Vestul este de vină!” Demonizarea Franței în discursul suveranist

Autor: Caloianu Anamaria Florina

Înainte de validarea oficială a rezultatului celui de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale din România, liderul AUR George Simion a contestat scrutinul, acuzând interferențe externe în procesul electoral. Printre actorii indicați s-au numărat guvernele Franței, Poloniei și Republicii Moldova.[1] Chiar dacă această contestație a fost respinsă de Curtea Constituțională, ea a fost formulată într-o manieră simbolică, menită să răspundă, sau să răzbune, acuzațiile de interferență rusă care au planat asupra alegerilor din decembrie 2024.

O formă de „dinte pentru dinte” geopolitic, menită să reactiveze suspiciunile și ostilitatea unui segment de electorat deja predispus la neîncredere. În perioada alegerilor, electoratul a fost expus unor videoclipuri false generate cu ajutorul inteligenței artificiale, în care unele autorități române avertizau asupra unor presupuse interferențe franceze.[2] Episodul nu a fost izolat, ci a fost amplificat și de declarațiile fondatorului Telegram, Pavel Durov, care a susținut, fără a prezenta dovezi, că oficiali francezi i-ar fi cerut să limiteze vocile conservatoare de pe platformă.[3] Deși neverificate, aceste afirmații au fost rapid absorbite în ecosistemul populist, fiind ulterior incluse și în contestația oficială depusă de candidatul AUR.

De ce este acest episod relevant? Pentru că se înscrie într-o tendință tot mai vizibilă în Europa Centrală și de Est, în care partidele populiste și anti-europene recurg la scapegoating geopolitic pentru a-și consolida baza electorală. Franța, și mai ales președintele Emmanuel Macron, devin țintele preferate ale acestor atacuri, văzuți drept simboluri ale decadenței Europei de Vest, ale unui model politic și societal perceput ca amenințător pentru suveranitatea și „valorile tradiționale” ale unei națiuni.

În România, acest tip de discurs a fost exacerbat de către candidatul AUR. Într-o apariție controversată la televiziunea franceză CNews, Simion l-a comparat pe Macron cu Ayatollahul Iranului, sugerând că „acesta decide cine va fi președintele României”[4]. Retorica sa a inclus și atacuri absurde privind „ruptura dintre poporul francez și divinitate”,[5] dar și insinuări privind politicile legate de identitatea de gen.[6]

Este cu atât mai grav cu cât aceste acțiuni vin din partea unui lider politic care a obținut încrederea a peste 5 milioane de români. Discursul său anti-francez nu este doar un exercițiu de populism retoric, ci o amenințare reală la adresa încrederii în unul dintre puținii parteneri strategici capabili să ofere României garanții de securitate în caz de agresiune. Franța, rămasă singura putere nucleară a Uniunii Europene după Brexit, deține un rol esențial în arhitectura de apărare europeană. Recent, conducerea de la Paris s-a arătat deschisă ideii de a extinde capacitățile nucleare europene, încurajând o dezbatere privind asumarea unei autonomii strategice sporite la nivelul UE.[7]

Deși afirmațiile liderului AUR pot părea bizare sau extreme, ele servesc unei strategii precise: deturnarea atenției de la realitățile interne și construirea unei narațiuni în care opoziția anti-UE, orientată împotriva puterilor vestice, devine un gest de „eliberare națională”.[8] În această logică, Franța este transformată în țap ispășitor pentru toate tensiunile sociale, economice și identitare nerezolvate. Deși victoria contracandidatului Nicușor Dan a fost vizată de un suport expres din partea Președintelui Francez,[9] aceasta este văzută drept un răgaz atât intern cat si extern.[10]

Pe fundalul acestor tensiuni, motorul franco-german,[11]esențial pentru coeziunea Uniunii,[12]este privit cu suspiciune de tot mai mulți cetățeni români, influențați de narațiuni conspiraționiste și de un discurs naționalist radicalizat. Mai mult, semnarea, în 2025, a unui acord de apărare reciprocă între Franța și Polonia arată că Parisul încearcă să-și extindă angajamentele de securitate în regiune.[13] Într-un moment în care Kremlinul rămâne o amenințare directă pentru flancul estic al NATO, acest tip de cooperare ar trebui salutat, nu demonizat.

În Polonia, conservatorii din fostul partid de guvernământ PiS au privit cu suspiciune ideile lui Emmanuel Macron privind autonomia strategică a Europei. În ochii lor, Franța nu este un aliat de încredere, ci o putere care încearcă să impună o viziune federalistă asupra UE, marginalizând statele din flancul estic.[14] Acordul recent de apărare reciprocă dintre Paris și Varșovia, deși semnificativ din punct de vedere strategic, a fost primit cu rezerve de o parte a opiniei publice poloneze, alimentată de aceeași retorică de neîncredere.

În Italia, lideri precum Matteo Salvini sau Giorgia Meloni l-au acuzat în mod direct pe Macron că „dă lecții”[15] despre migrație în timp ce refuză să-și asume responsabilități reale. Această poziționare a devenit un laitmotiv pentru forțele eurosceptice: Franța ca simbol al ipocriziei occidentale. La nivel global, Franța se confruntă cu o ostilitate crescândă în fostele sale colonii, în special în Africa francofonă. În Mali, Burkina Faso și Niger, protestele anti-franceze au devenit expresia unui sentiment de revoltă post-colonială, în care Parisul este văzut ca un actor care și-a pierdut legitimitatea, fiind înlocuit simbolic de steaguri rusești[16] și sloganuri pro-Wagner.

Inclusiv în Marea Britanie post-Brexit, Franța este frecvent criticată de presa conservatoare ca fiind principalul „paznic al porții UE”,[17] responsabil pentru rigiditatea în negocierile vamale sau de frontieră. În Germania, partidul extremist Alternativa pentru Germania (AfD) a descris Franța drept o „putere hegemonică” în Europa, acuzând-o că subminează suveranitatea statelor naționale. Acest tip de resentiment se înscrie într-un context mai larg de divergențe ideologice în interiorul curentului suveranist european, ilustrat inclusiv de ruptura dintre Adunarea Națională (RN) și AfD, survenită anul trecut.[18] Această ruptură reflectă o linie de fractură strategică: pe de o parte, partide ca RN, care urmăresc accederea la guvernare și caută o imagine politică moderată; pe de altă parte, formațiuni precum AfD sau AUR, care persistă într-o retorică radicală, cu accente conspiraționiste și o poziționare internațională agresivă, ce riscă să le izoleze inclusiv de potențialii parteneri ideologici.

Toate aceste cazuri ilustrează un lucru esențial: Franța a devenit în ochii anumitor mișcări politice nu doar un stat incomod, ci și un simbol negativ al modernității occidentale, asupra căruia se proiectează frici, frustrări și ambiții politice divergente. Această tendință capătă o dimensiune globală mai amplă dacă privim și spre Statele Unite, unde relația dintre Emmanuel Macron și Donald Trump a fost, încă din primul mandat al celui din urmă, marcată de fricțiuni constante și ostilitate simbolică.

În numeroase intervenții publice, liderul american a respins ferm ideea unei Europe autonome din punct de vedere strategic, un concept promovat insistent de Emmanuel Macron. Propunerile Franței privind crearea unei armate europene au fost catalogate de Trump drept „insultătoare” și inutile, reflectând o viziune profund divergentă asupra rolului aliaților europeni în arhitectura de securitate globală.

Atacurile lui George Simion la adresa Franței, de exemplu, nu sunt doar o reacție punctuală la un presupus amestec în alegerile românești, ci parte a unui ecosistem retoric în care Franța este tratată ca „inamicul perfect”: sofisticat, influent, dar vulnerabil la demonizare. În logica acestor actori, delegitimarea Franței înseamnă delegitimarea unui model de civilizație occidentală care promovează pluralismul, integrarea europeană și cooperarea multilaterală, adică exact ceea ce ei contestă.

Concluzii:

În multe privințe, Emmanuel Macron a devenit pentru valul actual de populism ceea ce Angela Merkel a fost pentru generația anterioară de critici ai integrării europene: o figură-simbol, excesiv vizibilă, ușor de atacat și intens caricaturizată. Merkel, cu politica sa de deschidere față de refugiați și cu apărarea neobosită a proiectului european, a fost transformată timp de un deceniu în țapul ispășitor favorit al naționaliștilor din Estul și Sudul continentului. Protestele, afișele, teoriile conspirației și atacurile simbolice s-au țesut în jurul ei până în ultimii ani ai mandatului.

Odată cu retragerea acesteia din prim-plan, imaginarul eurosceptic avea nevoie de o nouă țintă, un nou „arhitect” al ordinii europene, un lider suficient de influent și vizibil încât să poată fi responsabilizat pentru toate frustrările politice locale. Dacă altcineva ar fi ocupat această poziție, un alt lider european cu vizibilitate mare și voce puternică, probabil acesta ar fi devenit ținta predilectă. Dar Olaf Scholz este rezervat, iar Friedrich Merz, deși influent politic și economic, se află prea de puțin timp în funcție pentru a se impune ca simbol recognoscibil al ordinii europene. În absența unei alternative, Macron a fost proiectat în rolul de „inamicul ideal”, nu pentru ce face concret în politica regională, ci pentru ce reprezintă în imaginarul colectiv al celor care se opun valorilor europene.

În centrul acestor atacuri repetate la adresa Franței și a lui Emmanuel Macron nu se află doar antipatii ideologice sau tensiuni bilaterale, ci și un simptom mai profund al fragilizării ordinii politice europene. Pe fondul insecurității geopolitice, al crizei de încredere în instituțiile democratice și al ascensiunii mișcărilor național-populiste, lideri precum Macron devin simboluri convenabile ale unui sistem pe care contestatarii săi vor să-l delegitimeze.

Bibliografie:

1. „French Far-right National Rally Splits With Germany’s AfD”, dw.com, 22 mai 2024, www.dw.com/en/french-far-right-national-rally-splits-with-germanys-afd/a-69144718.
2. „Liderii Europeni Îl Felicită Pe Nicușor Dan. Cu Președintele Macron a Vorbit La Telefon”, spotmedia.ro, 19 mai 2025, spotmedia.ro/stiri/politica/liderii-europeni-il-felicita-pe-nicusor-dan.
3. “Macron Will Discuss Extending French Nuclear Protection to Europe With Allies”, France 24, 6 martie 2025, www.france24.com/en/europe/20250306-macron-will-discuss-extending-french-nuclear-protection-to-europe-with-allies-ukraine-russia-usa.
4. “A Franco-German ‘Reset’ for Europe”, Website of the President of France, 7 mai 2025, www.elysee.fr/en/emmanuel-macron/2025/05/07/a-franco-german-reset-for-europe.
5. Anghel, Veronica, „Romania’s Postponed Reckoning: A Rerun Election Averted Autocracy but Left Democracy in Peril”, Foreign Affairs, 22 mai 2025, www.foreignaffairs.com/romania/romanias-postponed-reckoning.
6. BBC News, “Stranded Migrants: Macron Scolds Italy Over Aquarius Ship”, 12 iunie 2018, www.bbc.com/news/world-europe-44452760.
7. Calistru, Elena; Burta, Laura, „Anti-Western Narratives in Romania”, Funky Citizens, GLOBSEC, 15 decembrie 2021, www.globsec.org/sites/default/files/2022-02/Anti-Western-Narratives-in-Romania.pdf.
8. Giordano, Elena, „Romanian Presidential Front-runner Accuses Macron of ‘Dictatorial Tendencies’”, POLITICO, 16 mai 2025, www.politico.eu/article/romania-george-simion-accuse-emmanuel-macron-dictatorial-tendencies-france-iran-election-interference.
9. Harrois, Thibaud, „Franco-British Defence and Security Cooperation After Brexit: An Exception in Europe”, Revue Française De Civilisation Britannique, vol. XXV, no. 4, aug. 2020, doi:10.4000/rfcb.6582.
10. Jones, Mared Gwyn, „Fake Euronews Report on Alleged Electoral Interference in Romania Spreads Online”, Euronews, 23 mai 2025, www.euronews.com/my-europe/2025/05/22/fake-euronews-report-on-alleged-electoral-interference-in-romania-spreads-online.
11. Leloup, Damien, „Why Is Telegram Founder Pavel Durov Accusing France of Interference in Romania?”, Le Monde.fr, 23 mai 2025, www.lemonde.fr/en/pixels/article/2025/05/23/why-is-telegram-founder-pavel-durov-accusing-france-of-interfering-in-romania_6741578_13.html.
12. Maillard, Sébastien, „Merz and Macron can restart Europe’s Franco–German engine”, Chatham House, 1 mai 2025, www.chathamhouse.org/2025/05/merz-and-macron-can-restart-europes-franco-german-engine.
13. Paun, Carmen; Giordano, Elena, „Romanian Vote Loser Simion Claims France Interfered in Election”, POLITICO, 20 mai 2025, www.politico.eu/article/romania-election-loser-far-right-george-simion-challenges-results-court.
14. Prochwicz Jazowska, Marta, „Not so Fast: How Poland’s Next President Could Hamper Its Foreign Policy Ambitions”, ECFR, 16 mai 2025, ecfr.eu/article/not-so-fast-how-polands-next-president-could-hamper-its-foreign-policy-ambitions.
15. Tastan, Necva, „Fight Against France Cannot Be Carried Out With Russian Flags, Say African Experts”, Anadolu Agency, 8 august 2023, www.aa.com.tr/en/world/fight-against-france-cannot-be-carried-out-with-russian-flags-say-african-experts/2963607.
16. Tilles, Daniel, „Poland and France Sign ‘Groundbreaking’ Treaty, Including Mutual Security Guarantees”, Notes From Poland, 12 mai 2025, notesfrompoland.com/2025/05/09/poland-and-france-sign-groundbreaking-treaty-including-mutual-security-guarantees.