Danemarca la cârma UE: Președinția Consiliului și diplomația unei puteri mijlocii

Autor: Caloianu Anamaria Florina

În perioada 1 iulie – 31 decembrie 2025, Danemarca va prelua Președinția Consiliului Uniunii Europene. Într-un context geopolitic extrem de volatil, această oportunitate oferă un cadru relevant pentru a analiza rolul Danemarcei ca putere mijlocie și influența pe care o poate exercita asupra proceselor decizionale europene.

Deși adesea percepută drept o națiune de dimensiuni reduse, fără ambiții hegemonice și cu o politică externă marcată de prudență, Danemarca a reușit constant să proiecteze o influență semnificativă în afacerile europene și internaționale. Această influență nu se bazează pe puterea militară sau economică absolută, ci pe capacitatea de a construi consens, de a susține norme internaționale și de a intermedia coaliții între actori divergenți.[1] Astfel, președinția rotativă devine o scenă ideală pentru activarea acestor atribute ale unei puteri mijlocii.

Recent, Danemarca a continuat să își consolideze rolul în politica internațională printr-o abordare echilibrată și cooperantă; însă lucrurile au luat o turnură haotică îndată ce președintele Donald Trump și-a anunțat intențiile de a cumpăra sau, în cel mai rău caz, de a anexa Groenlanda. Acest gest a marcat o ruptură semnificativă în relațiile dintre Statele Unite și Danemarca, punând în lumină fragilitatea relațiilor transatlantice și demarând o reconfigurare a priorităților daneze în materie de securitate.[2] În acest context tensionat, Copenhaga a simțit o nevoie tot mai urgentă de a investi în propria apărare, dar și de a contribui activ la proiectele de conturare ale securității europene.

În mai 2023, guvernul danez a lansat o nouă Strategie de Politică Externă și de Securitate (FSPS), care introduce conceptul de idealism pragmatic.[3] Această strategie reflectă o abordare realistă, dar totodată principială, ce urmărește consolidarea cooperării multilaterale și apărarea unei ordini globale bazate pe reguli, prin parteneriate strategice, inclusiv cu state din Sudul Global; totodată, activismul a rămas un concept central în literatura privind politica externă daneză post-Război Rece.

De la lansarea internaționalismului activ de către ministrul de externe Uffe Ellemann-Jensen, în 1989, s-a presupus adesea că Danemarca are o vocație specială pentru activism internațional.[4] Cu toate acestea, o analiză recentă atrage atenția asupra faptului că, deși termenul „activ” apare în toate programele guvernamentale din 2009 încoace, el nu produce efecte politice semnificative. Utilizarea sa pare să fie mai degrabă un mecanism de legitimare a unor obiective politice deja formulate decât un instrument de inovație strategică.

Contextul în care Danemarca preia președinția UE este definit de provocări multiple și simultane: pe de o parte, există tensiuni comerciale accentuate între Uniunea Europeană și Statele Unite, cu riscul unor măsuri protecționiste reciproce ce ar putea afecta lanțurile valorice transatlantice; pe de altă parte, UE trebuie să continue procesele de extindere către Balcanii de Vest, Ucraina și Republica Moldova, fără a compromite coeziunea internă. Totodată, competitivitatea economică a Europei este pusă sub presiune de tranziția energetică, avansul tehnologic global și fragmentarea digitală.

Aceste provocări se desfășoară pe fundalul unor tensiuni politice acute cauzate de recentele alegeri din Germania, care au amplificat polarizarea politică, de recentele evoluții politice din Europa de Est, unde lupta politică împotriva partidelor extremiste a fost dusă la limită, lăsând în urmă societăți profund divizate, cu agende interne marcate de instabilitate, precum și de o presiune crescândă de a soluționa crize economice, sociale și instituționale până la următoarele runde electorale. În acest climat volatil, așteptările față de președinția daneză sunt semnificative: să ofere nu doar continuitate administrativă, ci și o direcție strategică realistă și coerentă într-un moment de fragmentare politică la nivel european.

Ministrul pentru Afaceri Europene, Marie Bjerre, a conturat direcțiile principale ale președinției daneze în mai 2025, subliniind cu această ocazie nevoia de a întări securitatea și apărarea Uniunii, de a accelera procesul de extindere și de a stimula competitivitatea digitală.[5] Nu este întâmplător că Danemarca insistă asupra acestor domenii. Poziționată geografic strategic între Marea Nordului și zona baltică, având un interes direct în securitatea arctică și cooperarea nordică, Copenhaga are tot interesul să promoveze o Europă capabilă să-și apere frontierele și să-și diversifice parteneriatele externe. În același timp, prin accentul pus pe digitalizare și reglementare inteligentă,[6] Danemarca reflectă propria experiență de stat digital avansat,[7] cu o administrație publică eficientă și un ecosistem tech competitiv.

Pentru a înțelege cum Danemarca poate transforma aceste priorități în rezultate concrete, este utilă aplicarea cadrului analitic Advocacy Coalition Framework (ACF): acesta evidențiază faptul că politicile publice nu sunt doar rezultatul voinței guvernamentale, ci al competiției și colaborării între coaliții de actori care împărtășesc credințe fundamentale comune. În cazul politicii externe daneze, coalițiile se grupează adesea în jurul unor axe tematice precum atitudinea față de NATO, nivelul dorit de integrare europeană și felul în care politica externă este articulată discursiv.

Astfel, Social Democrații, partidul liberal Venstre și Partidul Popular Danez favorizează o colaborare strânsă cu NATO, în timp ce stânga radicală, reprezentată de Enhedslisten, pledează pentru demilitarizare și o politică externă centrată pe justiție globală.[8] Aceste diferențe nu dispar în contextul unei coaliții guvernamentale, ci sunt negociate prin compromisuri pragmatice, așa cum demonstrează actualul guvern tripartit între Social Democrați, Venstre și Moderates, o construcție rară,[9] dar revelatoare pentru modul în care Danemarca practică diplomația internă și externă.

Importanța cadrului ACF reiese și din modul în care președinția daneză intenționează să abordeze politicile comerciale ale Uniunii. Într-o lume tot mai incertă, în care interdependențele devin vulnerabilități, diversificarea relațiilor comerciale este esențială, Danemarca promovează finalizarea rapidă a acordurilor cu Mercosur și Mexic, consolidarea relațiilor cu Regatul Unit și Turcia, dar și apărarea intereselor europene în relația cu SUA, fără a escalada conflictele tarifare.[10]

O altă dimensiune majoră a președinției va fi reforma Pieței Unice: dincolo de retorica integrării, persistă bariere semnificative în calea liberei circulații a serviciilor și forței de muncă. Danemarca intenționează să impulsioneze implementarea noii strategii a Pieței Unice, care vizează eliminarea acestor obstacole ce echivalează cu tarife de 110% în sectorul serviciilor. În paralel, va promova o mai bună coordonare digitală între autoritățile naționale și dezvoltarea unei Uniuni a economiilor de economisire și investiții, prin sinergia dintre Uniunea Piețelor de Capital și Uniunea Bancară. Aceste măsuri sunt esențiale pentru creșterea disponibilității finanțării și reducerea fragmentării reglementare.

Concluzii:

Toate aceste inițiative conturează imaginea unei președinții ambițioase, dar ancorate în realitate. Danemarca nu urmărește reforme spectaculoase, ci progrese tangibile în domenii-cheie. Prin diplomație discretă, expertiză tehnocratică și capacitatea de a forma coaliții, Copenhaga își asumă rolul unei puteri mijlocii responsabile, capabile să modeleze cursul Uniunii Europene fără a-i impune o direcție unică.

Astfel, președinția daneză devine un test al capacității unei puteri mijlocii de a transforma viziunea politică în consens european. Iar succesul său va depinde nu doar de abilitățile interne, ci și de măsura în care va reuși să mobilizeze sprijinul altor state membre în jurul unei agende comune. Danemarca nu va dicta viitorul Europei, dar îl poate orchestra cu subtilitate, într-un moment în care echilibrul, raționalitatea și pragmatismul sunt mai necesare ca oricând.

Bibliografie:

1.  ***, „A small addressing big problems: Perspective on Recent Danish Foreign and Security Strategy”, Danish Institute for International Studies, 2020. JSTOR, http://www.jstor.org/stable/resrep26357, pg. 9-10.
2. Ebad Ahmed, „Denmark Calls for Unified European Stance Amid Changing US-Europe Relations”,  Anadolu Agency, 29 Ianuarie 2025, www.aa.com.tr/en/europe/denmark-calls-for-unified-european-stance-amid-changing-us-europe-relations/3464988.
3. Cecilie Felicia, Stokholm Banke, Jessica Larsen, Mikkel Runge Olesen, „Danish Foreign Policy Review 2024”, DIIS, 24 Iunie 2024, pure.diis.dk/ws/files/24193492/Danish_Foreign_Policy_Review_2024.pdf, pp. 11-12.
4.  ***, „Danish Minister for European Affairs Presents the Priorities Set for the Danish Presidency of the Council of the European Union to Members of the Austrian Parliament,” IPEX.eu, 14 Mai 2025, www.ipex.eu/IPEXL-WEB/parliaments/news_parliaments/8a8629a896ccf56d0196cf05549700c1.
5. ***, „Recommendations for the Upcoming Danish Presidency of the Council of the EU - DIGITALEUROPE”, DIGITALEUROPE, 19 Mai 2025, www.digitaleurope.org/news/recommendations-for-the-upcoming-danish-presidency-of-the-council-of-the-eu.
6. ***, „Denmark at the Digital Forfront”, UM-ENEN, um.dk/en/danida/strategies-and-priorities/techvelopment.
7. ***, „SAP And Enhedslisten”,  Socialistisk Informations Hjemmeside, 14 Mai 2010, socinf.dk/sap-and-enhedslisten.
8. Flemming Juul Christiansen,  „Consensus and Coalitions in a Danish Perspective”,  DIPD, 13 Februarie 2025, dipd.dk/en/news-resources/consensus-and-coalitions-in-a-danish-perspective.
9. Business Europe, „Copenhagen Declaration – BusinessEurope’s Council of Presidents - BusinessEurope”, 23 Mai 2025, www.businesseurope.eu/publications/copenhagen-declaration-businesseuropes-council-of-presidents.