27 Ianuarie 2025, venice.coe.int/webforms/documents/default.aspx?pdf=CDL-PI(2025)001-e&lang=en.
  2. Nicolae Titulescu, Discursuri, București, Editura Științifică, 1987, biblioteca-digitala.ro/reviste/carte/nicolae-titulescu-discursuri_1967.pdf.

 

 

[1] “Urgent Report on the cancellation of election results by Constitutional Courts”, Venice Commission, 27 Ianuarie 2025, venice.coe.int/webforms/documents/default.aspx?pdf=CDL-PI(2025)001-e&lang=en.