Canada între Europa și CANZUK: Recalibrarea relațiilor strategice

Autor: Caloianu Anamaria - Florina

Revenirea lui Donald Trump la Casa Albă a produs o ruptură semnificativă în relațiile dintre Canada și SUA, forțând Ottawa să își reconsidere loialitatea incontestabilă față de Washington. Fostul prim-ministru Justin Trudeau a denunțat public tarifele impuse de administrația Trump,[1] motivând că acestea sunt iraționale și că afectează relația bilaterală, folosind drept scuză problema traficului de fentanyl. Deși a subliniat că legăturile dintre cele două popoare rămân nezdruncinate, Trudeau a avertizat că măsurile administrației Trump vor avea consecințe asupra americanilor înșiși,[2] iar în fața acestor „rupturi tectonice” Canada se pregătește să își consolideze noi alianțe.

Pentru o scurtă retrospectivă, relațiile comerciale dintre cele două state au început să se deterioreze chiar înainte de 2 februarie 2025, când Trump a anunțat tarife de 25% asupra importurilor canadiene. Tensiunile au fost declanșate inițial de declarațiile privind posibilitatea transformării Canadei în al 51-lea stat al SUA. Pe 4 februarie a.c., după o discuție cu premierul canadian, președintele american a decis să ofere o perioadă de grație de 30 de zile, însă pe 4 martie a.c. a revenit asupra deciziei, impunând tarife de 25% asupra exporturilor canadiene și 10% asupra energiei canadiene.

Ca răspuns, Canada a impus tarife de 25% asupra unor produse americane în valoare de 30 de miliarde de dolari, cu intenția de a extinde aceste măsuri la importuri suplimentare din SUA, ajungând la un total de 155 de miliarde de dolari canadieni în următoarele 21 de zile.[3]

          Acum, la sfârșitul lunii martie, Canada se pregătește pentru un nou val de tarife, după ce a încercat să soluționeze disputa printr-o plângere la Organizația Mondială a Comerțului (OMC). Canadienii și-au manifestat deja sprijinul față de guvern prin boicotarea produselor americane și orientarea exclusivă către cele autohtone.

În plină campanie electorală federală, candidații conturează viziuni diferite asupra direcției pe care ar trebui să o urmeze Canada. Prim-ministrul în exercițiu, Mark Carney, vede în actualele tensiuni comerciale un punct de cotitură în relațiile cu SUA și pledează pentru reducerea dependenței economice de Washington, valorificând oportunitățile de colaborare cu aliați precum Uniunea Europeană și Regatul Unit. Contracandidații, Jagmeet Singh (Noul Partid Democratic) și Yves-François Blanchet (Bloc Québécois), se concentrează mai mult pe agenda internă, pornind de la nemulțumirile față de fosta guvernare, dar susțin, la rândul lor, necesitatea autonomiei statului și diversificarea oportunităților de colaborare economică.

In prima vizită efectuată în Europa la mijlocul lunii martie, după preluarea funcției, Mark Carney, a subliniat asemănările dintre Canada și statele membre ale UE, în special Franța, pe care a descris-o drept un partener de încredere. Această vizită și-a atins obiectivul, amplificând sentimentul pro-european în rândul canadienilor: un sondaj recent realizat de Abacus Data arată că 44% dintre aceștia privesc favorabil perspectiva aderării, în timp ce 34% se opun.[4] Carney a vizitat apoi Regatul Unit, unde a dorit să evidențieze relațiile strânse dintre Marea Britanie și Canada.

Cele două vizite au continuat strategia fostului premier Justin Trudeau de a consolida legăturile cu Europa, în special în domeniul economic. Deși influența lui Carney este încă limitată, iar alegerile ar putea aduce surprize, această abordare promite beneficii semnificative pentru toate părțile implicate. Canada rămâne un partener de încredere, cu o democrație solidă, un model de multiculturalism și o economie promițătoare, jucând, încă de la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, un rol exemplar de putere de mijloc în sprijinul proiectului american.

          Canada, asemenea multor altor puteri de mijloc, traversează în prezent o perioadă de incertitudine strategică; în timp ce puteri mijlocii oscilante (swing states) precum Turcia, Brazilia sau India reevaluează oportunități și își recalibrează pozițiile în fața unei noi ordini globale, Ottawa a ales să rămână fidelă status quo-ului alături de SUA. Această loialitate fermă poate fi atât un atu, cât și un risc, mai ales în contextul unei lumi în care flexibilitatea geopolitică devine din ce în ce mai valoroasă.

Cu toate acestea, Canada dispune de două opțiuni solide pentru recalibrare. Prima constă într-o aprofundare a relațiilor economice cu Uniunea Europeană, un bloc cu care împărtășește valori democratice și economice comune. A doua direcție vizează revitalizarea colaborării cu Regatul Unit și Australia, parteneri tradiționali care se confruntă cu o confuzie similară datorată interconectivității cu Washington.

Pentru Canada, o decuplare completă de SUA rămâne dificilă, însă menținerea loialității față de o administrație care și-a schimbat radical doctrina ridică dileme fundamentale, precum angajamentul față de valorile democratice, reacțiile Canadei la crize internaționale și costurile economice generate de politicile tarifare americane. Atâta timp cât administrația Trump dezvoltă relații cu regimul Putin și adoptă o retorică agresivă, inclusiv față de teritorii precum Groenlanda, Canada nu își poate permite să rămână blocată într-o poziție de bandwagoning.

În acest context, aprofundarea relației cu Uniunea Europeană prin acorduri precum CETA îi oferă Canadei acces la o piață extinsă și o ancoră economică mai stabilă, diminuând dependența de SUA. Perspectiva aderării Canadei la Uniunea Europeană rămâne, în mare parte, un exercițiu de wishful thinking, atât din cauza obstacolelor impuse de tratatele și cutumele existente – care cer apartenența la Consiliul Europei, un impact semnificativ asupra istoriei continentului sau apropierea geografică – cât și din perspective realismului politic.

Cu toate acestea, politicienii canadieni pot valorifica această idee ca o strategie simbolică de reafirmare a legăturilor cu statele europene cu care împărtășesc valori și interese comune, deoarece această abordare nu doar că le-ar putea adduce sprijin electoral într-o perioadă de incertitudine globală, dar ar consolida și poziția Canadei drept un actor cheie pentru securitatea europeană. În paralel, CANZUK ar putea reprezenta un pilon complementar pentru securitate și cooperare economică, evitând izolarea si subordonarea rigidă față de Washington.

Concluzii:

Mai mult ca oricând, Canada trebuie să renunțe la abordarea timidă și să adopte o atitudine dinamică, încrezătoare atât în propriile structuri democratice, cât și în alianțele care susțin aceste principii. Poziția sa strategică îi oferă oportunitatea de a juca un rol esențial în recalibrarea echilibrelor globale: poate deveni un liant între Uniunea Europeană și Regatul Unit, contribuind la o eventuală reconectare a Londrei cu statele membre, și poate sprijini Australia în menținerea unei poziții stabile în regiunea Indo-Pacifică.

Bibliografie:

1. ***, „Canadian Officials Announce Retaliatory Tariffs on U.S”, NBC News, 12 Martie  2025, www.nbcnews.com/business/economy/canada-retaliatory-tariffs-21-billion-us-goods-trump-tariffs-latest-rcna196012.
2. CBC News, „FULL SPEECH | Trudeau Outlines Response to U.S. Tariffs”, YouTube, 4 Martie 2025, www.youtube.com/watch?v=83f47jIS_D8.
3. Sandro Ayrle, David Coletto, „What Canadians Think About Canada Joining the European Union”,  Abacus Data, 9 Martie 2025, abacusdata.ca/what-canadians-think-about-canada-joining-the-european-union.
4. The White House, „FactSheet: President Donald J. Trump Imposes Tariffs on Imports From Canada, Mexico and China”, The White House, 2 Februarie 2025, www.whitehouse.gov/fact-sheets/2025/02/fact-sheet-president-donald-j-trump-imposes-tariffs-on-imports-from-canada-mexico-and-china.